Fiscalitatea directa

Veniturile in bani iau treptat locul veniturilor in natura si imbraca forma unor varsaminte obligatorii. Pentru asigurarea nivelului veniturilor necesare statului si pentru mobilizarea si urmarirea acestora a aparut o institutie specializata a statului numita FISC. De aici a derivat si termenul de FISCALITATE si, cu toata vechimea sa, asupra acestui termen nu s-a ajuns la o unitate de optiuni.
Dictionarul LAROUSSE defineste fiscalitatea ca fiind "sistemul de percepere a impozitelor si taxelor, ansamblulu legilor si instrumentelor referitoare la acestea"[1].

Dictionarul Explicativ al limbii romane defineste fiscalitatea ca fiind "ansamblul obligatiilor cuiva catre Fisc"[2].
In Dictionarul de Economie, Dobrota Nita defineste fiscalitatea ca fiind "sistem de percepere a impozitelor, ansamblul legilor, regulilor si practicilor privind fundamentarea, calcularea si perceperea impozitelor"[3].
Gheorghe D. Bistriceanu defineste fiscalitatea: "totalitatea reglementarilor juridice care stabilesc incasarea veniturilor statului prin impozite directe si indirecte, taxe, in procesul distribuirii si redistribuirii produsului national brut de la persoanele juridice si persoanele fizice"[4].

Din definitiile date, chiar daca ele difera, se poate observa ca fiscalitatea opereaza cu cateva elemente comune si altor discipline cum sunt: macroeconomia, finantele publice, contabilitatea; dar ea opereaza si cu concepte si elemente proprii, intelegand prin acestea reglementarile juridice proprii, instrumentele si tehnicile adecvate. Intr-o incercare de definire, FISCALITATEA reprezinta ansamblul obligatiilor, al prelevarilor catre administratia financiara impreuna cu reglementarile, instumentele si mijloacele referitoare la acest ansamblu.