Federatia Rusa de la destramarea URSS pana in prezent

Trimis la data: 2002-11-03
Materia: Stiinte Politice
Nivel: Facultate
Pagini: 11
Nota: 8.40 / 10
Downloads: 1578
Autor: Daniela Bucur
Dimensiune: 21kb
Voturi: 79
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
La 25 decembrie 1991, semnarea declaraţiei tripartite (Rusia, Ucraina, Belarus), considerată drept data încetării existenţei URSS, fosta Republică Sovietică Socialistă Rusă (RSFSR) şi-a căpătat independenţa. “Rusia post-comunistă se află în cadrul unor graniţe care nu au precedent istoric. Ca şi Europa, ea va trebui să consacre cea mai mare parte a energiei sale pentru a-şi defini identitatea” (H. Kissinger, “Diplomacy”, pag. 25).
Politica externă a noului stat ex-sovietic a fost sinuoasă în mai multe privinţe, ea încercând totuşi să păstreze o constantă: puterea de la Kremlin întruchipata de preşedintele Boris Elţîn (conform constituţiei seful statului este şi seful puterii executive), a urmărit promovarea cu consecvenţă a unor relaţii de colaborare cu SUA şi marile puteri occidentale. Desigur această politică nu a izvorât din simpatie reală pentru sistemul democratic occidental, ci din dorinţa de a reuşi să depăşească cu ajutorul vestului criza economică şi politică, căreia trebuiau să-i facă faţă toate republicile ex-sovietice după dispariţia fostei URSS, fenomen de la care nu face excepţie nici Federaţia Rusă.

Dar, chiar dacă forţele liberale au căutat, poate în mod sincer, să-şi însuşească regulile democratice, care să garanteze derularea vieţii politice în mod civilizat, în Rusia a existat şi există încă un potenţial conservator de sorginte ex-sovietică care acţionează pentru restauraţie. Aceste forţe, având în frunte Partidul Comunist, au blocat adesea procesul democratic, punând în pericol evoluţia Rusei spre o reală democraţie. De dragul susţinerii grupării liberale şi forţelor democratice marile puteri vestice au făcut numeroase concesii Moscovei, tolerând inclusiv pretenţiile exagerate ale Federaţiei Ruse, de a fi recunoscută ca unic “ succesor de drept şi continuator “ al fostei URSS, deşi pretenţii similare erau îndreptăţite să ridice şi celelalte republici ex-sovietice.

Încheierea convenţiei de bază de colaborare dintre Rusia şi NATO, semnată la Paris în 1997 a reprezentat apogeul concesiilor.
Convenţia a dat practic Rusiei dreptul de a opune în mod legal “ veto “ la acţiunile alianţei. Rezultatul s-a văzut în poziţia Rusiei faţă de intervenţia NATO în Iugoslavia, pentru oprirea procesului de “ purificare etnica “ declanşat de preşedintele Milosevici în provincia Kosovo, locuită în majoritate de etnici albanezi.

Dincolo de declaraţiile pacifiste ale ambelor părţi, mai mult sau mai puţin oficiale, poziţiile şi obiectivele Rusiei şi ale celorlalte mari puteri ale lumii au rămas şi sunt şi în prezent opuse. Lumea occidentală şi în primul rând SUA, urmăresc neutralizarea puterii nucleare a Rusiei. (indiferent de afirmaţiile liniştitoare ale liderilor de la Kremlin şi de fenomenul de dezagregare reală a industriei de război a Rusiei moştenita de la fosta URSS, acest potenţial rămâne încă un pericol real pentru securitatea lumii.)
De asemenea un ţel, deşi nedeclarat expres, al occidentului este transformarea Rusiei dintr-un stat excesiv totalitar, cu o politică agresivă, imprevizibilă într-o ţară modernă, cu o politică raţională, capabilă să se integreze în comunitatea statelor civilizate, în stare să-şi rezolve contradicţiile externe nu prin forţă ci prin negocieri paşnice.

Aceasta ar facilita în primul rând includerea uriaşelor bogaţii naturale ale Rusiei în circuitul valorilor mondiale, fără ciocniri violente de interese sau conflicte armate (de aceea Rusia a şi fost acceptată în grupul celor 7, G-7 devenind G-8). Rusia, deşi conştientă de slăbiciunea ei (a pierdut “ războiul rece “ împreună cu întregul “ lagăr socialist “), având încă mulţi lideri tributari spiritului restaurator neoimperial rămâne încă refractară faţă de transformările dorite de occidentali. Speranţa în refacerea puterii imperiale este nu numai prezentă dar chiar într-o ascensiune, indiferent dacă cei care o promovează aparţin taberei democratice sau forţelor procomuniste.

Ea nu ezită să şantajeze aşa zişii “ parteneri “ vestici cu potenţialul ei nuclear, Boris Elţîn vorbind cu mândrie nedisimulată de “grupul celor 8 “ – G-8 – în care chipurile ar fi admisă şi Rusia la egalitate cu celelalte 7 mari puteri ale lumii, deşi este evident ca ţara sa mai are mult până să depăşească stadiul de subdezvoltare şi statutul de mai sus e obţinut prin şantaj. În ultimii ani lucrurile au evoluat în direcţia dorită de occidentali.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.