Fericirea si moralitatea

Trebuie mentionat ca filosofia acestora este distincta de teologie, ea fiind o teologie naturala. Etienne Gilson si Armand Maurer, de exemplu, considerau ca in ceea ce priveste scrierile lui Aquino, filosofia nu se deosebeste de teologie; Bertrand Russel,pe de alta parte, considera ca filosofia lui Aquino nu are nici un scop final, din moment ce acesta stie adevarul inainte de a se apuca sa filosofeze, si anume credinta catolica.

Brian Davies respinge aceste opinii, afirmand ca Aquino “avea o cunoastere de invidiat a scrierilor filosofice si era profund interesat in a teologiza pe baza acestei cunoasteri.” Lucrarea principala a lui Aquino, “Summa teologiae”, este perceputa de acesta ca fiind un manual de teologie, principala inovatie in ceea ce priveste caracterul pedagogic fiind modul in care este organizata.

Aquinas sustine ca scopul final al existentei umane (“obiectul” oamenilor) este Dumnezeu (perfectiunea personificata), iar fericirea perfecta, scopul final cu care oamenii exista (“folosul” acelui obiect) este a se bucura de scopul pentru care exista. Filosoful distinge intre actiuni si dorinte ce au in vedere un scop final si actiuni si dorinte ce au in vedere doar un viitor apropiat (cel putin in intentia subiectului), dar care sunt indreptate tot spre un scop final, scop ce este unul si acelasi pentru toti oamenii-binele.

In ceea ce priveste scopul final, toti oamenii doresc realizarea acestuia, dar el nu consta in aceleasi lucruri pentru toti oamenii. Cei care pacatuiesc se indeparteaza de adevaratul scop final, binele, dar asta doar pentru ca au vazut (in mod gresit) scopul final in altceva decat in bine si in Dumnezeu.

Inceputul umanitatii este si inceputul tuturor celorlalte lucruri, ceea ce inseamna ca sfarsitul celor doua coincide, dar acest sfarsit sau scop final este un obiect al voineti omului. Augustin il contrazice aici pe Aquino, afirmand ca scopul final al omului este fericirea, motiv pentru care sfarsitul umanitatii nu poate coincide cu sfarsitul celorlalte lucruri, deoarece numai omul are capacitatea de a fi fericit.

Pentru a impaca cele doua perspective s-ar putea spune ca in ceea ce priveste sfarsitul fizic al omului, coincide cu cel al tuturor lucrurilor, dar in ceea ce priveste sfarsitul omului ca “achizitionarea” obiectului existentei lor (Dumnezeu), nu coincide cu cel al celorlalte lucruri.

Din perspectiva moralitatii, Aquino considera ca teorie morala isi are originea in reflectiile actiunilor performate de agentii umani. Se remarca faptul ca actiunea morala are o importanta mai mare decat teoria morala.

Aquino sustine ca “actiunile performate de agentii umani sunt actiuni morale, motiv pentru care teoria lor este o teorie morala. Pentru a fi plauzibila aceasta afirmatie este necesara distinctia facuta de Aquino intre actinuile umane (actus humanis) si actiunile unei fiinte umane (actus hominis). Cele din urma sunt oricare si toate actiunile care pot fi atribuite unei fiinte umane, dar nu in sensul in care sunt umane. Actiunile umane constituie ordinea morala.”

Doar acele activitati care sunt in mod voit si constient intreprinse pe baza vointei si in acord cu aceasta,pot fi considerate umane.
“Fiintele umane difera de cele irationale prin faptul ca au capacitatea de a isi controla actiunile. Din acest motiv, actiunile pe care doar omul le poate controla, sunt numite umane.

Dar, datorita ratiunii si vointei pot fiintele umane sa isi controleze aceste actiuni: liberul arbitru este considerat ca fiind facultatea ratiunii si a vointei.”
Responsabilitatea morala este stabilita pe baza relevantei intrebarii “de ce?” adresata unor asemenea actiuni (“De ce faci asta?”, “De ce ai facut asta?”)

Aquino,spre deosebire de Aristotel, sustine ca toate actiunile omului se indreapta spre un sfarsit, au un scop. In acest scop rezida, mai mult sau mai putin binele, deoarece toate actiunile umane sunt izvorate din intelect si din vointa. Orice actiune individuala este o actiune a unui tip dat, iar acest tip este luat din sfarsitul sau din scopul actiunii respective.

Exista un scop ultim la care toate scopurile actiunilor umane se
subordoneaza? Aristotel crede ca da, si acest lucru din doua motive:conducatorii controleaza actiunile oamenilor in comunitate pentru a asigura un bine general al tuturor cetatenilor (fiind un bine al cetatenilor, acest bine comun poate fi si scopul final al fiecaruia in parte); pentru acest bine general avem si o denumire-fericirea (tot ceea ce facem, facem pentru a fi fericiti), scopul final al vietii umane.