Epitet

Trimis la data: 2010-06-13
Materia: Romana
Nivel: Facultate
Pagini: 2
Nota: 10.00 / 10
Downloads: 0
Autor: Robert_I
Dimensiune: 18kb
Voturi: 1
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Termenul provine din fr. epithete, lat. lit. epitheAZton, gr. epitheton "care e atasat". Figura de stil constand in alaturarea unui cuvant calificativ la un altul, in scop estetic. "Epitetul este acea parte de vorbire sau de fraza care determina, in lucrurile sau actiuAZnile exprimate printr-un substantiv sau verb, insusirile lor estetice, adica acelea care pun in lumina felul in care le vede sau le simte scriitorul si care au un rasunet in fantezia si sensibilitatea cititorului" (T. Vianu).
Conform vechilor tratate de retorica, E. ar fi intotdeauna un adjectiv cu functie de atribut. Cercetarile moderne au atins sfera E., si se considera acum ca E. poate fi orice parte de vorbire sau de propozitie care determina lucruri si actiuni. El poate fi deci si adverb sau locutiune adverbiala, cand determina un verb: "Si clopote de alarma rasuna ragusit" (M. Eminescu). Cercetand epitetul eminescian, Tudor Vianu intreprinde o analiza si o clasificare minutioasa.

Astfel, dupa categoriile gramaticale, pot aparea cu functia de E.: atributul adjectival, substantivul utilizat ca adjectiv ("basmele coAZpile" - Eminescu), substantivul cu prepozitie, substantivul in cazul genitiv (tot la Eminescu, Imparat si proletar: "batalioane a plebei" ), gerunziul ("libertatea reinviind" - V. Alecsandri). Ca parti de proAZpozitie, E. pot fi: atribute; complemente; nume predicative ("Si vise si fulgere-s moarte" - O. Goga); elemente predicative supliAZmentare (Zgomotosi, copiii vin - G. Cosbuc).

Privite din punctul de vedere al categoriilor estetice, avem: 1. E. apreciative, care implica o judecata de valoare: om bun, om rau, josnic, etc. ("O lupta de arhanghel, triumful de martir" - I. Heliade Radulescu); 2. E. evoAZcative, care pot fi E. morale ("mintea beata", "veselul Alecsandri" Eminescu) sau E. fizice ("narcisele albe", "luna argintie").

Din punctul de vedere al sferei si frecventei E., intalnim: 1. E. ornant, adica generalizator: "lumea-i vesela si trista" (Eminescu), "viata trista si amara" (C. Bolliac); 2. E. individual, care indica o trasatura proprie a obiectului, particulara, nemaiintalnita: "Pe-a secerii sclipire nendurata" (O. Goga);

3. E. antitetic, care se mai numeste si oxiAZmoron (v.): "farmec dureros", "dulce jale". E. ornant, care priveste o calitate generala, era frecvent in poezia clasica, in schimb, realismul, care cultiva in mod special concretul, foloseste mult E. individuale,particularizatoare. A. Veselovski, in studiul Din istoria epitetului (1895), constata marea amploare a E. in literatura lumii si conchide ca istoria E. se identifica cu istoria stilului poetic si a constiintei poetice. Mai mult, in analiza E. pe spatii largi ale literaturii universale, se descopera aspecte din psihologia difeAZritelor popoare in diverse epoci.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.