Familie si educatie in societatile preindustriale

Autorul cel mai frecvent citat atunci cand se fac trimiteri la istoria raporurilor parinti-copii este Philippe Aries. Acesta sustine ca: un sentiment al familiei,constand in intelegerea limitelor si particularitatilor care confera grupului, constituit din parinti si copii, identitate si autonomie in raport cu restul societatii, si un sentiment al copilariei, definit ca intelegere a particularitatilor care deosebesc copilul de adult sau chiar de tanar, lipseau in clasele superioare ale societatilor europene preindustriale, care erau societati ce excludeau contraceptia si in care parintii erau "indireferenti" fata de educatia copiilor lor.

Studiing iconografia si textele (memoriile) medievale Aries observa ca "elita" societatii traditionale europene avea o slaba reprezentare a familiei ca grup distinct: iconografia prezinta numai scene publice, viata privata fiind absenta si din memorii. Constiinta familiei ca unitate de sine statatoare pare a nu fi existat("nu ca n-ar fi existat ca realitate traita, dar ea nu exista ca sentiment sau ca valoare.") . Familia este topita intr-o comunitate locala caracterizata printr-o retea foarte densa de sociabilitate

Intensitatea raporturilor exterioare de sociabilitate facea ca raporturile intrafamiliale, inclusiv cele dintre copii si parinti, sa fie rarefiate."Sentimentul intre soti, intre parinti si copii nu era necesar petru existenta si nici pentru echilibrul familiei:cu atat mai bine daca se intampla totusi sa apara.Schimburile afective si relatiile sociale de comunicare erau asigurete de vecini, prieteni copii, femei etc, in care inclinatia se manifesta fara prea multa consrangere."
In iconografie, copilul este tratat ca adult in miniatura, si el apare totdeauna printre adulti, purtand aceleasi haine si practicand aceleasi activitati ca si adultii.

Deosebirile de varsta sunt marcate prin cantitate, nu prin calitate: cu exceptia dimensiunilor, nimic nu indica existenta unei constiinte a particularitatilor diferitelor varste. Durata copilariei pare a fi fost redusa la perioada cea mai fragila, dupa care copilul era asimilat calitativ adultilor, participand la munca si la jocuri alaturi de acestia. Nu existau etape intermediare intre cele doua stadii ale vietii.

Intr-o prima etapa, educatia era opera intregii colectivitati si mai ales a grupurilor de varsta, pentru ca apoi sa se realizeze in afara familiei de origine, copilul fiind "plasat" intr-o alta familie cu obligatia de a "servi bine", serviciu in schimbul caruia primea adapost, hrana si educatie. Mijlocul de educare era experimentarea directa a tuturor situatiilor, cu toate riscurile ce decurgeau de aici.