Drept administrativ

Adaptand cele de mai sus contextului nostru, vom reda cateva conceptii exprimate in doctrina franceza, cu impact deosebit asupra doctrinei si organizarii administratiei publice din tara noastra. Constitutia franceza din 1958 a determinat o schimbare a opticii de abordare a executivului si administratiei publice.

Astfel, profesorul Andre de Laubadere definea administratia ca fiind "ansamblul de autoritati, agenti si organisme, insarcinate, sub impulsul puterii politice, de a asigura multiple interventii ale statului modern" . Intr-o alta opinie, cea a prof. Jean Rivero, conceptului de administratie i se atribuie doua sensuri, respectiv semnificatia de activitate, aceea de a administra, altfel spus, de a gira o afacere, iar pe de alta parte, desemneaza organele (structurile) care exercita aceasta activitate, primul fiind sensul material, iar cel de-al doilea, fiind sensul organic .

Pentru a delimita continutul si sfera administratiei publice, autorul delimiteaza administratia atat fata de alte forme de activitate publica (activitatea legislativa si activitatea justitiei), precum si de cea a particularilor, persoane fizice si/sau juridice. In ceea ce priveste scopul administratiei, autorul releva ca este acela de a satisface interesul public.

Referitor la mijloacele de actiune specifice administratiei, autorul itereaza ideea de putere publica. Daca raporturile particularilor se fundamenteaza pe egalitatea juridica a partilor, administratia, care trebuie sa satisfaca interesul general, nu se poate situa pe picior de egalitate cu particularii. In acest fel, se ajunge la notiunea de putere publica care semnifica un ansamblu de prerogative acordate administratiei publice pentru a face sa prevaleze interesul general, atunci cand acesta este in conflict cu interesul particular .

Opiniile autorilor germani, care recunosc influentele doctrinei franceze in evolutia celei germane , s-au incadrat si ele in curentul de gandire care a promovat separatia puterilor statale in legislativa, judecatoreasca si executiva. Ca si in alte tari si in Germania sfera administratiei publice se definea in functie de filosofia care era acceptata ca baza a interpretarii principiului separatiei si respectiv, a principiului colaborarii intre cele trei puteri statale. Edificatoare este in acest sens opinia lui Jellinek care defineste administratia ca fiind "activitatea statului sau a tuturor titularilor de putere publica, care nu este legiferare si nici justitie."

In ceea ce priveste continutul si sfera notiunii de administratie publica, prof. E. Forsthoff releva ca administratia se ocupa de propriile sale afaceri si, in principiu, din propria sa initiativa. Fata de justitie, a carei datorie este aceea de a face aplicarea dreptului in cazuri determinate, datoria administratiei este aceea de a modela societatea in cadrul legilor si pe baza dreptului.

In felul acesta, administratia apare ca o functie activa a statului, care are un caracter tehnic deosebit de caracterul politic al legislativului "administratia nu se justifica numai ca aparat executiv al unui sistem politic, dar si ca un girant al serviciilor publice esentiale ale vietii cotidiene." Opiniile autorilor germani, converg spre ideea ca administratia apare ca o putere autonoma a statului, alaturi de puterea legislativa si judecatoreasca.

In Romania, perioada care a urmat adoptarii Constitutiei din 1923 , a fost deosebit de productiva in ceea ce priveste fundamentarea teoriilor si conceptelor statului de drept. Varietatea opiniilor exprimate in doctrina europeana, privind acceptarea sau respingerea teoriei separatiei puterilor in stat si-a pus amprenta asupra autorilor romani, majoritatea dintre ei acceptand teza separatiei celor trei puteri, subliniind in acelasi timp si necesitatea colaborarii dintre ele.

Unul dintre reprezentantii de seama ai acestei perioade a fost profesorul Paul Negulescu, care considera statul ca fiind o colectivitate asezata pe un anumit teritoriu, organizat sub forma de guvernanti si guvernati, care are o activitate continua prin care cauta sa-si indeplineasca scopurile sale, activitate organizata prin lege, denumita "administratiune".

Acceptand punctul de vedere exprimat in doctrina germana, prof. Paul Negulescu considera ca administratia cuprinde intreaga activitate a statului, care, insa, nu este nici legiferare si nici justitie.