Dreptul mediului

Din pacate, folosirea pe scara larga a stiintei si tehnologiei in scopul dezvoltarii industriale nu a tinut seama de necesitatea pastrarii in permanenta a unui echilibru intre satisfacerea nevoilor umane, in continua crestere si protectia tuturor factorilor mediului inconjurator. In contextul unei reconsiderari a sistemului de valori al lumii actuale,care ia in calcul echilibrul relatiei om-natura, dreptul mediului nu ramane doar o stiinta juridica, ea trebuind sa-si etaleze si valente etice, culturale si de civilizatie moderna, sa se puna in slujba sistemului de valori revizuit,in raport de reperele Civilizatiei Mileniului III.

De altfel, interferenta dintre mediul natural si drept este axiomatica,mediul natural reprezentand el insusi un factor de configurare a dreptului si la randul lui fiind periodic supus reglementarilor legale, atat in ansamblul sau, cat si la nivelul componentelor sale individuale. Aceste reglementari incearca sa previna sau sa limiteze efectele degradarii mediului, cauzate in principal de fenomenele de poluare.

Se poate spune ca,in evolutia sa istorica, dreptul fundamental la un mediu sanatos, ca drept fundamental din generatia a IV a, cunoaste patru mari perioade: epoca premergatoare aparitiei unor reguli de protectie propriu-zisa a mediului, perioada utilitarista, epoca ocrotirii si conservarii naturii si, in sfarsit, perioada dreptului international al protectiei si conservarii mediului.
A. Epoca premergatoare

Din punct de vedere istoric, inca din Evul Mediu au fost adoptate unele masuri juridice, inclusiv pe calea cooperarii internationale, referitoare, de exemplu, la diminuarea efectelor unor poluari, precum fumul, zgomotul, poluarea cursurilor de apa etc. Este cazul, de exemplu, al Tratatului dintre Franta si Basel din 19 decembrie 1781, Tratatului dintre Statele Unite si indienii Creek din 7 august 1790 ori al celui incheiat intre Italia si Austria intre 5 si 29 noiembrie 1875 privind protectia pasarilor utile pentru agricultura, care interzicea uciderea acestor pasari in timpul toamnei si iarna. Ele vizau insa mai ales actiuni concrete, ocazionale si urmareau cu precadere obiective economice ori de sanatate publica.

In secolul al XIX-lea se inregistreaza o serie de tratate internationale consacrate pescuitului, dar prevederile acestora se refereau, inainte de toate, la delimitarea zonelor de pescuit si mai rar la protectia pestelui ca resursa economica ori ecologica. Totodata, in 1893 apare deja si primul element de jurisprudenta in materie: arbitrajul intre SUA si Columbia britanica in afacerea focilor din Marea Bering, care a stabilit reguli vanatorilor, menite sa evite disparitia focilor.