Eminescu si romantismul

Din acest motiv, opera sa se detaseaza net de cea a celorlalti romantici, existand la Eminescu chiar si unele insemne ale modernitatii. Dintre ele, luciditatea actului creatiei, tristetea apasatoare si pesimismul vor fi adoptate mai tarziu si de poetii occidentali, care erau la vremea aceea preocupati mai degraba de estetica macabra si stranie a simbolismului. Exista insa si nenumarate asemanari intre Eminescu si ceilalti poeti romantici, atat la nivel conceptual si stilistic, cat si in ceea ce priveste destinul lor boem si tragic.De fapt, toti romanticii alcatuiesc o adevarata comunitate de spirite si de destine.

Pentru a ne forma o idee mai precisa despre romantismul operei eminesciene, vom arunca o privire asupra principalelor teme si motive romantice, asupra felului in care au fost ele tratate de cei mai importanti scriitori romantici si asupra asemanarilor si deosebirilor dintre viziunea lor si cea a lui Eminescu. Sa luam spre exemplu tema istoriei, propusa de romantici drept unul dintre mijloacele cele mai bune de a evada din cotidian intr-o varsta ideala. Ea se suprapune la un moment dat peste tema timpului in viziunea mai multor romantici, deaceea cele doua teme nu pot fi tratate absolut separat, ci in functie de felul in care ele interactioneaza in opera scriitorului respectiv.

La Eminescu, istoria reprezinta tot o modalitate de evaziune intr-o varsta ideala, eroii pe care ii evoca fiind intr-o stransa legatura cu spatiul pe care il reprezinta. Poetul insista mult pe atitudinea lor, plina de maretie si de siguranta, reliefata prin procedeul predilect romantic al antitezei (a��Scrisoarea III'). Cele mai multe proiecte dramatice ale scriitorului sunt concepute pe aceasta tema.
Cat despre tema timpului, la Eminescu putem spune ca avem de-a face cu o supra tema, pentru ca, mai mult ca iubirea, mai mult ca natura, el a cultivat aceasta tema. Se poate chiar vorbi de un sentiment al timpului specific eminescian.

Astfel, poetul roman devine superior multor altor poeti romantici prin multitudinea perspectivelor. In ansamblu, opera sa poate fi considerata o adanca si ampla meditatie asupra vietii si a mortii. Poetul isi simte intreaga existenta sub semnul timpului, iar drama celui care ar vrea sa atinga o cunoastere absoluta este aceea de a avea sentimentul relativitatii. Se invoca des perspectiva timpului individual, care reprezinta trecerea spre o moarte inevitabila. In opera sa, Eminescu incearca totusi diferite modalitati de scapare de sub zodia acestui timp individual.