Dreptul penal

Dreptul penal
Cele două noţiuni nu se confundă; prima se referă la normele şi instituţiile dreptului penal, cea de a doua are în vedere concepţiile, ideile şi teoriile privitoare la dreptul penal, adică doctrina dreptului penal. Între dreptul penal şi ştiinţa acestuia există o strânsă legătură, în sensul că normele penale în vigoare reflectă, în principiu, nivelul de dezvoltare al ştiinţei dreptului penal, astfel că studierea dreptului penal ca. legislaţie nu se poate face decât în lumina doctrinei sale.

Pe de altă parte, doctrina dreptului penal ţine seama de practica de aplicare a normelor penale. Jurisprudenţa, se îmbogăţeşte cu experienţa şi concluziile practicii judiciare. În raport cu cele de mai sus, dreptul penal ca legislaţie, ar putea fi definit ca o ramură a sistemului nostru unitar de drept cuprinzând totalitatea normelor juridice care reglementează conduita persoanelor, precum şi relaţiile dintre ele, în raport cu valorile sociale fundamentale ocrotite de legea penală, prin interzicerea, sub ameninţarea cu pedepse, a acţiunilor sau inacţiunilor care aduc atingere sau pun în pericol aceste valori, în scopul apărării lor prin prevenirea infracţiunilor ori prin aplicarea pedepselor şi a altor sancţiuni de drept penal, persoanelor care le săvârşesc.

Dreptul penal
Dreptul penal are următoarele caractere:
a) Caracterul autonom. Acesta decurge din faptul că dreptul penal are un obiect propriu de reglementare şi un obiect specific al ocrotirii juridice care îl formează: existenţa şi integritatea sistemului de valori ale societăţii.

Dreptul penal
b) Caracterul de drept public. Acesta rezultă din faptul că dreptul penal, alături de alte ramuri de drept, reglementează relaţii sociale de putere în care una din părţi este statul, ca reprezentant al societăţii, al puterii publice.
c) Caracterul unitar al dreptului penal. Acest caracter rezultă din existenţa unor principii şi instituţii unitare aplicabile întregii legislaţii penale (Codul penal, legile penale complinitoare, legile extrapenale cu incriminări şi pedepse). Existenţa celor două categorii de norme penale generale şi speciale nu infirmă caracterul unitar al dreptului penal, aşa cum afirmă unii autori, mai ales cei francezi, care concep dreptul penal ca divizat în drept penal general şi drept penal special.

Dreptul penal
Dreptul penal român are ca scop apărarea, împotriva infracţiunilor, a valorilor sociale fundamentale corespunzătoare perioadei pe care o parcurgem.
În legislaţia penală în vigoare, scopul dreptului penal care prevede că „Legea penală apără, împotriva infracţiunilor România, suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept”.

Aşa cum rezultă din textul de debut al Codului penal, legea penală română ocroteşte asemenea valori sociale fundamentale ca: statul român, unitatea, suveranitatea, independenţa şi indivizibilitatea acestuia, cât şi drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, proprietatea sub ambele forme consacrate de Constituţie şi, în general, ordinea de drept care se instaurează treptat în ţara noastră.