Eclipsele de luna

Eclipsele de lună au prezentat , în trecut , un imens ştiinţific major. Ele au permis evaluarea dimensiunilor satelitului nostru natural , ca şi a distanţei Pămînt-Lună .

Eclipsa poate fi:
Totală , dacă Luna intră complet în conul de umbră al Pămîntului ; Parţială , dacă numai o porţiune a suprafeţei lunare pătrunde în umbra Pămîntului ; Prin penumbră , dacă Luna traversează numai penumbra Pămîntului. Umbra Pămîntului fiind opusă Soarelui, o eclipsă de Lună nu se poate produce decît atunci cînd Luna traversează această regiune, cu alte cuvinte , la Lună Plină .

Luna avansează, acoperind totalitatea discului lunar, care se colorează într-o nuanţă .Durata totalităţii , în funcţie de drumul de traversare a conului de umbră şi poate dura între cîteva secunde şi cel mult 1h 45 min. Culoarea sa, diferă de la o eclipsă la alta, variază în gama roşiatică datorată refracţiei razelor solare prin atmosfera terestră după absorbţia lungimilor din domeniu albastru şi transmiterea celor din domeniu roşu. Coloraţia depinde de gradul de transparenţă a atmosferei terestre (prezenţa aerosolilor de origine vulcanică),de activitatea solară şi de distanţa Pămîntului în momentul eclipsei.

Daca Luna se află la apogeu,poziţia sa este atunci la mai mare apropiere de vîrful conului de umbră, iar suprafaţa sa prezintă,prin comparaţie cu Situaţia unei eclipse care se derulează în momentul perigeului, cînd Luna pătrunde mai aproape se baza conului se umbră. Refracţia solară este considerată neglijabilă la altitudini de peste 75 km.

Pentru razele care trec foarte aproape de solul terestru, deviaţia estemaximă. Aflîndu-se mereu dincolo de această distanţă,la cel puţin 356400km,ea nu va fi,deci, niciodată total eclipsată. Suprafaţa lunară va fi întodeauna luminată de razele reflectate de atmosfera terestră.

Pentru a identifica aceste variaţii de culoare,astronomul francez Andre Danjon a stabilit o scară de măsurare a luminozităţii eclipselor totale de Lună. Această măsurare trebuie făcută la mijlocul perioadei de totalitate, cînd Luna se află cel mai aproape de centrul unghiului de umbră,cu ochiul liber sau cu ajutorul unui instrument cu grosisment mic.La scara de 0 are loc eclipsă foarte întunecată,Luna este greu de observat.La scara de 1 eclipsă întunecată, cenuşie sau brună, detaliile lunare sunt greu perceptibile.La scara 2 eclipsă întunecată sau ruginiecentrul umbrei este foarte întunecat, cu o zonă periferică puţin mai luminoasă.La scara 3 eclipsă roşu-cîrîmizie,mărimea umbrei capătă o tentă gri-gălbuie.

În timpul eclipsei din 19 martie 1848,Luna a rămas atît de luminoasă încît observatorii se întrebau dacă eclipsa avea loc. Dimpotrivă, pe 18 mai 1761 şi pe 10 iunie 1816,Luna a fost invizibilă cu ochiul liber în momentul totalităţii.

Datorită acestei scări şi după analiza acestor măsurători, Andre Danjon a demonstrat o relaţie între luminozitatea umbrei şi ciclul activităţii solare, de 11 ani: suprafaţa lunară prezintă nuanţe mai strălucitoare în timpul maximelor de activitate solară. Datorită eclipselor de Lună, mai exact urmărind forma umbrei proiectate de Pămînt pe suprafaţa lunară, se poate deduce că Pămîntul este sferic.