Estetica postmoderna - Arta corporala

Tatuajul a fost practicat mai ales de calatorii prin tinuturi indepartate. Se spune ca pe la 1700 moda tatuajului a fost raspandita in Europa de marinariii care au venit in contact cu triburile din Pacificul de sud.Popular mai ales in mediul marinarilor, tatuajul a fost interzis in 1909 de guvenul SUA care conditiona astfel acceptarea noilor recruti. Anii '40 reprezinta un moment de expansiune maxima a modei tatuajului, expansiune care a continuat pana astazi.
Primele manifestari a ceea ce numim astazi tatuaj au aparut intamplator, cu aproximativ 12.000 de ani i.Hr.

Exista mai multe presupuneri cu privire la aparitia acestei forme de arta corporala. Una dintre el lanseaza ipoteza conform careia cei care aveau rani pe corp, incercau sa le vindece prin frecarea cu cenusa. In urma cicatrizarii zonelor afectate ramaneau urme negre, asemanatoare unor desene. Alta varianta luata in considerare e imbinarea accidentala a doua forme de arta corporala deja existente, si anume scarificarea si pictura corporala.

Inscriptiile pe piele si autoprovocarea cicatricilor au devenit in scurt timp o traditie puternic incarcata simbolic, reprezentand fie statutul social, fie apartenenta la un anumit grup sau starea de doliu.
Se pare ca termenul "tatuaj" provine de la cuvantul tahitian "tatu", care semnifica "a insemna / a marca". Conform altor surse, de la termenul polinezian "tatao" (a tapa) s-ar fi format denumirea actuala. Aceasta manifestare a artei (una dintre cele mai vechi) nu a aparut undeva anume, ci s-a practicat simultan in mai multe zone, sub diverse forme.

La origine, tatuarea pielii indeplinea un rol esential in cadrul ritualurilor antice si nu a fost intotdeauna o practica permisa; de-a lungul timpului, a devenit chiar subiectul unor dispute majore. Cei care realizau desene pe piele lucrau in conditii mizere, iar adeptii lor erau adesea considerati ca fiind "ciudati" care calatoreau impreuna cu circarii si se implicau in spectacole controversate.

Dupa Al Doilea Razboi Mondial, obiceiul a devenit cu atat mai blamat cu cat era asociat delincventei juvenile si stilului "biker". In cultura americani, in general, tatuarea pielii nu era foarte apreciata. In anul 1961, izbucnirea unor epidemii de hepatita si a unor forme de intoxicatii ale sangelui, a dus la interzicerea practicii in mai multe zone.

Desi existau saloane dotate cu instrumentele necesare realizarii tatuajelor, putini le utilizau in mod corespunzator. In plus, presa bombarda pe buna dreptate publicul cu informatii denigratoare pe aceasta tema. In mintea societatii saizeciste simbolistica tatuajelor era fara exceptie asociata marinarilor, criminalilor sau prostituatelor, marcand clar apartenenta la "clasa de jos" a societatii. Nu exista o modalitate mai buna prin care star-urile rock sa isi manifeste indignarea fata de moralitatea vremii, decat prin afisarea unui tatuaj. Artisti ca Janis Joplin au revolutionat insa stereotipurile in body art, asa cum au facut-o si in muzica. Desenul de pe piele devenise un brand care urla a rebeliune, ceea ce in anii '60 inca era socant.

Tot in acea perioada, perspectivele s-au schimbat radical, odata cu aparitia lui Lyle Tuttle, cel care a reusit sa foloseasca influensa mediatica pentru a aduce in plan pozitiv imaginea peiorativa sub care se afla arta "decorarii pielii". El a tatuat corpurile unor celebritati ale vremii, in principal femei, pe care le-a adus apoi in lumina reflectoarelor. Initiativa a fost un succes, de vreme ce marile reviste si posturi de televiziune il abordau frecvent pentru a oferi publicului diverse informatii despre tatuaje.