Eseuri de morala crestina ortodoxa

Trimis la data: 2004-05-24
Materia: Religie
Nivel: Gimnaziu
Pagini: 10
Nota: 9.63 / 10
Downloads: 3730
Autor: Mario
Dimensiune: 19kb
Voturi: 348
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
“Zic vouă, aşa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte.” (Luca 15, 10). Iarăşi o întâmplare aparent simplă. Un om avea doi fii. Unul s-a hotărât să rămână acasă, cu tatăl său să-l ajute şi să trăiască în comuniune, iar cel mai tânăr s-a hotărât să lase casa părintească şi i-a cerut tatălui său să-i dea partea din avere care considera că i se cuvenea. A plecat apoi departe şi a trăit în desfrânări, cheltuindu-şi tot avutul. Foamete mare a cuprins însă acele locuri şi fiul plecat de la casa tatălui său, care ajunsese păzitor de porci şi nu primea nici măcar roşcove de la porci să se hrănească, ŞI-A VENIT ÎN FIRE: “Mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: TATĂ, am greşit la cer şi înaintea ta.
Tristeţea Crăciunului
Azi, cei trei Crai de la Răsărit nu mai caută steaua cea călăuzitoare a unui Prunc ce va fi fiind Împăratul Lumii… Azi, porţile sunt deschise dar nu mai vine nici o Fecioară Preacurată să ceară sălaş pentru a-L naşte pe Mântuitorul Lumii… Azi, toate casele sunt curate şi pline de bucate dar ele nu ne mai priesc, căci nu mai ştim ce este bucuria cea adevărată!
Mă întristez cumplit văzând cum, de ani, petrecem Noaptea cea Sfântă a Naşterii Mântuitorului nostru Hristos, fie acasă, în faţa televizorului, cu mâncare şi băutură pe săturate, fie colindând satul (sau oraşul!) dar însoţind cântecele noastre sfinte cu petarde, pocnitori , bârfe sau bancuri dntre cele mai de soi.
Mă doare tare sufletul tot privind aceste spectacole gratuite, care în aparenţă nu ne costă nimic, ci doar …liniştea noastră sufletească şi BUCURIA ADEVĂRATĂ!
Mai mult chiar, ele ne îndepărtează (ca şi când n-am fi departe!) de acest Prunc Preasfânt care a venit în lume şi pentru noi ca să ne aducă bucuria vieţii…
Sufăr nespus şi port cu mine în această Noapte Sfântă POVARA unui plâns care-mi sfâşie inima. Tu auzi acest plâns? Este al unui Prunc care se naşte fără de păcat şi vine în lumea noastră păcătoasă într-o peşteră săracă din Betleem …dar EL (re) se naşte în fiecare an în sufletele noastre!
Te întreb şi mă întreb: câţi dintre noi am deschis o dată cu poarta casei şi uşa sufletului nostru pentru ca acest Prunc Binecuvântat să ne-aducă BUCURIA şi LUMINA cele adevărate? Nu caut răspuns…dar ştiu că, din această cauză, sunt ani de când, pentru sufletul meu, Noaptea cea mai tristă din an este Noaptea de Crăciun…

Bucuria Crăciunului

Dacă Noaptea Crăciunului este cea mai tristă, Ziua Crăciunului reprezintă pentru mine BUCURIA CEA ADEVĂRATĂ. De când mă ştiu, mi-am lăsat sufletul cuprins de o imensă bucurie ca, în această sfinţită şi binecuvântată zi, să stau acasă, la gura sobei, să colind toate cântările învăţate din copilărie şi până azi, să ascult muzică religioasă autentică simbolizând desăvârşirea.
Bucuria mea cea mai mare este să-mi deschid sufletul acestui Prunc Binecuvântat şi să îl rog să coboare şi în căsuţa mea de la poalele dealului din Sîncel, căci am un suflet pustiit care are nevoie de prezenţa Lui sfântă, ca să se împărtăşească cu Lumina cea Adevărată…
Ţin candela aprinsă… nu numai lumânarea, ci mai ales candela inimii mele ce arde neîncetat din Dragoste faţă de acest Prunc al Luminii, şi faţă de oamenii care mi-au marcat emoţional existenţa. Eu cred că această zi este Ziua Bucuriei Celei Adevărate, pentru că este ZIUA NAŞTERII MÂNTUITORULUI LUMII noastre postmoderne, desacralizate, mizere şi fără credinţă! Ce bucurie mai poţi avea dacă părăseşti căminul cald colindând-ţi amicii lumii acesteia şi astfel pierzi SINGURA ÎNTÂLNIRE pe care o poţi avea într-un an întreg cu Pruncul Mântuitor? El este SINGURUL COLINDĂTOR ADEVĂRAT, care îţi calcă pragul casei… PRUNCUL IISUS!
Astăzi este Ziua când un copil sărman, umil şi smerit colindă în candelele din sufletele creştinilor Cântecul Bucuriei. Doar acest Cântec sfânt ne poate aduce BUCURIA deplină a Naşterii Copilului cu Ochi Senini în peştera din Betleem şi în ieslea săracă în care noi îl întâmpinăm, inimile noastre…
Hristos se naşte, slăviţi-l!
Hristos se naşte, întâmpinaţi-l!
Aceasta este Bucuria Adevărată a Sărbătorii Crăciunului!
Aceasta este CLIPA MÂNTUIRII noastre!

OMUL POSTMODERN: FIU RISIPIT ORI FIU RISIPITOR?

“Zic vouă, aşa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte.” (Luca 15, 10). Iarăşi o întâmplare aparent simplă. Un om avea doi fii. Unul s-a hotărât să rămână acasă, cu tatăl său să-l ajute şi să trăiască în comuniune, iar cel mai tânăr s-a hotărât să lase casa părintească şi i-a cerut tatălui său să-i dea partea din avere care considera că i se cuvenea. A plecat apoi departe şi a trăit în desfrânări, cheltuindu-şi tot avutul. Foamete mare a cuprins însă acele locuri şi fiul plecat de la casa tatălui său, care ajunsese păzitor de porci şi nu primea nici măcar roşcove de la porci să se hrănească, ŞI-A VENIT ÎN FIRE: “Mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: TATĂ, am greşit la cer şi înaintea ta. NU MAI SUNT VREDNIC SĂ MĂ NUMESC FIUL TĂU” (Luca 15, 18-19). Întoarcerea fiului risipitor acasă şi căinţa pe care a avut-o pentru păcatele pe care le-a săvârşit l-au bucurat atât de mult pe tatăl lui încât acesta i-a dat “haina lui cea dintâi”, inelul şi încălţăminte, iar viţelul cel gras l-a jertfit pentru a celebra OSPĂŢUL tainic al Bucuriei Învierii fiului crezut pierdut pentru totdeauna, căci “acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat”. Celălalt fiu însă, întorcându-se de la muncă şi aflând pricina bucuriei de la casa tatălui său, s-a întristat tare şi n-a vrut cu nici un chip să ia parte la ospăţul Casei, deoarece considera că lui i se cuvenea o asemenea cinste, pentru că “de-atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat” (Luca 15, 30-31). Răspunsul tatălui la acest reproş este plin de înţelepciune şi de IERTARE CREŞTINEASCĂ: “Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele sunt ale tale. Trebuie însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.”(Luca 15, 31-32)
La un grad zero al lecturii, întâmplarea pare, ca şi cea cu vameşul şi fariseul, PARADOXALĂ. Un fiu rămâne cu tatăl său, îi respectă poruncile, nu iese niciodată din cuvântul lui. Un alt fiu se revoltă, vrea să ducă o viaţă independentă, îşi permite să ceară tatălui partea din avere şi pleacă în lumea mare, ca să cheltuiască agoniseala tatălui cu femeile desfrânate şi în plăceri!
Aşa că nu pot să nu mă mir, cum să faci ospăţ şi să te veseleşti pentru fiul care a pierdut în larg agoniseala şi averea ce i le-ai dat moştenire iar pentru fiul ce ţi-a fost alături şi ţi-a sporit averea nu faci aceasta? De aceea, ierta-mă-vei, Doamne, că Te-ntreb: care este adevărata menire a omului postmodern, de FIU RISIPIT ORI FIU RISIPITOR?
Mi-am permis de aceea, să fac o clasificare oarecum surprinzătoare, fiul plecat este fiul risipitor care batjocoreste avutul primit în DAR de la Tatăl (adica Dumnezeu) iar celălalt este fiul risipit pentru că, spre deosebire de fratele său care risipeşte o bogăţie materială, el risipeşte una spirituală, respectarea poruncilor devenind pentru el singurul criteriu de selecţie de care ar trebui să ţină seama tatăl său.
Privind întâmplarea în structura ei de adâncime, eu văd în această pildă a lui Iisus o adevărată lecţie de dragoste parinteasca. Iar virtutea pe care trebuie s-o percepem, cu cea mai mare seninătate, şi împotriva tututor mentalităţilor lumii noastre postmoderne, este IERTAREA. După ce ne-am smerit (re)văzându-ne şi (re)cunoscându-ne gravitatea faptelor, gândurilor sau vorbelor noastre, suntem datori să mai urcăm o treaptă din Scara Raiului şi să ne îmbogăţim spiritual cu virtutea care ilustrează în cel mai înalt grad adevărata iubire din noi: IERTAREA. Această virtute o are tatăl celor doi fraţi. Pentru el nu contează câte păcate a săvârşit fiul, câţi bani a cheltuit sau cu cine. Lucrul cel mai important este REÎNTOARCEREA fiului, POCĂINŢA de care el a dat dovadă pentru a primi iertarea părintelui.
Reîntoarcerea este sinonimă pentru un tată iubitor cu o RENAŞTERE. Fiul cel plecat, necopt, dornic de plăceri şi căzut în desfrâu, a murit. În locul aceluia s-a întors , reînviat, un fiu nou, un alt suflet, nu murdar, nu nevrednic, precum cel care plecase cândva de la casa tatălui său. Ci, unul spăşit, căit, smerit, un fiu ce a trecut prin focul credinţei şi prin chinurile iadului, un om care ŞI-A VENIT ÎN FIRE! Ce-or fi însemnând vorbele acestea?
“A-ţi veni în fire” cred că nu poate însemna altceva decât a conştientiza răul pe care singur ţi l-ai făcut, şi făcându-ţi rău ţie, să conştientizezi răul pe care l-ai făcut şi celor care te iubesc, provocându-le suferinţă şi durere, lacrimi amare. Iubirea celorlalţi îşi găseşte justificarea şi în acest rău pe care l-ai făcut, ţie şi lor: iertarea, fatada interioară a iubirii adevărate, trebuie să vină, PARADOXAL, nu?, tocmai de la acei oameni ...
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.