Evolutia conceptelor de securitate - scoli de gandire

Securitatea este esentiala vietii indivizilor, comunitatii, statelor in timp ce securitatea economica, sociala, culturala, politia, militara sunt expresii ale unei stari agregate a securitatii individuale si colective.Securitatea , in sensul traditional, a fost asociata cu puterea militara. Dupa 1990 si mai ales dupa 9/11 septembrie, securitatea este extinsa catre domeniile politic, economic si societal.

Se trece de la amenintari la vulnerabilitati si riscuri de securitate, astfel incat rezultanta se materializeaza intr-un domeniu larg, complex, ce trebuie definit, sistematizat si operationalizat
Literatura de specialitate abordeaza securitatea din doua perspective majore - realista si idealista.

Aceste doua perspective (scoli de gandire) au dominat agenda internationala pana in 1990, dupa care apare o redefinire a securitatii, in contextul prabusirii comunismului in Europa de Est, al disparitiei URSS-ului, al largirii NATO si UE precum si al redefinirii ONU.

Fenomenul 9/11 a accelerat procesul de redefinire a securitatii.
Ambele orientari sunt reinterpretate din perspectiva: realismul - o prea mare importanta accordata puterii, in general, puterii militare, in particular si a idealismul - o neglijare a altor amenintari, altele decat razboiul, ca surse de insecuritate (saracia, extremismul politic si religios, mediul inconjurator, criminalitatea organizata, terorismul.

Conceptul de securitate este definit de o serie de specialisti si literaturi de specialitate, fiecare incercand sa abordeze termenul din mai multe perspective. Astfel conform definitiei data de Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, securitatea reprezinta faptul de a fi la adapost de orice pericol si incredere si de liniste pe care il da cuiva absenta oricarui pericol.

Pe de alta parte Ian Bellany in 1981 scrie ca "securitatea, in sine, este o relativa absenta a razboiului" combinata cu un nou introdus factor psihologic, reprezentat de "o relativ solida convingere ca nici un razboi care ar putea avea loc nu s-ar termina cu o infrangere".

Conform lui Laurence Martin (1983) "securitatea este asigurarea bunastarii viitoare"(in anii '60 aceasta era considerata ca fiind rezultatul direct si neproblematic al cresterii economice, insa teoriile sociale si economice ulterioare au infirmat aceasta ipoteza, considerand ca la fel de importanti sunt si factorii culturali si psihologici), in timp ce un studiu ONU reliefeaza faptul ca "exista securitate atunci cand statele estimeaza ca pericolul de a suferi un atac militar, presiuni politice sau constrangeri economice este nul si ca ele pot, prin urmare, sa-si urmeze liber dezvoltarea"
Literature de specialitate abordeaza securitatea prin intermediul a doua perspective teoretice dominante: perspectiva realista si cea idealista.

Scoala de gandire realista, pune accentul pe conceptul de putere si pe derivatele ei, si anume politica de putere (power politics) si echilibrul de putere (balance of power). In scoala idealista, razboiul este considerat o amenintare majora derivata din problema securitatii nationale; eliminarea razboiului si instaurarea pacii conduc la eliminarea problemei de pe agenda internationala.

Realistii pornesc de la premisa ca mediul relatiilor internationale este unul anarhic , atata timp cat nu functioneaza un guvern mondial. Chiar daca functioneaza, in mod formal, egalitatea drepturilor si obligatiile statelor, statele mai puternice reusesc sa-si impuna in mai mare masura interesele. Starea naturala a sistemului international este cea de competitie si conflict in care puterea este variabila cheie.

Statul ca principalul actor in relatiile internationale, foloseste forta pentru a-si proteja si promova propriile interese si lupta pentru a obtine cat mai multa putere si influenta. "Nici un realist nu spera ca leul si mielul sa se impace, nu mai mult decat se asteapta ca doi lei sa renunte la lupta pentru suprematie. Daca o competitie poate fi rezolvata prin maraieli si gesturi amenintatoare, fara a recurge la lupta sangeroasa, cu atat mai bine; dar, in cele din urma, cineva va trebui sa se impuna in fata celuilalt".

Un exemplu pentru a evidentia acest concept este acela al modului de guvernare a presedintelui american G.W.Bush, un sustinator al utilizarii fortei militare, in vederea realizarii unor scopuri ambitioase ca democratizarea Orientului Mijlociu. Evenimentele de la 11 septembrie au dus la transformarea presedintelui.

De atunci inainte avea sa fie liderul decisiv al unei natiuni aflate in razboi, luptand cu o amenintare imediata si letala, comandantul suprem al unicei superputeri mondiale. America avea sa actioneze pe cont propriu, fara sa tina seama de opiniile aliatilor. Socata de amploarea atentatelor si preocupata de propria securitate, populatia americana s-a strans in jurul conducatorului.