Eminescu - tema iubirii

Trimis la data: 2014-06-18
Materia: Romana
Nivel: Liceu
Pagini: 4
Nota: 9.27 / 10
Downloads: 0
Autor: annemarutzu
Dimensiune: 25kb
Voturi: 1
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Scrie un eseu de 2 - 3 pagini, despre tema iubirii, reflectata intr-un text poetic studiat / in texte poetice studiate din opera eminesciana, pornind de la ideile exprimate in urmatoarea afirmatie: "Pentru Eminescu iubirea este leagan de gingasii erotice, o necesitate spirituala de a trai viata spetei cu toate deliciile de ordin sufletesc, superior. [...] El este un idealist, nici vorba, un om cu maini intinse spre fantasma femeii desavarsite, pe care n-o va gasi niciodata, pentru ca dragostea este cautare, insa idealitatea lui nu e simbol cu aripi, ci o aparitie concreta si tangibila..." (George Calinescu, Viata lui Mihai Emienscu )

Referate similare:

Tema iubirii este o constanta in poezia eminesciana si se asociaza cu o gama larga de sentimente, ilustrand o perspectiva originala asupra acestui sentiment. Erosul eminescian oscileaza intre spiritualizare si pasiune. Sentimentul erotic este ilustrat in mai multe ipostaze: legat de dorul folcloric ( T.Vianu ); in legatura cu natura "in devenire" si cu intrupari feminine ( Edgar Papu ); in legatura cu peisajul micro si macro cosmic, care ocroteste iubirea ( G.Calinescu ). Sunt exprimate sentimente legate de suferinta iubirii pierdute ( Si daca, Lacul, Floare albastra ), de dragoste fara speranta ( Daca iubesti fara sa speri, De cate ori iubito ). Rareori, dragostea aduce implinirea ( De ce te temi ).

Femeia este serafica, "femeia-inger", aducand implinirea, fericirea asteptata ( Sara pe deal, Dorinta, Floare albastra ) sau demonica, titanica, provocatoare de suferinta ( Scrisoarea V ).Starile specifice sentimentului erotic sunt de "voluptate si durere", "farmec dureros", dor (emotie complexa, in care "durerea pierderii" se complica cu fericirea generata de o iubire trecuta sau proiectata in viitor ). O alta sintagma caracteristica este aceea de "dulce jele", care imbina durerea si voluptatea romanticilor cu dorinta de dezmarginire: "Si cand inima ne creste / De un dor, de-o dulce jele...".

Iubitul isi cheama iubita ( sau iubirea ) intr-un peisaj ocrotitor, intim ( Lacul, Dorinta ) sau iubita isi asteapta iubitul ( Sara pe deal ); visul de fericire copleseste realitatea, asigurand eternitatea sentimentului (Departe sunt de tine..., Atat de frageda ). Starea generala este elegiaca, pornind de la puterea de iluzionare, in perioada de tinerete, si ajungand la ideea ca iubirea este "un mijloc viclean al naturii care ne inconjoara cu iluzii ",in perioada de maturitate; influenta filozofiei schopenhauriene conduce la satira ( Scrisoarea V ).Iubita este calda, luminoasa, sagalnica ( De-as avea, O calarire in zori, Povestea teiului ), in lirica de tinerete si statuara, rece ( Amorul unei marmure ), in lirica de maturitate. Poezia eminesciana dezvolta un eros reflexiv (sentimentul este dublat de un substrat filozofic), inspirat de mituri ( Floare albastra, Lacul, Sonete).

Luceafarul este unul dintre cele mai ample poeme eminesciene care dezvolta tema romantica a conditiei geniului intr-o societate incapabila sa-l inteleaga si sa-l accepte. Conditia omului de geniu apare in relatie cu tema iubirii, care accentueaza izolarea si imposibilitatea de a gasi implinirea sufleteasca a omului superior. Titlul evidentiaza simbolul central al poemului - geniul - care apare intr-o ipostaza semnificativa pentru omul superior - astrul singuratic si stralucitor, unic.

Primul tablou se deschide cu o perspectiva mitica, atemporala, formula folosita, specifica basmelor prin raportarea la timpul primordial, al genezelor: "A fost odata ca-n povesti, / a fost ca niciodata / Din rude mari, imparatesti, / O prea frumoasa fata". Cadrul initial in care apare fata de imparat este specific romantic. Izolarea si singuratatea accentueaza predispozitia la reverie. In vis, frumoasa fata de imparat se indragosteste de Luceafar, a carui prezenta o invoca printr-o formula incantatorie: "Coboara-n jos, luceafar bland, / Alunecand pe-o raza, / Patrunde-n casa si in gand / Si viata-mi lumineaza!" Invocatia fetei are drept consecinta intruparea astrului.

Prima ipostaza in care apare astrul in visul fetei este aceea angelica, sinteza contrariilor mare si cer: "Parea un tanar voievod / Cu par de aur moale, / Un vanat giulgi se-ncheie nod / Pe umerele goale". Fetei i se ofera stapanirea imparatiei marii, dar ea refuza sa-l urmeze. A doua invocatie este urmata de intruparea in ipostaza demonica, sinteza a contrariilor soare si noapte: "Pe negre vitele-i de par / Coroana-i arde pare, / Venea plutind in adevar / Scaldat in foc de soare." Fetei i se ofera stapanirea cerului, dar oferta este refuzata si de aceasta data, Luceafarului cerandu-i-se intruparea in conditia de pamantean.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.