Enigmele absolutului - Alexandru Ioan

Trimis la data: 2012-03-08
Materia: Romana
Nivel: Facultate
Pagini: 4
Nota: 8.50 / 10
Downloads: 15
Autor: Alexa Suca
Dimensiune: 14kb
Voturi: 1
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Eu, Alexandru Ioan (I.S.K.), unul, asadar v-as putea spune, si spun, ca doi ca mine-s prea multiI� asta spun astazi. Cand aveam 14-19 ani, o, varsta primelor mele cuvinte scrise drept poeme prin versurile: ma "saturasem" in ghilimele bineintelese - de a tot "rupe" cu ceea ce exista inaintea ochilor mei. In fata unor versuri precum acelora citite de mine la varsta aceea. Iar Baudelaire, Rimbaud, Verlaine, Mallarme au fost, nu stiu "de ce si cum", primii poeti cititi de "Sandu", de mine, cu o spaima si o fervoare de-a dreptul sfinte: ei au fost primii mezei sau Dumnezei, cum voiti. Dumnezeul-Baudelaire, Dumnezeul-Rimbaud, Dumnezeul mai putin, mai strain mie, Mallarme, Dumnezeul prea omenesc chiar si pentru un om - m-ati ghicit? - Verlaine. Zei in felul fiescaruia, de buna seama!
Doream a scrie in felul lor, de buna seama, va inchipuiti, cu felul meu de a fi, de a simti - gandi, imi doream, pe-atunci astfel sa imi sochez "contemporanii": pe maica-mea, "Doamna Vevi" - zicandu-i-se si zicandu-i ipso factu, aidoma pe Doamna Cucu Antoaneta, profesoara mea de biologie, pare-mi-se, pe iubita si prietena mea de-atunci si dintotdeauna, Rodica Ciobanu, pe primii mei prieteni - cum altfel? - poeti si, ciudat, chiar o seama de stii! - de alti amici - fir-ar sa fie ei - si astazi le-as zice de la obraz: de ce m-ati incurajat, in numele Tatalui? Caci pareau a-mi spune, ca in Biblie, (Matei 9,3): -- Indrazneste, fiule, iertate sunt pacatele tale.

Eram, ce mai, gumat.De aceea, ca sa revin: intr-o "maniera" cat mai socanta cu putinta credeam eu ca voi putea ajunge sa m-apropii de acesti zei-oameni poeti in legea lor, ca si cum le-as fi cerut un fel de "atestat" - sau ce? - ca sunt de-al lor, descoperindu-ma in astfel mai bine prin, cum sa le zici, "aceleasi crime"! "Participam", cu voie de la mine, la toate nenorocitele si mirobolantele si plinele de sangele stropit pe toti peretii lor "delicte zeiesti". Eram, fara indoiala, un "delincvent-minor", dar zeu si - daca nu ma insel - acelasi (asa) am ramas!

Umblam prin padurea satului meu, a Goesciului de-atunci si de-acum, ceresc si pamantesc, pentru ce? sa caut - macar ce - in peripatetice periple sarmisegetuziene - cum spuneam, "somat" de zeii mei - caci mai erau si Poe si Kafka si Urmuz, dar - opreste toti acestia - aha, zambeam doi mai mult decat zei, cum sa le zic, intru care fapturi si pe Dumnezeus Tatal l-as fi putut scrie, vroit, cu litere mici: Dostoievski si Lautreamont. Despre acesta din urma si acuma n-as putea spune decat - Doamne fereste! - psalmi si rugaciuni! Bine mi-am zis: Doamne fereste! Dar ... m-am indepartat.

Cautam, cum v-am spus mult mai inainte, forme de lemn cu "fete" dracesti prin padurile satucului meu si, "impreuna" cu versurile din acea vreme, le agatam pe ai casei mele pereti si-n ale prietenilor mei urechi, gandindu-ma ca ai mei teribili stapani, pe care-i iubeam si-i iubesc, cum "Doamna Vevi" pe Bunul sanchiu - Domnul Dumnezeu - ma vor indreptati sa sper ca, odata, voi fi bine-venit in Imparatia lor, si cat mai grabnic. Scuzati-ma pentru un mic distinguo: pre Bunul Dumnezeu nu-l puteam iubi de fel, caci ma inspaimanta realmente. Aveam niste vise atat de infricosatoare, incat ... si toate pareau a-mi fi trimise, "transmise" de catre Bunul. Nu pareau, chiar de la Acela veneau "ele"! Stiam.

M-a pufnit, credeti-ma, rasul citind acum cativa ani, in "Romania literara", ca undeva, in lume, parca se "experimenteaza" tot felul de "nazbatii". Citeam despre turnatul sangelui in masini, din care curge apoi sangele pe strada sau pe podea, cutite cari ciopartesc inimi verzi pe pereti, pasari furisate-forfecate din carpe, presupun, si despre niste excremente in chingi prinse pe abdomen, de lilieci, ori cadavre zacand pe jos cu oamenii lor vii cu tot etc., etc. -: copilarii, v-as spune, dragilor - toate acestea-mi veneau aproape cu fiescare somn, in vis, brusc, brusc - in toti acei ani si cum spuneam, cu "expeditori" - limpede ca diminetile-mi de-atunci de-obste "salvatoare", nu glumesc: Atatiitorul sau - vorba lui Henry Miller - Dumnezeu cum le-o fi chemand

Incercam sa va fac a intelege - prin prea multele-mi spuse - cat de minunat era sa stiu - ca si zeii mei, chiar daca nu-mi vorbeau decat prin cartile lor - nu se putea sa nu fi fost "bantuiti" de aceleasi nenorocite - si altele "intamplari" - de-aceste! Stop. Si: Baudelaire a fost, trebuia s-o spun dintaiul - cel pentru care - impreuna adesea cu prietenul meu si de astazi, Aurelian Zisu, - facusem o adevarata lecturare - in - patimasie, asa: eu, zece poeme, Aurel inca-atatea, pana "terminasem" - vorba vine - sfanta-i carte Florile raului. Iar, inspre dimineata - cum astfel? - Caragiale! Aurele, salut.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.