Efectele Cruciadelor asupra Tarilor Romane

Uriaşa ofensivă declanşată de apuseni în Europa Răsăriteană nu va ocoli, ca efecte şi repercursiuni de lungă durată, nici formaţiunile statale româneşti, în acest caz principala forţă de cotropire fiind reprezentată de Regatul ungar, a cărui expansiune răsăriteană, fundamentată cu două secole înainte, va dobândi în acest context o nouă imagine şi dimensiune, cea a confesiunii asimilatoare .

Astfel, în acest sens, după anul 1204, anul cuceririi Constantinopolului de către cavalerii Cruciadei a patra, acapararea de noi teritorii pentru coroana ungară va fi însoţită în mod direct de un demers susţinut de asimilare confesională, situaţie ce va ameninţa puternic existenţa structurilor ecleziastice româneşti, dezvoltate în cadrul unor „ţări” autonome din punct de vedere bisericesc şi politic.

Avansarea spre Răsărit a forţelor militare cruciate a fost întâmpinată în cel de-al patrulea deceniu al secolului XIII de o mişcare de contrabalansare a acestor acţiuni aparent invincibile, demers venit din direcţia Imperiului mongol, aşa-numitul „Imperiu al stepelor”. Astfel, în anul 1241, ca urmare a unor operaţii militare şi strategice de anvergură, armatele mongole vor pătrunde în centrul Ungariei, zdrobind forţa militară a regatului, acţiune ce avea să stea sub semnul unui simbol, acela al faptului că acţiunea cruciadelor şi spiritul în care au fost proiectate au suferit o gravă înfrângere, nepermisă din perspectiva înaltului ideal cruciat .

Pornind de la acest exemplu particular din istoria formaţiunilor statale româneşti şi a sensului deturnat al cruciadelor, vom evidenţia, în cele ce urmează, o serie întreagă de aspecte menite să încadreze efectele acţiunile cruciate în contextul geografic şi istoric balcanic, cu referiri particulare la situaţia Ţărilor Române şi mai ales asupra repercursiunilor cu efect îndelungat asupra teritoriilor româneşti.

Trebuie să precizăm faptul că ne vom referi cu precădere în cuprinsul studiului nostru la repercursiunile Cruciadelor asupra spaţiului balcanic şi asupra Ţărilor Române, pornind de la premisa că această zonă a Europei s-a aflat într-o strânsă legătură culturală, spirituală, politică şi economică cu Imperiul Bizantin, a cărui prăbuşire în anul 1204 va marca decisiv starea de lucruri în arealul geografic amintit.

CONFRUNTĂRI POLITICE ŞI DIVERGENŢE DE NATURĂ SPIRITUALĂ ÎN BALCANI (1204 - 1241)

1. Aspecte introductive:
Căderea Constantinopolului în anul 1204 în mâinile cavalerilor celei de-a patra cruciade va marca punctul culminant al unui întreg fenomen de fărâmiţare şi slăbire a puterii bizantine, situaţie prefigurată prin diferitele perioade de anarhie prin care trecuse Imperiul în deceniile anterioare .

Cucerirea Constantinopolului de către apuseni a avut valoarea unei exprimări concrete a superiorităţii militare şi economice de care dădea dovadă Europa apuseană în acel moment. Totuşi, mai mult decât atât, această acţiune s-a încadrat în liniile generale ale dorinţelor exprimate de apuseni în direcţia acaparării în sfera de interese politice a Răsăritului european . Popoarele din Balcani, aflate secole de-a rândul sub sfera largă de influenţă a Bizanţului, vor resimţi după căderea Constantinopolului în mâinile cruciaţilor puternice tensiuni şi repetate deposedări de teritorii .

Astfel, ca suveran al nou-înfiinţatului Imperiu Latin de Constantinopol, Balduin de Flandra va obţine un sfert din întreg teritoriul bizantin cucerit (compus din 5/8 din oraşul Constantinopol, Tracia şi o parte din vestul Asiei Mici), pentru ca alte trei sferturi să intre în posesia veneţienilor şi a ordinelor militare cruciate (veneţienii, de pildă, aveau în stăpânire Adrianopolul, Dyrrachion-ul, Peloponezul şi o parte din Tracia. Totodată, vor lua fiinţă diferite principate care înglobau teritorii eminamente bizantine, în acest sens fiind relevantă situaţia principatului de Tesalonic (Macedonia), condus de Bonifaciu de Montferrat .

Astfel, Balcanii, la fel ca şi Asia Mică şi Grecia continentală şi insulară, vor fi acaparate de cruciaţi şi transformate în teritorii feudale private, situaţie ce l-a făcut pe bizantinologul Vasile V. Muntean să considere că: „nu era nici o difernţă între pronoia bizantină şi foedum-ul occidental”
În contextul acestei mari mişcări militare cruciate, în ceea ce priveşte situaţia Ţărilor Române, care au fost şi ele cuprinse în acest cadru, se va cristaliza treptat, din ce în ce mai pregnant, imaginea elementului românesc autohton, proces istoric ce marchează emanciparea de sub dominaţia cumană, acest „element de acoperire”, cum îl numeşte Nicolae Iorga, care s-a depus forţat peste structurile etnice de sorginte autohtonă, românească.

În aceste linii esenţiale se prezenta situaţia arealului geografic balcanic şi românesc după cucerirea Constantinopolului de către cruciaţi, situaţie deloc favorabilă manifestării popoarelor cuprinse în această zonă. În cuprinsul următoarelor secţiuni de bază ale acestui studiu vom preciza o serie de analize şi interpretări de factură istorică, referitoare, înt-ro primă fază, la semnificaţiile profunde şi implicaţiile celei de-a patra Cruciade asupra politicii Imperiului bizantin, pentru ca mai apoi să observăm, metodic, repercursiunile Cruciadelor asupra Balcanilor şi asupra Ţărilor Române.