Fenomenul Pitesti

Trimis la data: 2015-02-02
Materia: Romana
Nivel: Facultate
Pagini: 14
Nota: 10.00 / 10
Downloads: 0
Autor: larisa130988
Dimensiune: 29kb
Voturi: 1
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Din 6 decembrie 1949 pina in 14 noiembrie 1951 (data incetarii oficiale a reeducarii), inchisorile din Romania cunosc un experiment numit de catre detinuti "fenomenul Pitesti", dupa locul in care a fost initiat. In fapt, stingerea fenomenului se produce prin februarie-martie 1952. Subiectii reeducarii au fost la inceput studentii. Dupa ce metoda a fost confirmata, reeducarea a fost aplicata cu succes si asupra altor categorii de detinuti la Canal si Gherla, esuind la Tirgu Ocna si Ocnele Mari.
Studentii erau un grup reprezentativ pentru inteligenta din Romania. Pregatirea lor profesionala in institutiile de invatamant superior si atmosfera de dialog si relativa destindere intelectuala de aici creau premisele unei reflectii mai detasate fata de realitatea proiectului schimbarii de sistem in care partidul comunist era angajat. Totodata, amestecul brutal al ideologiei in viata intelectuala a Universitatii genereaza o reactie aproape instinctiva din partea studentilor, in incercarea de a prezerva acel spatiu al libertatii de gandire pe care facultatile din Romania l-au reprezentat totusi in perioada de dinaintea celui de-al doilea razboi mondial.

La protestele si manifestatiile studentesti partidul comunist raspunde printr-o ofensiva generala. Numai in noaptea de 14 spre 15 mai 1948 sint arestati aproximativ 1 000 de studenti din Bucuresti, Iasi si Cluj, marea majoritate legionari, cifra reprezentand in jur de 2 % din numarul total al studentilor anului respectiv. Dupa anchete sub teroarea politiei ideologice, au urmat procesele, in fapt simulacre de procese, de vreme ce pentru justitia comunista condamnabila nu era o anume activitate sanctionabila legal, ci periculozitatea pe care inculpatul o prezenta pentru putere, criteriul judecatii fiind deci exclusiv ideologic.

Pentru o fapta identica doi inculpati puteau primi condamnari de 5 sau 25 de ani, in functie de "gradul de 'fanatism' cu care (acuzatul)era gratificat de ofiterul anchetator". Dupa standardele ideologiei societatea se imparte in prieteni si dusmani, aceste categorii nefiind insa fixe; primii (membrii de partid sau nu) putind fi acuzati de deviationism sau de oportunism in functie de oscilatia liniei oficiale, si constituind obiectul epurarilor si expulzarilor in cea de a doua categorie, ceilalti, putind fi atrasi de catre partid intr-un proces de lamurire ideologica, sau, cum se va intampla la Pitesti, supusi unui proces de reeducare.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.