Evaziunea fiscala

Evaziunea fiscala
Evaziunea fiscalã este rezultantã logicã a defectelor şi inadvertenţelor unei legislaţii imperfecte, a metodelor defectuoase de aplicare, precum şi a neprevederii şi nepriceperii legiuitorului a cãrui fiscalitate excesivã este tot atât de vinovatã ca şi cei pe care îi provoacã prin aceasta la evaziune.

Evaziunea fiscala
Art.1 din legea 87/1994 defineşte evaziunea fiscalã ca fiind “sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurãrilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare de cãtre persoanele fizice sau juridice române sau strãine, denumiţi în continuare contribuabili”.

Evaziunea fiscala
În art.3 din aceastã lege sunt prevazute obligaţiile contribuabilului, şi anume:
• declararea în termen de 5 zile de la înregistrare a datelor în legãtura cu subunitãţile constituite în sucursale, filiale, puncte de lucru, depozite, magazii şi cu orice alte locuri în care se desfãşoarã activitãţi producatoare de venituri, bãncile şi conturile bancare în lei sau în valutã, indiferent de locul unde funcţioneazã, în ţarã sau în strãinatate
• declararea organului de control a bunurilor sau valorilor impozabile depozitate în orice alte locuri
• declararea oricãror schimbãri cu privire la sediu, filiale, depozite, conturi bancare în termen de 15 zile de la data când au avut loc. Declaraţia se va comunica organelor fiscale competente
• evidenţierea veniturilor realizate şi cheltuielilor efectuate din activitãţile desfãşurate, prin întocmirea registrelor sau a oricãror alte documente prevãzute de lege
• plata la termen a sumelor datorate statului ca urmare a obţinerii de venituri, deţinerii de bunuri imobile sau mobile ori a desfãşurãrii de activitãţi supuse taxelor şi impozitelor

2. Formele evaziunii fiscale
Evaziunea fiscala
Dupã modul cum se procedeazã în activitatea de evitare a reglementãrilor fiscale se face diferenţierea între evaziunea fiscalã legalã şi evaziunea fiscalã ilicitã.

a) Evaziunea fiscalã legalã reprezintã acţiunea contribuabilului de a ocoli legea, recurgând la o combinaţie neprevazutã a acesteia. Aceastã formã de evaziune nu este posibilã decât atunci când legea este lacunarã sau prezintã inadvertenţe. Evaziunea fiscalã legalã se realizeazã atunci când o anumitã parte din veniturile sau averea unor persoane sau categorii sociale, este sustrasã de la impozitare datoritã modului în care legislaţia fiscalã dispune stabilirea obiectivului impozabil.

Evaziunea fiscala
Contribuabilii gãsesc anumite mijloace, şi exploatând insuficienţele legislaţiei le eludeazã în mod legal, sustrãgându-se în totalitate sau în parte plãţii impozitelor, tocmai datoritã unei insuficienţe a legislaţiei. În acest fel contribuabilii rãmân în limita drepturilor lor, fãrã putinţa de a li se imputa ceva, iar statul nu se poate apãra decât printr-o legislaţie clarã, precisã.

Evaziunea fiscala
Cele mai frecvente cazuri de evaziune în care se uzeazã de interpretarea favorabilã a legislaţiei fiscale, în practica ţãrilor cu economie de piaţã, sunt:
a) constituirea de fonduri de amortizare sau de rezervã, în cuantum mai mare decât cel ce se justificã din punct de vedere economic, micşorând astfel veniturile impozabile
b) practica unor societãţi comerciale de a investi o parte din profitul realizat în achiziţii de maşini şi echipamente tehnice pentru care statul acordã reduceri ale impozitului pe venit, mãsurã care este menitã sã stimuleze acumularea
c) asocierile de familie, precum şi societãţile oculte dintre soţia şi copiii întreprinzãtorului şi acesta; rezultatul unei asemenea manevre este impunerea separatã a acestora, repartizarea separatã a venitulor pe fiecare asociat ducând la micşorarea sarcinilor ficale
d) venitul total al membrilor familiei poate fi împãrţit în mod egal între aceştia, indiferent de contribuţia fiecãruia la realizarea lui, pe aceastã cale obţinându-se o diminuare a cuantumului impozitului pe venit, care este datorat statului

Evaziunea fiscala
e) constituirea unor depozite de pãstrare şi administrare de cãtre pãrinte (tutore) a unor fonduri în favoarea copilului minor. În acest caz deşi venitul aferent depozitului este supus impunerii, impozitul plãtit este mai mic în comparaţie cu ceea ce s-ar datora pe venitul astfel redivizat
f) folosirea în anumite limite, a prevederilor legale cu privire a donaţiilor filantropice, indiferent dacã acestea au avut loc sau nu, duce la sustragerea unei pãrţi din veniturile realizate de la impunere
g) un contribuabil are posibilitatea sã opteze pentru impozitul pe venitul persoanelor fizice, fie pe sistemul de impunere aplicabil veniturilor realizate de corporaţie. Optând pentru cel de al doilea regim fiscal, contribuabilul realizeazã o importantã sustragere din venitul impozabil deoarece sistemul de impunere al corporaţiilor cuprinde numeroase facilitãţi care duc la o substanţialã reducere a sarcinilor fiscale.

Evaziunea fiscala
b) Evaziunea fiscalã ilicitã, spre deosebire de cea legalã, se sãvârşeşte prin cãlcarea flagrantã a legii, profitându-se de modul specific în care se face impunerea. În acest caz contribuabilul violeazã prescripţia legalã cu scopul de a se sustrage de la plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cuvenite statului.

Evaziunea fiscala
Evaziunea fiscalã este frauduloasã când contribuabilul, obligat sã furnizeze date în sprijinul declaraţiei în baza cãreia urmeazã a i se stabili cota impozitului, recurge la disimularea obiectului impozabil, la subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau la folosirea altor cãi de sustragere de la plata impozitului.

Evaziunea fiscala
În general este greu sã se determine toate formele de evaziune de acest gen, ele fiind practic nelimitate. În activitatea fiscalã existã însã forme care se regãsesc mai frecvent:
- întocmirea de declaraţii false
- întocmirea de documente de plãţi fictive
- alcãtuirea de registre contabile nereale
- nedeclararea materiei impozabile
- declararea de venituri impozabile inferioare celor reale
- executarea de registre de evidenţe duble, un exemplar real şi altul fictiv
- diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea cifrei de afaceri prin înregistrarea în cheltuielile unitãţii a unor cheltuieli neefectuate în realitate
- vânzãrile fãcute fãrã facturã, precum şi emiterea de facturi fãrã vânzare efectivã, care ascund operaţiunile reale supuse impozitãrii
- falsificarea bilanţului, ca mijloc de fraudare a fiscului, care presupune o convenţie între patron şi contabilul şef, ei fiind astfel ţinuţi sã rãspundã solidar pentru fapta comisã
Micşorarea încasãrilor bugetare din impozite, datoritã evaziunii fiscale, este în mai multe state o problemã acutã şi frecventã, mãrimea acestora nefiind deloc neglijabilã.

Evaziunea fiscala
3. Criterii de fraudare fiscală
Tehnicile de fraudare se pot clasifica după mai multe criterii:
• Criteriul fiscal este criteriul în baza căruia se distinge frauda care se sprijină pe aşezarea impozitului şi cea care are loc în stadiul plăţii obligaţiei fiscale. Evident, prima este cea mai răspândită, constând în diminuarea bazei impozabile prin minimizarea veniturilor, beneficiilor sau cifrei de afaceri ori prin maximizarea cheltuielilor deductibile din punct de vedere fiscal. Evaziunea fiscală care are loc cu ocazia plătii obligaţiilor fiscale se referă în special la taxele vamale (evaziune vamală) şi taxa pe valoarea adăugată.

Evaziunea fiscala
• Criteriul material permite să se distingă doua mari tehnici de fraudă: prima, ascunderea materiei impozabile, iar cea de-a doua majorarea cheltuielilor deductibile. Tot în funcţie de acest criteriu s-a procedat la distingerea între evaziunea fiscală săvârşită prin acţiune şi cea săvârşită prin omisiune. Dacă prima presupune un comportament activ (ex: folosirea unui înscris fictiv), cea de-a doua se caracterizează printr-o abţinere, cum ar fi nedeclararea unui venit.

Evaziunea fiscala
• Criteriul subiectiv, ce ţine de autorii fraudei, distinge între evaziunea fiscală săvârşită de persoanele fizice şi cea săvârşită de persoanele juridice. Această distincţie este necesară în ceea ce priveşte stabilirea răspunderii şi sancţiunii.
• Criteriul cantitativ opune frauda artizanală, foarte larg raspandită, fraudei industriale, aceasta din urmă putând fi caracterizată ca o componentă a crimei organizate.
• Criteriul geografic delimitează evaziunea fiscală naţională de cea internaţională, ...