Formarea moleculelor - Legaturi chimice

Trimis la data: 2010-05-06 Materia: Chimie Nivel: Liceu Pagini: 7 Nota: / 10 Downloads: 11
Autor: Stoica Dimensiune: 13kb Voturi: Tipul fisierelor: doc Acorda si tu o nota acestui referat: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
vezi mai multe detalii vezi mai putine detalii
Raporteaza o eroare
Referat despre Formarea moleculelor - Legaturi chimice
Molecula este o particulă materială neutră din punct de vedere electric, care se poate divide prin metode chimice şi care păstrează proprietăţile substanţelor din care face parte. Moleculele sunt formate din atomi. Substanţele a căror molecule sunt formate din atomi identici se numesc substanţe simple. (O2, F2, Cl2, Br2, I2, S8, P4, metalele ş.a.) iar substanţele a căror molecule sunt formate din atomi diferiţi se numesc substanţe compuse (H2O, SO2, H2SO4, CH4, CH3COOH ş.a.).

Referat despre Formarea moleculelor - Legaturi chimice
Prescurtat, o moleculă este descrisă prin formula chimică. Formula
chimică descrie o moleculă din punct de vedere calitativ (cuprinzând simbolurile chimice ale speciilor atomice care o alcătuiesc) şi cantitativ (prin indici care arată numărul de atomi de acelaşi fel din moleculă). Orice moleculă se caracterizează prin masa moleculară şi prin mărimi structurale (lungimi de legături, unghiuri de legătură). Masa moleculară se exprimă în u.a.m. şi se calculează prin însumarea masei tuturor atomilor componenţi.

Cantitatea dintr-o substanţă exprimată în grame, numeric egală cu masa moleculară se numeşte mol (moleculă gram, masă molară) şi se notează cu m. Numărul de moli, n, se calculează împărţind masa de substanţă (exprimată în grame) la masa molară, m:

Cu excepţia gazelor rare, atomii celorlalte elemente au tendinţa de a reacţiona, formând molecule sau alte specii chimice.

Legătura ionică

Între atomii care prezintă o diferenţă mare de electronegativitate (adică între atomii de metale şi atomii de nemetale) se stabileşte legătura ionică. Legătura ionică se realizează prin cedare de electroni (de către atomii de metal) şi acceptare de electroni (de către atomii de nemetal) fenomene în urma cărora atomii se transformă în ioni cu sarcini contrare, care se atrag între ei prin forţe de natură electrostatică.

Printre substanţele ionice se pot aminti clorura de sodiu (NaCl), oxidul de calciu (CaO), sulfura de potasiu (K2S) ş.a. Forţele electrostatice sunt forţe relativ tari deci distrugerea legăturii ionice necesită un aport relativ ridicat de energie. Ca urmare substanţele ionice sunt solide cristaline cu temperaturi medii şi mari de topire şi de fierbere.

În stare solidă ionii au poziţii fixe în reţeaua cristalină de aceea solidele ionice nu conduc curentul electric. În topitură şi în soluţie aceste substanţe sunt conductori de ordinul II (conductori ionici). Tot din cauza structurii rigide a cristalelor ionice, substanţele sunt casante.

Legătura covalentă
Legătura covalentă se realizează între atomi cu electronegativităţi mari şi cu diferenţa între electronegativităţi mică sau egală cu zero, prin punerea în comun a electronilor impari (neîmperecheaţi) ai atomilor care reacţionează. Dacă fiecare atom pune în comun câte un electron se stabileşte o legătură simplă:

Apă Amoniac Metan Acid clorhidric Clor Hidrogen

Dacă atomii îşi pun în comun, fiecare, câte doi electroni între ei se realizează legături duble cum sunt cele din molecula de oxigen, de etenă, etc.

Oxigen Etenă
Între atomii care îşi pun în comun, fiecare câte trei electroni se stabilesc legături triple ca cele din molecula de azot, de acetilenă ş.a.


Numărul de electroni puşi în comun de către fiecare atom descrie multiplicitatea legăturii covalente. Deci, legătura covalentă poate fi – din punct de vedere al multiplicităţii – simplă, dublă sau triplă.
În unele cazuri numai unul dintre atomi îşi pune în comun cu alt atom o pereche de electroni. Între aceşti atomi se realizează o legătură covalent coordinativă. Atomul care pune în comun perechea de electroni se numeşte donor iar celălalt atom este acceptor. Asemenea tip de legătură se întâlneşte în ionul de amoniu, NH4+ (N este atom donor, H+ este acceptor) şi în combinaţiile complexe.

Moleculele covalente în care perechea de electroni de legătură este uniform atrasă de atomii participanţi sunt molecule apolare (nepolare). Asemenea molecule sunt cele formate din atomi de acelaşi fel (H2, O2, N2, halogenii) sau din atomi diferiţi dar care formează molecule simetrice (CO2, CH4, CCl4).

Dacă perechea de electroni de legătură este deplasată mai mult spre unul dintre atomi (cel cu electronegativitatea mai mare) moleculele sunt polare adică sunt dipoli. Printre acestea se pot aminti monoxidul de carbon (CO), acidul clorhidric (HCl), hidrogenul sulfurat (H2S), amoniacul (NH3), apa (H2O), acidul fluorhidric, HF ş.a.

Stiri
  • pag. 1
  • pag. 2
  • pag. 3
  • pag. 4
  • pag. 5
  • pag. 6
  • pag. 7

Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Materiale educative Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.