Elemente de compozitie si de limbaj dintr-un text de Lucian Blaga - Paradis in destramare

Trimis la data: 2009-05-21
Materia: Romana
Nivel: Liceu
Pagini: 4
Nota: 9.92 / 10
Downloads: 1169
Autor: Killa
Dimensiune: 11kb
Voturi: 52
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Creaţia lirică blagiană prezintă o evoluţie vizibilă, atât în ceea ce priveşte raportul dintre eul poetic şi lume, cât şi în planul expresiei. Ceea ce caracterizează lirica lui Blaga este perspectiva cosmică asupra lumii, profunzimea viziunii poetice şi lirismul gnoseologic.
Sunt de acord cu mărturia lui Blaga: „Poetul este nu atât un mânuitor, cât un mântuitor al cuvintelor. El scoate cuvintele din starea lor naturală şi le aduce în starea de graţie”, de unde reiese faptul că el îşi exprimă gândurile şi sentimentele prin cele mai simple cuvinte, cu ajutorul numeroaselor procedee artistice.

Ca în cazul tuturor marilor creatori, nu putem încadra opera poetului Lucian Blaga într-un singur curent literar. De la expresionismul primelor volume (sentimentul metafizic, imaginea esenţializată a lumii, elanul vitalist, caracterul vizionar, cultivarea mitului şi întoarcerea către originar, arhaic), începând cu volumul „La cumpăna apelor”, tendinţa este către clasicizare, prin sentimentul echilibrului, al împăcării eului poetic cu universul.

Lucian Blaga practică o poezie de cunoaştere, de rediscutare a raportului dintre eul liric şi univers, poezie străbătută de marile întrebări ontologice, formulate metaforic, într-un limbaj încărcat de sugestie. La nivel tematic, expansiunea eului, jubilaţia dionysiacă, neliniştea, tristeţea metafizică, germinaţia universală, erosul, setea de extincţie, marea trecere, somnul şi tăcerea ca modalităţi de reintegrare în ritmul cosmic originar sunt câteva dintre constantele liricii blagiene.

Aflată într-o relaţie cu însăşi substanţa lumii, lirica lui Blaga este, privită în totalitatea ei, cea mai convingătoare ilustrare a adevăratei poezii filozofice, înţeleasă ca una dintre cele mai înalte realizări ale posibilităţilor poeziei, nu ca un hibrid de poezie şi filozofie. Creaţia poetică a lui Blaga ilustrează astfel în mod strălucit cerinţa modernismului lovinescian de intelectualizare a poeziei.

Modernismul se manifestă la sfârşitul secolului al XIX-lea şi în prima jumătate a secolului al XX-lea. Structurat în opoziţie cu tradiţia, acesta are ca miză inovaţia, autenticitatea, consonanţa dintre trăire şi operă, atât în literatură, cât şi în celelalte arte. Poezia modernistă se deosebeşte de cea anterioară prin reducerea la lirism. Dispar narativul, reflecţia filozofică sau morală, referenţialitatea este aproape inexistentă, predominând funcţia poetică şi cea emotivă.
La nivel tematic, poezia modernă include categoriile negative: dominaţia excepţiei şi a straniului, sfâşierea între extreme, atracţia neantului, înstrăinarea, angoasa, spaima, anormalitatea, estetica urâtului, absurdul, creştinismul în ruină.

Poezia modernă operează schimbări esenţiale şi la nivelul limbajului: metaforizare, ambiguitate semantică, şoc, surpriză, depotenţarea verbului şi dificultate sintactică („Mai întâi de toate de scos verbele (…) De înălţat turnuri de substantive” – Benn, Germania), evitarea punctuaţiei, notaţia stenografică (dar cu iradiaţii multiple de sens) etc. Metafora suferă o transformare profundă: elementele pretinse drept comparabile sunt de fapt neasemănătoare. Ea devine cel mai fecund mijloc stilistic al fanteziei nelimitate a poeziei moderne.

Lorca spunea că „dafinul a obosit să mai fie poetic”, astfel încât găsim în poezia modernă o faună şi o floră descendentă: alge, iarbă de mare, usturoi, ceapă, ciori, melci, păianjeni etc. În studiul „Structura liricii moderne”, Hugo Friedrich afirmă că lirica modernă se caracterizează prin ambiguitate şi uneori prin obscuritate. Identificându-se cu lirismul, poezia nu mai exprimă conţinuturi univoce, aşa cum se întâmpla cu poezia secolului al XIX-lea.
Elementele de compoziţie şi de limbaj într-un text poetic sunt: titlul, incipitul, relaţiile de opoziţie şi de simetrie, elementele de recurenţă (laitmotiv, motiv poetic, simbol central, idee poetică), sugestia şi ambiguitatea, imaginarul poetic, figurile semantice (tropii), elementele de prozodie, instanţele comunicării.

Poezia „Paradis în destrămare” este inclusă în volumul „Laudă somnului”, apărut în anul 1929, care acutizează sentimentul trecerii inexorabile, tema volumului anterior („În marea trecere”, care are drept motto cuvintele: „Opreşte trecerea. Ştiu că unde nu e moarte, nu e nici iubire, - şi totuşi, te rog: opreşte, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea.” Viaţa, oricât de intens ar fi trăită, e o trecere inevitabilă şi dureroasă spre neant, o revărsare fără oprire în moarte). Tristeţea lasă locul anxietăţii, iar lumea se compune dintr-un vălmăşag de semne ale hierofaniei ratate.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.