Efectul Stroop

Trimis la data: 2004-05-03
Materia: Psihologie
Nivel: Liceu
Pagini: 15
Nota: 9.00 / 10
Downloads: 16
Autor: Serban Radu
Dimensiune: 36kb
Voturi: 69
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Testul Stroop măsoară anumite componente ale atenţiei executive, referindu-se în special la inhibarea răspunsului prepotent şi rezolvarea unui conflict cognitiv sau afectiv, altfel spus, această probă se referă la abilitatea de a rezolva ,,conflicte între stimuli simultani. Cercetările în acest sens au început în jurul anului 1890, de mare importanţă fiind studiile elveţianului Stroop (1935) care, de altfel, dă şi numele testului. Studiile referitoare la interferenţă şi facilitare, iniţiate deci în jurul anului 1890 prin Bowditch şi Warren, J.W., continuă şi în prezent, fiind o paradigmă experimentală des invocată în psihologie în studiul atenţiei executive. Această paradigmă constituie punctul de plecare şi pentru prezentul studiu.
EFECTUL
STROOP














RĂCĂŞAN (GUŢU) MIHAELA
Anul III – Psihopedagogie Specială
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei
Universitatea din Bucureşti
2003-2004















REZUMAT:

Testul Stroop măsoară anumite componente ale atenţiei executive, referindu-se în special la inhibarea răspunsului prepotent şi rezolvarea unui conflict cognitiv sau afectiv, altfel spus, această probă se referă la abilitatea de a rezolva ,,conflicte” între stimuli simultani. Cercetările în acest sens au început în jurul anului 1890, de mare importanţă fiind studiile elveţianului Stroop (1935) care, de altfel, dă şi numele testului.
Studiile referitoare la interferenţă şi facilitare, iniţiate deci în jurul anului 1890 prin Bowditch şi Warren, J.W., continuă şi în prezent, fiind o paradigmă experimentală des invocată în psihologie în studiul atenţiei executive.
Această paradigmă constituie punctul de plecare şi pentru prezentul studiu.


ABSTRACT:
Stroop Test measures certain components of executive attention. The test gives a special attention to the inhibition of the prepotent answer and the solution of the cognitive or affective conflict. In other words, the test gives us the picture of subject’s ability to solve “conflicts” between simultaneous stimuli. The researches in this matter begun in 1890. Very importantes are the researches of Swiss scientist Stroop (1935), who also gives the test’s name.
The studies of interference and facilitate, initiated around 1890 by Bowditch and Warren, J.W., continues in the present, being an experimental paradigm freguently invoked in psychology in the study of executive attention.
Therefore, this paradigm is the starting point for the present study.

























OBIECTIV: Ne propunem să studiem efectul de interferenţă versus facilitare în proba Stroop verbal.

SUPORT TEORETIC: Proba Stroop este un test care măsoară anumite componente ale atenţiei executive, referindu-se în special la inhibarea răspunsului prepotent şi rezolvarea unui conflict cognitiv sau afectiv. Astfel, efectul Stroop se referă la abilitatea de a rezolva “conflicte“ între stimuli simultani.
Norman şi Shallice (1980, 1986) au subliniat necesitatea existenţei unui sistem de control pentru situaţiile conflictuale măsurate prin proba Stroop. Acest sistem implicat în reglarea gândurilor, emoţiilor, comportamentelor a primit numele de “ atenţie executivă “ (Posner & Rothbart, 1998). S-a arătat că atenţia executivă este activă în sarcini care implică selectare, conflict şi detectare de erori (Shallice & Burgess, 1996), implicit în abilitatea de a rezolva un conflict între stimuli, cum e cazul stimulilor simultani din testul Stroop.
Sarcina testului Stroop presupune numirea culorii cernelei cu care a fost scris un cuvânt, care poate fi neutru (ex. “ câine “ scris cu roşu), incongruent (ex. “ roşu “ scris cu albastru) sau congruent (“ roşu “ scris cu roşu) – acest ultim tip apare mai târziu în proba Stroop.
Există mai multe feluri de Stroop-uri. Amintim doar Stroop-ul clasic (care va fi folosit şi de noi în experiment), Stroop-ul spaţial, cel de tip “ noapte-zi “, cel emoţional sau “ counting Stroop “ - Stroop-ul numărătoare. Fiecare dintre acestea au cerinţe diferite, în funcţie de vârsta subiectilor, toate evidenţiind însă acelaşi lucru : capacitatea subiectului de a rezolva un conflict cognitiv şi de a inhiba un răspuns prepotent.
Întrebarea firească ar fi cum s-a ajuns la toate aceste noţiuni, la numele testului, etc. Acest lucru îl vom evidenţia în continuare într-un scurt istoric.
Începând încă din secolul al IX-lea au fost publicate în psihologie multe studii care foloseau materiale similare celor utilizate în proba Stroop, dar care n-au fost iniţial studii despre interferenţă, deşi se refereau la nevoia unui timp mai lung pentru numirea cernelii în care a fost scris numele culorii decât pentru citirea numelui culorii. Astfel, investigaţiile au fost iniţiate în jurul anului 1890 prin Bowditch şi Warren, J.W.
În 1892 când Munsterberg a studiat efectul inhibiţiei, acest termen era sinonim cu termenul “ interferenţă “. El a studiat acest efect în schimbările intervenite în comportamentele zilnice, obişnuite (de exemplu, deschiderea unei uşi, scoaterea ceasului din buzunar, etc.). Concluzia sa a fost că o asociaţie dată (între stimuli) poate funcţiona automat chiar dacă efectele unei acţiuni anterioare au mai rămas.
În 1894 Muller şi Schumann au descoperit că e nevoie de mai mult timp pentru a reînvăţa o serie de silabe fără sens, dacă au fost asociate în acelaşi timp cu alte silabe-stimuli. Din aceste studii, Kline citează în 1921 legea inhibiţiei : “ Dacă a este asociat cu b, este dificil să-l asociem cu k, b fiind un obstacol între a şi k. “ (1921, pag. 270). Acelaşi Kline a folosit în studiile sale materiale cu înţeles semnificativ (de exemplu, nume de state, capitale, cărţi, autori, etc.). Rezultatele sale asupra interferenţei pot fi uşor comparate cu cele obţinute în 1902 de Bergstron, Brown şi Bair şi în 1912 de Culler. Aceştia au făcut un studiu pe sortarea felicitărilor şi au observat că schimbarea aranjării iniţiale a compartimentelor produce efect de interferenţă.
În 1912, Culler este primul care foloseşte în experimente culori. Într-unul din experimentele lui subiecţii erau antrenaţi să reacţioneze la stimulul roşu prin ridicarea mâinii drepte, iar la cel albastru prin ridicarea mâinii stângi. În a doua parte a experimentului stimulii sunt inversaţi. Se constată apariţia interferenţei, însă aceasta scade o dată cu antrenarea.
La întrebarea : “ De ce e necesar mai mult timp pentru numirea culorii cernelii decât pentru citirea numelui acesteia?” au încercat mulţi cercetători să dea un răspuns. Astfel, Cattell în 1886, Lund în 1927, au atribuit diferenţele antrenării. Woodworth şi Wells (1911) spun că diferenţa se datorează faptului că sunt mai multe nume, denumiri, care se află toate pe “ vârful limbii “ şi aşteaptă să fie rostite unul sau altul. Brown (1915) infirmă cele spuse anterior şi susţine că procesul de numire a culorilor este net diferit de cel de a citi cuvintele tipărite. Însă, în 1918 şi 1925, Peterson afirmă că un răspuns devenit obişnuit este asociat cu fiecare cuvânt, în timp ce în cazul culorilor, care sunt o varietate, tendinţa este ca numărul răspunsurilor să crească. Ipoteza lui Peterson este întărită de rezultatele lui Telford (1930) şi Lund (1927).
Cercetătorul elveţian Stroop, de la Colegiul George Peabody, şi-a început studiile în 1935, el fiind cel care a dat numele acestui test. Împreună cu colaboratorii săi, Stroop a făcut o serie de experimente în scopul studierii interferenţei. Astfel, ei au comparat citirea numelui culorii cu numirea cernelii, a culorii înseşi, au comparat efectul interferenţei stimul-culoare la citirea denumirii culorii şi efectul interferenţei stimul-cuvânt la numirea culorii. Creşterea în timp a răspunsului pentru cuvinte, cauzată de prezenţa conflictului stimulului-culoare este considerată ca şi o măsură a interferenţei stimul-culoare şi numirea cuvântului. Creşterea în timp a răspunsului pentru culoare, cauzată de prezenţa conflictului stimulului-cuvânt este considerată ca o măsură a interferenţei stimul-cuvânt şi numirea culorii. Atunci, în 1935, pentru a obţine o concluzie referitoare la efectul de interferenţă, cei de la Colegiul George Peabody au făcut o serie de experimente care se referă la:

Citirea numelui culorii atunci când cuvintele sunt scrise cu alte culori (ex. “ roşu “ scris cu albastru);
Efectul interferării stimul-cuvânt şi numirea seriei de culori;
Efectul antrenării şi interferenţa.

Concluzia generală susţinută de Stroop este aceea că subiecţii au nevoie de mai mult timp să numească culoarea unui stimul incongruent decât să numească culoarea stimulilor neutrii (ex. pătrat roşu). Când subiecţilor li se cere să citească cuvântul şi să ignore culoarea, timpul de răspuns ajunge să fie egal. Acest pattern asimetric al inhibiţiei dintre numirea culorii şi citirea cuvântului este marca efectului Stroop. În primele sale experimente, Stroop a folosit doar stimuli neutrii şi incongruenţi. Diferenţa de răspuns în timp dintre stimulii neutrii şi incongruenţi constituie inhibiţia, măsura interferenţei dintre răspunsul prepotent şi răspunsul cerut în rezolvarea sarcinii. Mai târziu, Stroop adaugă în experimente şi stimuli congruenţi (ex. “ roşu “ scris cu roşu). Diferenţa în timpul de răspuns dintre
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.