Drepturile cetatenilor in Uniunea Europeana

Data fiind diversitatea lingvistica si culturala a Europei, aceste incercari au implicat de obicei ocupatia militara a natiunilor, conducand la instabilitate; unele incercari, insa, au durat mii de ani si au fost insotite de progrese economice si tehnologice, asa cum s-a intamplat cu Imperiul Roman in timpul asa-numitei Pax Romana. Una dintre primele propuneri pentru o unificare pasnica prin cooperare si egalitatea statutului de membru a fost facuta de Victor Hugo in 1851. In urma catastrofelor provocate de primul si al doilea razboi mondial, necesitatea formarii unei (ce a devenit mai tarziu) Uniuni Europene a crescut, din cauza vointei de a reconstrui Europa si de a elimina posibilitatea unui nou razboi.

Acest sentiment a dus in cele din urma la formarea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului de catre Germania (de vest), Franta, Italia si tarile din Benelux. Acest lucru a fost posibil prin semnarea in aprilie 1951 a Tratatului de la Paris, care a intrat in vigoare in iulie 1952.
Cativa ani mai tarziu, tratatele de la Roma din 25 martie 1957 au consfintit constituirea Comunitatii Economice Europene (CEE) si Comunitatii Europene a Energiei Atomice (CEEA sau EURATOM).
Cele sase state membre fondatoare erau Franta, Italia, Belgia, Luxemburg, Olanda si Republica Federala Germania. La 1 ianuarie 1973 Anglia, Danemarca si Irlanda au aderat la Comunitate.

Ulterior, Comunitatea europeana s-a extins spre sud prin acceptarea ca membrii a Portugaliei si Spaniei (1.1.1986), precum si a Greciei (1.1.1981). Ultima extindere de tip clasic a Comunitatilor (adica in absenta unui tratat adoptat in prealabil, asa cum este actualul Tratat de la Nisa) a avut loc in anul 1995, cand Austria, Finlanda si Suedia devin state membre ale Comunitatilor, astfel incat, numarul total al acestora ajunge la 15.