Fantasticul - La tiganci

Trimis la data: 2007-07-11 Materia: Romana Nivel: Liceu Pagini: 2 Nota: / 10 Downloads: 14
Autor: Sergiu Davidescu Dimensiune: 9kb Voturi: Tipul fisierelor: doc Acorda si tu o nota acestui referat: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
vezi mai multe detalii vezi mai putine detalii
Raporteaza o eroare
Bulversare a ordinii recunoscute, rupere aproape insuportabilă de lumea reală, intruziune brutală a misterului în cadrul realităţii, fantasticul aruncă individul într-o stare intensă de incertitudine. Personajul principal şi, odată cu el, cititorul ezită între mai multe interpretări posibile ale evenimentului neobişnuit (iluzie a simţurilor, produs al imaginaţiei sau fapt real), neputând opta pentru niciuna dintre ele, ceea ce îndreptăţeşte afirmaţia lui Tzvetan Todorov că „Fantasticul este ezitarea cuiva care nu cunoaşte decât legile naturale, pus faţă în faţă cu un eveniment natural.”

Fantasticul cuprinde cea ce este propriu închipuirii, ireal, himeric, incredibil. În literatură, acesta concurează cu realul, alternând cu el sau încercând să-l înlocuiască. Literatura fantastică este un tip modern de literarură narativă, recunoscută ca specie literară abia din sec XIX.

Proza fantastică se car prin existenţa a două planuri: real şi ireal. In planul lumii familiare pătrunde subit un element misterios, inexplicabil prin legile naturale, care perturbă ordinea firească a realităţii. La apariţia lui, limitele timpului şi ale spaţiului sunt desfiinţate. Fantasaticul din proza modernă este straniu şi tulburător, produce stări de confuzie, de perplexitate, de incertitudine, stârneşte neliniştea, spaima personajelor, care se străduiesc să înţeleagă ce se întâmplă. Alături de personaje, cititorul trăieşte stări de nelinişte şi, în faţa evenimentului straniu, ezită între o explicaţie naturală, logică, şi una supranaturală. De regulă, nicio explicaţie nu se dovedeşte satisfăcătoare, fantasticul modern având caracter problematizant, cu implicaţii mitice şi filozofice. Spre deosebire de finalul închis, previzibil, al naraţiunii clasice, finalul naraţiunii fantastice, moderne, este ambiguu, deschis.

Nuvela fantastică este o specie epică în proză, cu o construcţie riguroasă, angrenând două planuri narative, în care evoluează un personaj aflat în imposibilitatea de a da o explicaţie întâmplărilor. Nuvela fantastică are o temă, motive, conflict, relaţii temporale şi spaţiale specifice.
Proza lui M. Eliade transfigurează artistic noţiuni precum mitul, hierofania (manifestarea sacrului în profan), ieşirea din timp, relaţia realitate-iluzie. Totodată, în interpretarea operei lui Eliade, esenţială este mărturisirea acestuia, conform căreia camuflarea fantasticului în cotidian ete cheia de boltă a scrierilor sale de maturitate.

Nuvela fantastică „La ţigănci” (scrisă la Paris, 1959, şi publicată în volumul omonim în 1969 la Editura pentru Literatură) marchează începutul unei noi etape în creaţia literară a lui M. Eliade în descendenţa fantasticului filosofico-mitic eminescian, fiind considerată o capodoperă a fantasticului românesc.
Dacă în scrierea fantastică, întâmplările sunt relatate de un narator personaj sau martor, pentru a spori credibilitatea, aici, naraţiunea la pers III sporeşte ambiguitatea întâmplărilor. Perspectiva impersoanlă, neimplicată a naratorului este dublată de perspectiva protagonistului, ins obişnuit care trăieşte uimirea şi teama, stări specifice naraţiunii fantastice. Ezitarea între aparenţa realistă şi neobişnuitul/irealul, impus ca o prelungire a realului, aparţine cititorului şi personajului.

Titlul nuvelei sugerează o hierofanie, loc de manifestare a sacrului ascuns în profan. Locul numit „La ţigănci” reprezintă simbolic lumea cealaltă, liberă de contingenţele timpului şi ale spaţiului, în care locuiesc nemuritorii. Este altceva decât „lumea de dincolo”, unde se duc toţi după moarte, dar de unde nu se înapoiază nimeni. Intrat pe tărâmul celălalt, spaţiul mitic al originilor, Gavrilescu „traversează ca novice, o moarte rituală, iniţiatică, diametral opusă morţii fizice, naturale: la ieşirea din acest spaţiu, el urmează să parcurgă o naştere iniţiatică, să capete o nouă personalitate”. Prin corelarea cu titlul, tema nuvelei este aceea a ieşirii din timpul istoric, linear, ireversibil şi a trecerii în timpul mitic, circular. Alte teme configurate în text sunt: erosul, logosul, moartea şi creaţia, iar motive literare: labirintul, timpul, memoria, visul.

Nuvela este realizată prin tehnica epicului dublu, naraţiunea fiind realizată prin înlănţuirea celor opt episoade, care marchează un număr simetric de intrări şi ieşiri sau de treceri ale personajului de la o existenţă la alta, din planul real în planul ireal: planul real (ep 1), planul ireal (ep 2-4), planul real (ep 5-7), planul real (ep 8). Trecerea personajului de la real (spaţiul bucureştean exterior grădinii) la cel ireal (grădina ţigăncilor, bordeiul şi casa cea mare) redă un itinerariu spiritual: de la profan la sacru, de la viaţă la moarte. Ca element fantastic se observă desfăşurarea gradată, ascendentă a acţiunii nuvelei, aceasta fiind plasată în Bucureştiul interbelic, prezentat ca în amintirile scriitorului: toropit de caniculă; cu tramvai, liceu şi grădini umbroase; oameni comunicativi şi cârciumă la colţul străzii.

În incipit este descris credibil, cadrul: canicul în Bucureştiul interbelic, surprins prin detalii realiste. Reprezentarea veridică a realităţii în proza fantastică e dublată de semnificaţia ei, încât obsesiile călătoriei cu tramvaiul (căldura, pretenţia de cultură, condiţia de artist ratată pentru un păcat, pierderea iubirii din tinereţe) se vor prelungi în celălalt plan. În final se sugerează ca explicaţie pentru evenimentele relatate o stare „ca într-un vis”, nuvela având final deschis, păstrând ambiguitatea, condiţie a fantasticului.

O altă trăsătură esenţială a fantasticului se regăseşte în nuvela lui M. Eliade la nivelul reperelor spaţio-temporale, ce dispar o dată cu apariţia supranaturalului. Momentul venirii ţigăncilor este amplasat într-un timp trecut, nedeterminat, mitic: „Au venit demult- spuse vecinul”. Totodată, grădina apare ca un spaţiu mitic. Momentul trecerii dincolo, în planul ireal este precedat de o lumină albă, incandescentă, orbitoare; care, împreună cu poarta, semnifică pragul dintre două lumi, trecerea dinspre viaţă spre moarte, dinspre profan înspre sacru. Discuţia despre ceas dintre Gavrilescu şi baba aşezată la punctul de hotar dintre cele două lumi sugerează altă scurgere temporală la ţigănci: „Avem timp. Nu e nici 3.”, zice bătrâna fără grabă. Ceasul care „iar a stat” sugerează că în locul acesta, al pragului, timpul exterior este împletit în jurul unei clipe de graţie, ora 3. La ţigănci, Gavrilecu va trăi comprimarea temporală, timpul său subiectiv (câteva ore) necorespunzând cu timpul istoric (12 ani). De remarcat este, totodată şi elementul comun cu basmul, prezenţa cifrei 3: suma pe care trebuia să o achite Gavrilescu la intrarea în bordei valorează 3 lecţii de pian, fetele pe care trebuia să le ghicească sunt 3, ora când se produc întâmplările ciudate din naraţiune e în jur de 3, Gavrilescu călătoreşte cu tramvaiul de 3 ori pe săptămână.

Personajele poartă semnificaţii mitologice. Scriitorul combină şi reinterpretează vechile mituri, încât personajele nuvelei sunt purtătoare de semnificaţii multivalente: astfel, baba ar fi Cerberul care păzeşte intrarea în infern, dar cere vamă, precum Charon luntraşul este identificat cu birjarul care îl va conduce pe Gavrilescu spre „pădure”. Fetele ar putea fi parcele, dar şi ursitoarele. Bordeiul are semnificaţie ambivalentă: în opinia cotidiană, a celor din tramvai, e un loc al plăcerilor, dar sensul revelat prin aventura eroului este transpunerea artistică a mitului labirintului, spaţiu sacru al iniţierii prin ritualuri ezoterice (ghicitul, cafeaua, hora).
Hildegard şi Elsa simbolizează iubirea spirituală şi iubirea fizică. De aceea, existenţa alături de Elsa l-a aruncat în condiţia de „modest profesor de pian”. Pierderea lui Hildegard în tinereţe ar putea constitui „păcatul” personajului, iar regăsirea ei în casa cea mare, tot tânără, sugerează regăsirea muzei, a iubirii spirituale, capabilă să-l conducă pe artist spre a-şi recupera adevărata condiţia: aceea de creator.

Personajul principal, Gavrilescu, este un ins banal, ratat, tipul antieroului din proza modernă. Hazardul îl aruncă în plin mister, pe care îl trăieşte fără ştire şi fără voinţă. Condiţia de artist ratat îi facilitează aventura fantastică şi îl transformă în purtător al mesajului nuvelei: renaşterea artei prin redescoperirea miturilor.

Stiri
  • pag. 1
  • pag. 2

Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Materiale educative Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.