Dormanta - starea de repaus la plante

Pentru multe specii de plante repausul vegetativ este obligatoriu, pentru a putea trece la o noua faza de crestere vegetativa. Cercetarile au aratat ca, in aceleasiconditii nefavorabile de mediu organele in repaus, au o mai mare rezistenta, decat organele de crestere.
De asemenea, unele seminte nu pot incolti daca nu au parcurs faza de repaus, chiar daca au asigurate conditiile optime pentru germinare.
Conceptia clasica privind mecanismul de inducere a repausului vegetativ, sustine rolul prioritar al hormonilor si in special al acidului abscisic.

In anul 1968 Milborrow a descoperit acidul abscisic in seminte, iar in perioada care a urmat, numerosi cercetatori au studiat efectul acestui hormon vegetal. In prezent se considera ca repausulvegetativ este reglat genetic.Cercetarile efectuate au precizat ca la secara,soiul Petkus, repausul este controlat de o singura gena, la grau sunt implicate cel putin doua iar la pomii fructiferi cu exceptia alunului procesul este controlat de mai multe gene.

Dupa Martin (1991), controlul genetic al repausului vegetativ este complex. In prima etapa factorii ambianti determina expresia genelor repausului, care induc formarea unui ARNm ce codifica biosinteza protein-enzimelor implicate in sinteza acidului abscisic, care inhiba procesele de crestere.In cea de a doua etapa au loc modificari morfologice si fiziologice, corelate cu diminuarea intensitatii reactiilor metabolice din tesuturile care intra in repaus.

In procesul de inducere a repausului vegetativ sunt implicate nucleotidele adenilate a caror sinteza este blocata pe parcursul acestei perioade. Nucleotidele reprezentate de uridin trifosfat (UTP), citozin trifosfat (CTP) si guanozin (GTP) sunt indispensabile pentru cresterea mugurilor, constituind forme de transport pentru glucide.