Enigma Otiliei - comentariu

Susţine examenul de licenţă în italiană, secundar franceză şi română, apoi pleacă la specializare cu o bursă de doi ani la Şcoala Română din Roma, condusă de V. Pârvan, perioadă în care face intense cercetări arhivistice, deprinde tehnica strângerii de documente şi informaţii care îi va folosi atât de mult în viitoarele lucrări.

Debutează cu versuri la „Universul literar” şi „Sburătorul”, foarte apreciate de Eugen Lovinescu, care afirma: „Domnul Călinescu este mintea cea mai ascuţită a generaţiei de astăzi. Am credinţa că mă va continua în critica literară”, fapt pe care, în anul 1928, Călinescu însuşi îl va confirma: „S-a isprăvit – e de neînlăturat – sunt critic”.

Conştient de propria-i valoare, G. Călinescu se va înscire singur în nemurire:
„Nu voi pieri de tot, prin ce am scris şi am cântat
Îmi va rămâne chipul sculptat într-un bazalt”.
În 1947 devine membru al Academiei Române.

G. Călinescu moare la 12 martie 1965, în Bucureşti. George Călinescu este o personalitate plurivalentă, de formaţie enciclopedică, tipul scriitorului total: critic şi istoric literar, eseist şi estetician, prozator şi poet, dramaturg şi publicist.

Opera lui Călinescu
Opera sa este extrem de variată, de la poezie, la cea mai completă şi mai complexă istorie a literaturii române. Sunt selectate câteva domenii şi titluri: (versuri) „Lauda lucrurilor”; „Cronicile optimistului”, (dramaturgie) „Şun sau Calea neturburată”(mit mongol); „Ludovic al XIX-lea”; „Teatru”, (proză) „Cartea nunţii”; „Enigma Otiliei”; „Bietul Ioanide”; „Scrinul Negru” (critică şi istorie literară) „Viaţa lui M. Eminescu”; „Opera lui M. Eminescu”; „Viaţa lui Ion Creangă”; „Istoria literaturii române. Compendiu”; „N. Filimon”; „Gr. M. Alexandrescu”; „Ion Creangă (viaţa şi opera)”; „V. Alecsandri”, (studii de literatură universală) „Principii de estetică”; „Impresii asupra literaturii spaniole”; „Estetica basmului”; „Scriitori străini”.

„Istoria literaturii române de la origini până în prezent” este o lucrare monumentală, unică în peisajul literaturii române, concepută iniţial în două volume, devine, aşa cum afirmă Călinescu: „un singur volum compact ca o enciclopedie”. La 15 aprilie 1941 George Călinescu anunţă finalizarea volumului, a cărui tipărire are loc în luna iulie, când, impresionat de valoarea lucrării, Al. Rosetti îi scrie autorului: „Am volumul d-tale pe masă! (...) Recitesc acum ici şi colo pasaje care mă încântă. Dar, de abia acum, realizez că eşti un monstru (în sens etimologic!). Atâtea pagini! Atâta muncă! Clipe, zile, ore, ani! Ce forţă! Ce facultate! Ce uşurinţă de a scrie! Şi nicăieri oboseală, nici plictis... Dar ce fel de om eşti D-ta?” Lucrarea a fost întâmpinată cu entuziasm de toţi literaţii epocii şi a rămas o lucrare de referinţă şi o autoritate critică de necontestat în zilele noastre.

Tema operei
Romanul are ca temă viaţa burgheziei bucureştene de la începutul secolulul al XX-lea surprinsă în câteva din aspectele ei tipice, relaţiile de familie, dezumanizate de goana după bani. Supunându-se la obiect, autorul înfăţişează lumea deţinătorilor de capital şi pe aceea a ariviştilor, cu o ascuţită ironie critică.

Rezumatul operei
Felix Sima, un tânăr de 18 ani, care cutreierând străzile, încearca să găsească casa unchiului său în Bucureşti. Intrând pe strada Antim atmosfera întunecată şi vântul nu par a-l stingheri în căutarea unei case cu cat superior. Intrând pe o portiţă mică tânărul descoperi curtea interioară a acelei case puţin deosebită de celelalte şi bătând la o uşă gotică se văzu nevoit să intre într-o anticameră cu scări şi statui reprezentându-l pe Hermes. Sunând la un clopoţel, i se înfăţişă un bătrân care la început nu-l recunoscu şi astfel tânărul se văzu nevoit să mai analizeze încă o dată din afară toate casele.