Economie regionala - disciplina fundamentara in cadrul stiintei regionale

Referat despre Economie regionala - disciplina fundamentara in cadrul stiintei regionale
Astfel, s-a conturat sfera de investigaţie a economiei regionale, care are ca obiect abordarea, din perspectivă economică, a unor subiecte, cum sunt :
-amplasarea obiectivelor economice
-echilibrul spaţial
-creşterea economică regională
-mobilitatea spaţială a factorilor de producţie
-eficienţa structurilor spaţiale
-substituirea spaţială a factorilor de producţie
-utilizarea metodelor şi tehnicilor economico-matematice de analiză şi decizie pentru încorporarea aspectelor spaţiale în teoriile economice tradiţionale
-fundamentarea strategiilor şi politicilor regionale

Economia regională îşi propune să rezolve o serie de probleme, precum :
-aflarea factorilor care determină activitatea economică şi gradul de ocupare a unei regiuni
- determinarea cauzei existenţei unor niveluri de trai şi a unor ritmuri de creştere economică diferite de la o regiune la alta
-stabilirea factorilor care determină migraţia interregională
-găsirea cauzelor ce fac posibilă existenţa unei rate a şomajului mai ridicate în unele regiuni decât în altele.

Modul de analiză şi interpretare a aspectelor legate de dezvoltarea regională derivă din teoriile, metodele şi tehnicile abordate pentru înţelegerea comportamentului economiilor naţionale, deoarece s-a constatat că economia regiunilor se aseamănă cu economia naţională. Desigur că, între acestea, există şi deosebiri :
-economiile regionale sunt mult mai deschise decât cele naţionale, în cadrul cărora sunt localizate
-toate regiunile unei ţări utilizează aceeaşi monedă
-forţa de muncă şi capitalul au un grad mai mare de mobilitate între regiuni decât între ţări
-barierele legislative, politice, de limbă, etc, operează mai puternic în cazul migraţiei internaţionale
-există un grad ridicat de interdependenţă între regiunile dintr-un stat.

Se poate spune că economia regională reprezintă o disciplină fundamentară în cadrul ştiinţei regionale, care a început să se contureze ca o preocupare sistematică de luare în considerare a spaţiului în analizele economice, în prima jumătate a secolului al XIX lea. Ascensiunea puternică a acestei ştiinţe, în cadrul comunităţii ştiinţifice internaţionale contemporane, se datorează, în mare măsură, organizaţiei Regional Science Association International, fondată în anul 1954 cu scopul de a promova liberul schimb de idei legate de problematica complexă a acestui domeniu.

Ştiinţa regională se bazează pe încorporarea în perspectiva spaţială a unor concepte şi metode economice, geografice, matematice, socilogice, etc,având astfel un caracter interdiaciplinar conştient asumat. Pe măsura trecerii timpului, a avut loc o lărgire a ariei de investigaţie a ştiinţei regionale. Alături de economia regională putem întâlni discipline ca : prognoza regională, planificarea regională, planificarea utilizării terenurilor, etc.

Apariţia unor probleme noi în ceea ce priveşte politica regională determină perfecţionarea şi înnoirea permanentă a ştiinţei regionale.Astfel, în prezent putem remarca preocuparea specialiştilor asupra dimensiunii regionale a procesului de integrare europeană, implicând noi modele instituţionale şi de finanţare a dezvoltării regionale, adaptarea statisticii teritoriale la necesităţile sporite de analiză şi de fundamentare a politicii regionale, etc.

În ceea ce priveşte fundamentarea strategiilor şi politicilor de dezvoltare economică şi socială în plan teritorial, elementul fundament îl reprezintă regiunea.

În acest sens, regionalistul Stanislav Czamanski a făcut o distincţie clară între termenii : arie, zonă şi regiune :
- aria este un termen generic pentru orice parte a spaţiului bidimensiona, fiind util în analiza economico-socială spaţială;
- zona defineşte o suprafaţă cu caractere diferite în raport cu mediul înconjurător;
- regiunea este un termen mai precis, implicând o suprafaţă în cadrul spaţiului economic naţional, suficient de cuprinzătoare structural pentru a funcţiona independent, dar având strânse legături cu restul economiei.

Delimitând regiunile pe baza metodei clasice distingem 3 tipuri :
-regiuni omogene din punct de vedere al unor criterii-cheie: economice, geografice şi social-politice;
-regiuni modale (polarizate) ,când coeziunea este rezultatul fluxurilor interne ,al relaţiilor, polarizate în jurul unui centru dominant (nod);
-regiuni pentru planificare(programare) , unde se aplică politici şi programe specifice de dezvoltare regională.

În practica social-economică ,regiunea este privită, deseori, ca o unitate administrativ-teritorială a unei ţări, având o determinare geografică şi una administrativă. Termenul de regiune se aplică şi la nivel internaţional ,pentru a exprima regiunea formată dintr-un anumit număr de ţări, grupate după anumite criterii : vecinătate, legături şi interese economice, etc (exemplu ţările scandinave).

De asemenea, sub infuenţa tendinţei contemporane de globalizare, s-a impus necesitatea găsirii unor modalităţi relativ omogene de structurare a regiunilor din diverse spaţii naţionale. Potrivit „Nomenclatorului unităţilor teritoriale pentru statistică” (NUTS), elaborat de către Oficiul de Statistică al Uniunii Europene numărul total al ţărilor membre ale UE a depăşit 200, numărul mediu de regiuni NUTS pe o ţară membră este de 15, cel mai mare înregistrându-se în Germania, ţară cu cea mai mare populaţie.

În România au fost create 8 regiuni de dezvoltare, care constituie „cadrul de concepere, implementare şi evaluare a politicii de dezvoltare regională :
-regiunea 1 Nord-Est (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui)
-regiunea 2 Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulea, Vrancea)
-regiunea 3 Sud Muntenia (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman
-regiunea 4 Sud-Vest Oltenia (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea)
-regiunea 5 Vest (Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş)
-regiunea 6 Nord-Vest (Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramuraş, Satu Mare, Sălaj)
-regiunea 7 Centru (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu)
-regiunea 8 Bucureşti-Ilfov .

Pe lângă grupările bazate în esenţă pe structura administrativ-teritorială, s-au cristalizat şi anumite grupuri tipologice, menite să reducă, pe baza unor caracteristici de dezvoltare economico-socială, la câteva categorii mari diversitatea de regiuni ce compun teritoriul naţional.

Pe plan internaţional s-au conturat grupări tipologice cu grade diferite de detaliere. Totuşi se pot distinge câteve categorii de regiuni ale căror probleme sunt în centrul politicilor regionale din diferite ţări : regiuni agricole aflate în dificultate, regiuni industriale în declin sau „abandonate” şi regiuni care suportă „presiunea” unei creşteri rapide.