Femeia, inger sau demon?

Cuvantul "femela" starneste in el o sarabanda de imagini, un enorm ovul rotund inghite hulpav si castreaza spermatozoidul agil; monstruoasa, imbuibata, regina termitelor, domneste asupra masculilor apatici; calugarita si femela-paianjen, satule de amor, isi sfarteca si-si devoreaza partenerul; cateaua in calduri colionda ulitele lasand in urma perverse dare de miros; maimuta se exhiba impudic, spre a se ascunde, apoi, cu o cochetarie ipocrita;iar cele mai superbe feline, tigroaica, leoaica, pantera, se lungesc supuse sub povara imperiala a masculului.

Inerta, nerabdatoare, vicleana, stupida, insensibila, lubrica, feroce, umila, barbatul proiecteaza in femeie toate femelele deodata. Si fapt e ca femeia este o femela. Dar daca vrem sa incetam sa gandim in locuri comune, apar doua intrebari; ce reprezinta femela in regnul animal? Si ce tip singular de femela se realizeaza in femeie? Bineinteles, ne vom concentra asupra celei din urma intrebari.

Majoritatea filosofilor au considerat-o drept un dat, fara a tine sa o exlice. Cunoastem mitul platonician: la inceput au existat barbati, femei si androgini; fiecare individ avea doua chipuri, patru brate, patru picioare si doua corpuri alipite; intr-o zi eu au fost despicati in doua, "asa cum despici ouale", si atunci fiecare jumatate cazta sa-si regaseasca jumatatea complementara: zeii au hotarat mai tarziu ca, prin acuplarea a doua jumatati diferite, sa se zamisleasca noi fiinte umane. Dar aceasta poveste nu-si propune sa explice decat iubirea: separarea sexelor e considerata ca fiind un dat.

Nici Aristotel nu castiga teren in justificarea ei: caci,, daca o cooperare a materiei si formei este conditia oricarei actiuni, nu e totusi necesar ca principiile active si pasive sa fie distribuite in doua categorii de indivizi eterogeni. Tot astfel, Sfantul Toma proclama ca femeia este o fiinta "ocazionala", mod de a postula, dintr-o perspectiva masculina, caracterul accidental al sexualitatii.

Hegel insa ar fi fost infidel deliriului sau rationalist daca nu ar fi incewrcat sa o fundamenteze locgic. Dupa el, sexualitatea reprezinta medicatia prin care subiectul se implineste concret ca gen. "Genul se produce in el ca efect contra acestei disproportii a realitatii sale individuale, ca dorinta de a regasi intr-un alt individ din specia sa sentimentul de sine, unindu-se cu acesta, ca dorinta de a se completa, de a cuprinde prin aceasta genul in natura sa si de a-l aduce la existenta. Aceasta este imperecherea".

De la pubertate si pana la menopauza, femeia este terenul unei istorii ce se desfasoara in ea si care nu o priveste personal. Anglo-saxonii numesc menstruatia "blestem"; si, intr-adevar, nu exista in ciclul menstrual nici o finalitate individuala. In timpul lui Aristotel se credea ca sangele care curge in fiecare luna e destinat sa devina, in caz de fecundare, sangele si carnea copilului; adevarul ascuns in aceasta veche teorie este acela ca, fara incetare, in femeie se schiteaza travaliul gestatiei.

La celelalte mamifere, acest ciclu nu are loc decat pe durata unui anotimp; nu este insotit de sangerari: doar la maimutele superioare si la femeie el are loc in fiecare luna, insotit de sange si durere .
Tot printr-o criza dificila, femeia ajunge sa scape de constrangerea speciei; intre patruzeci si cincizeci de ani au loc fenomenele menopauzei, inverse celei ale pubertatii.

Activitatea ovariana este diminuata si chiar dispare. Aceasta disparitie atrage o saracie vitala a individului. Se presupune ca glandele catabolice, tiroida si hipofiza fac eforturi pentru a suplini insuficienta ovarului; astfel, se observa pe langa depresia legata de varsta, fenomene de surescitare: congestionari ale fetei, hipertensiune, nervozitate.Uneori se produce o recrudescenta a instinctului sexual. La unele femei se fixeaza atunci o grasime in tesuturi, altele se virilizeaza.

La multe echilibrul endocrin se restabileste. Atunci femeia se regaseste eliberata de servitutile femelei, ea nu e comparabila cu un eunuc, caci vitalitatea ii este intacta. Totusi, nu mai este prada unor forte care o depasesc, ea coincide cu sine insasi.

S-a spus uneori ca femeile varstnice ar constitui "un al treilea sex"; si intr-adevar, ele nu sunt masculi, dar nu mai sunt nici femele si, adesea, aceasta autonomie fiziologica se traduce printr-o sanatate, un echilibru, o vigoare pe care nu le posedau inainte.