Evolutia tratatelor UE

Ca urmare a diverselor deportari si expulzari in 1945 existau aproape douazeci de milioane de persoane care asteptau sa fie repatriate. Persecutiile religioase, politice si rasiale precum si deportarile in masa in lagare de munca si concentrare au alimentat sentimentele de ura dintre popoarele Europei si au adus grave atingeri fundamentelor morale si spirituale ale civilizatiei vestice. In acest context, ideea unificarii europene a reaprins dezbaterile din cadrul miscarilor pro-europene si a celor federaliste.

Ele au constituit un Comitet International pentru coordonarea miscarilor in vederea promovarii unitatii europene in 1947, iar in urma Congresului de la Haga din mai 1948 a aparut Miscarea europeana, preocupata de gasirea unor solutii durabile problemelor care se impuneau in mod frecvent in dezbaterile economice, sociale si morale din acele momente. Chestiunile economice vizau refacerea activitatilor industriale in mod deosebit, iar cele politice cautau sa reliefeze factorii care puteau preveni potentialele conflicte din Europa. Conflictele de interese dintre noile puteri mondiale au dus la instalarea unui climat de suspiciune si teama pentru o lunga perioada in relatiile internationale.

Concentrandu-se asupra cailor de depasire a antagonismelor dintre Franta si Germania, Jean Monnet redacteaza in aprilie 1950 un Memorandum in care propune punerea in comun a industriilor de otel si carbune ale Germaniei si Frantei ca forma concreta de manifestare a unei Federatii Europene. Productia de otel si carbune a tarilor care ar urma sa adere la o astfel de comunitate ar fi plasata sub o Inalta Autoritate. In iulie 1950 guvernul belgian si cel olandez au propus ca activitatile Inaltei Autoritati sa fie periodic revizuite de un forum compus din reprezentanti guvernamentali.

Germania si-a dat acordul - prin cancelarul Konrad Adenauer - la Declaratia Schuman considerand ca imporatanta acestui proiect este in primul rand politica si apoi economica. Italia, Belgia, Luxemburg si Olanda au raspuns invitatiei continute in Declaratia Schuman si au semnat, alaturi de Franta si Germania, Tratatul de la Paris prin care ia fiinta Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului pentru o perioada de cincizeci de ani de la data intrarii in vigoare.