Etape in dezvoltarea comunicarii umane

În pofida cercetărilor neobosite şi a celor mai mari eforturi analitice ale cercetătorilor care au studiat comunicarea în ultima jumătate de secol, nu suntem siguri ce înseamnă această schimbare, cum ne influenţează ea din punct de vedere individual sau colectiv, sau cum va modela ea viitorul nostru.

Cu alte cuvinte, implicaţiile, influenţele şi consecinţele dezvoltării impetuoase a mass-media sunt, pînă în prezent, incomplet înţelese. Totuşi în prezent este clar că mass-media influenţează publicul şi întreaga societate. Ceea ce nu înţelegem pe deplin este cum şi în ce măsură. Cu alte cuvinte, căutăm să înţelegem cum are loc comunicarea de masă şi ce consecinţe are ea atît pentru indivizi, cît şi penru ordinea socială.

Una din modalităţile de a aborda o astfel de lucrare este să oferim o perspectivă istorică largă, în cadrul căreea apariţia rapidă a mass-media curente poate fi înţeleasă ca unul din cele mai radicale progrese ce au avut loc în cadrul abilităţii de a comunica a homo sapiens. După cum vom vedea, anumite schimbări revoluţionare anterioare referitoare la capacitatea oamenilor de a transmite anumite înţelesuri către alţii au avut influenţe cu adevărat puternice în dezvoltarea gîndirii, comportamentului şi culturii.

Dacă vom înţelege aceste schimbări şi consecinţele lor, vom putea evalua mai uşor un aspect important al mass-media contemporane; deşi au apărut foarte recent, ele sunt deja atît de importante pentru viaţa noastră zilnică, încît ar putea să ajute la modelarea destinului speciei noastre, în viitor.

Deşi experienţa anterioară nu este un ghid sigur pentru viitor, merită să privimînapoi pentru a vedea ce s-a întîmplat în anumite perioade, cînd oamenii au devenit capabili să comunice pe căi total diferite. Este potrivit aşadar să începem cu începutul şi să vedem pe scurt unde şi cînd a apărut comunicarea umană, cum
s-a îmbunătăţit brusc în anumite perioade în cursul îndelungat al dezvoltării preistorice şi istorice şi cum au afectat acele schimbări cursul vieşii oamenilor obişnuiţi.

Pe baza fragmentelor de fosile adunate cu multe eforturi de către paleoantropologi timp de mai bine de un secol, s-a constatat că procesul evolutiv care, în cele din urmă a avut ca rezultat oamenii contemporani datează de aproximativ 70 de milioane de ani. Aceştea au identificat o creatură mică, asemănătoare şobolanului (proconsul), care a trăit pe vremea dinozaurilor, ca fiind strămoşul nostru îndepărtat.

Pornind de la acest început nefavorabil, a evoluat ordinul primatelor – mamifere cu mîini şi picioare flexibile, fiecare avînd cinci degete. Totuşi, au trebuit să treacă milioanede ani înainte ca primele animale asemănătoare maimuţei să populeze Africa sub-Sahariană, probabilul loc de origine al familiei umane.

Diferite forme de primate au evoluat în urmîtoarele epoci. Majoritatea erau mici şi trăiau în copaci. După şi mai multe epoci, o anumită specie, de mărimea unei pisici domestice, a început să se adapteze la viaţa pe uscat, precum şi la cea în păduri.

Nu era singura capabilă să se deplaseze pe uscat, dar avea o caracteristică importantă: raportul său corp creier era mai mare decît acela al majorităţii contemporanilor săi. Acest tip de capacitate a creierului, care este în principiu corelată cu abilitatea de învăţare, va fi un factor decisiv în evoluţia fiinţelor omeneşti.

Multe forme de primate antice au supravieţuit un timp, dar în cele din urmă au pierdut bătălia pentru hrană sau teritoriu şi au dispărut. Totuşi, într-un anumit moment, fiinţele umane contemporane şi primatele moderne – ca cimpanzeii şi gorilele – au avut un strămoş comun (drypithecus). Animalul nu era mai mare decît un cîine obişnuit, dar avea mîini, picioare, palme şi tălpi, asemănătoare cu cele a familiilor de maimuţe, aşa cum le cunoaştem acum.

Au fost găsite unele rămăşiţe în Cheile Olduvai din Africa a unei fiinţe numite australopitecul care a trăit cu aproximativ 5,5 milioane de ani în urmă şi este acceptat ca fiind prima primară clasificată ca un hominid – deci făcînd parte din famila umană. Termenul „australo” înseamnă „din sud” (cu referire la Africa) şi nu are nici o legătură cu Australia.

Prea puţin se cunoaşte despre modul de viaţă de austrolopitec, dar concomitent cu el au existat o serie de fiinţe proto-umane, care mergeau în poziţie verticală şi care au ocupat diferite părţi din Europa, Africa şi Orientul Apropiat timp de mai multe milioane de ani. Modul lor de comunicare, dacă aveau unul , este total necunoscut. Totuşi, pe măsură ce timpul trecea, capacitatea creierului la aceste fiinţe se mărea.

În cele din urmă, cam acum două milioane de ani, a apărut unul dintre primii noştri strămoşi (homo habilis). Aceştea au fost foarte importanţi pentru evoluţia omului. Ei au început să confecţioneze unelte, apoi a urmat stăpînirea focului. Aceste inovaţii timpurii – unelte din piatră necioplită şi îmblînzirea focului – ar putea reprezenta ca primii paşi timizi în evoluţia culturii umane.

Putem încerca să definim cultura ca fiind transmiterea către generaţiile următoare a soluţiilor pentru rezolvarea unor probleme de viaţă. Confecţionarea uneltelor şi folosirea focului de către strămoşii noştri primitivi i-a diferenţiat definitiv de celelalte animale ale timpului lor. În cele din urmă, civilizaţia umană se va naşte din această bază elementară.