Evolutia psihologiei universale

Subiectele care au devenit obiectul unor curente psihologice au fost avortate prin sarcina disperată a încercării de-a se delimita în raport cu celelalte Şcoli.

Psihologia a ingerat ştiinţele neocrone (heraldica şi sfragistica) din raţiuni de conservare a unei identităţi ulterior mediatizată în plan sidiar căci iniţial ea nu a existat nici ca orientare în predarea unei discipline şi nici ca obiect aparte de examen.

Psihologia - observa V. Pavelcu - nu este, ci devine.
Una dintre lucrările precoce de diagnostic psihic e cea a medicului iberic Juan Huarte ce preia la 1575 teoria temperamentelor din cultura antică în intenţia de-a constitui Psihologia Eclativă.

Referindu-se la Hipocrat cerea ca femeia după actul sexual să se culce pe partea dreaptă căci dacă sperma cade în această parte a uterului iau naştere băieţi iar dacă va cădea în partea stângă atunci va da naştere la fete. De observat că Lessing a tradus acest pasaj în cauză ranversat.

Idei ce navighează în gândirea lui Huarte limanează căutările multor exegeţi. Pe traiectul aserţiunii în cauză Gottfried Herder susţine că doar clima temperată permite apariţia unor culturi superioare în timp ce Willy Hellpach presupune şi măsoară legături între climă - peisaj - temperament.

Teologul şi scriitorul elveţian Johenn Caspar Lavater a emis Teoria Fizionomiei axată pe ideea că partenerii dintr-o căsnicie peste ani devin asemănători prin unele atribute descoperite în sintaxa feţei. Fenomene maniaco-depresive se-adună peste medie - după Kretschmer - la tipul picnic iar cele schizofrenice la tipul leptosom. Ernst Haeckel aminteşte că ontogenia iterează filogenia.

Psihismul fiind adimensional apare incuantificabil şi de-aceea psihologia e o ştiinţă neo-canonică. Desprinderea psihologiei de filozofie şi constituirea ei ca ştiinţă autonomă se realizează nu atât prin analiza psihologică ci mai ales datorită avântului cercetărilor din domenii conexe - Fiziologia Generală a Sistemului Nervos şi Psihofiziologia Senzaţiilor.

Fizica demonstrează posibilitatea experimentării şi măsurării obiective. Psihologia apare din fizică şi fiziologie unde s-a pus problema senzaţiei iar observaţiile astronomice au
atras atenţia asupra timpului de reacţie individuală şi psihologică - Ecuaţia Personală. Fundamentul filosofic al psihofizicii este paralelismul psihofizic ca preludiu al Psihologiei Experimentale sau idealismul fiziologic mediatizat de J. P. Müller (1833)
şi H. Helmholtz.

Anul naşterii Psihologiei Experimentale este 1860 când Gustav Theodor Fechner publică Elemente der Psychophysik ca disciplină ce studiază relaţiile cantitative dintre stimulările fizice şi senzaţii. Pentru ca intensitatea senzaţiei să crească în progresie aritmetică e necesar ca excitaţia să augmenteze în progresie geometrică.

Cei care au fondat psihofizica sunt G. Th. Fechner şi Ernst Heinrich Weber acreditat în descoperirea celulei nervoase respectiv Hermann von Helmholtz - titularul Teoriei Hieroglifelor compatibilă cu o alta în baza căreia senzaţiile sunt determinate de energia proprie a organelor de simţ - şi Wilhelm Wundt. Corpul şi spiritul sunt aspecte ale aceleiaşi realităţi.