Francis Bacon

Trimis la data: 2010-06-26 Materia: Arte plastice Nivel: Liceu Pagini: 5 Nota: / 10 Downloads: 16
Autor: Suciu Dimensiune: 140kb Voturi: Tipul fisierelor: doc Acorda si tu o nota acestui referat: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
vezi mai multe detalii vezi mai putine detalii
Raporteaza o eroare
Referat despre Francis Bacon
Francis Bacon (28 octombrie 1909, Dublin - 28 aprilie 1992, Madrid) a fost un pictor britanic de origine irlandeză, unul din cei mai importanţi pictori ai secolului al XX-lea. În opera lui, realizată pe suprafeţe mari, este tematizată în special suferinţa corpului omenesc, deformat de violenţa vieţii de fiecare zi, într-o existenţă lipsită de sens şi de posibilitate eliberatoare.

Referat despre Francis Bacon
Tablourile sale instaurează o atmosferă plină de tensiune, personajele suferind acţiunea destructivă a unor forţe ce vin din interiorul sau exteriorul conştiinţei. Precaritatea fiinţei umane este acuzată într-o lungă serie de capete de expresie, începând cu propria gamă de autoportrete.

Tragismul sub care sunt înfăţişate chipurile contemporanilor sau ale unor personaje istorice au la bază avertismentul pe care conştiinţa artistului înţelege să-l dea oricăror pericole de distrugere a valorilor umane. Dincolo de imaginile terifiante ale iraţionalismului, răzbate totuşi umanitatea omniprezentă şi dominatoare.

Studiu după portretul Papei Innocenţiu X de Velázquez, 1953
Viaţa şi Opera
Francis Bacon s-a născut la 28 octombrie 1909 în Dublin (Irlanda) din părinţi englezi. Cu o sănătate fragilă, suferind de astm, nu a putut urma o şcolaritate normală. La vârsta de 16 ani se manifestă primele înclinaţii homosexuale şi este izgonit de acasă de către tatăl său. Francis Bacon pleacă la Londra, unde are diverse îndeletniciri ocazionale. Sub impresia unei expoziţii cu tablouri de Pablo Picasso din 1926 şi a suprarealismului francez, începe să picteze - ca autodidact - primele sale tablouri.

În 1927 pleacă la Berlin, unde ia contact cu operele lui George Grosz, Otto Dix şi Max Beckmann. Se întreţine cu lucrări de decoraţie interioară şi ca designer. Nu manifestă niciodată dorinţa de a urma o şcoală de artă sau de a lucra în atelierul vreunui artist. Călătoreşte la Paris, unde vizitează expoziţii ale lui Fernand Léger, Joan Miró, Max Ernst şi Giorgio de Chirico.

În 1929 se stabileşte la Londra, unde deschide un atelier ca decorator de interioare într-un vechi garaj din South Kensington. Acolo expune covoare, tapiţerii şi mobile moderne din oţel şi sticlă executate după proiectele proprii. Începând cu anul 1930 se consacră definitiv picturii în ulei, iniţiat în această tehnică de artistul australian Roy de Maistre.

La expoziţia "Art Now" din Mayor Gallery (Londra, 1933), Bacon expune pentru prima dată un tablou cu tema "Răstignirii" (Crucifixion), temă asupra căreia va reveni mai târziu şi în alte opere. Tabloul este achiziţionat de colecţionarul Michail Sadler. Întrucât nu găseşte un galerist care să-i servească ca impresar, Bacon îşi organizează în 1934 pe cont propriu prima sa expoziţie personală cu picturi în ulei şi guaşuri, lipsită total de succes.

Descurajat, pictează mai puţin, călătoreşte prin Europa, capătă pasiunea jocurilor de noroc şi lucrează un timp ca crupier într-un cazino. În 1936 i se refuză tablourile la Expoziţia Internaţională a Suprarealiştilor, pe motiv că ar fi "prea puţin suprarealiste". În 1937 expune câteva tablouri la o expoziţie a tinerilor artişti britanici.

Din cauza suferinţei sale de astm, Bacon este scutit de serviciu militar în cel de al doilea război mondial. Se retrage la ţară în localitatea Petersfield în Hamshire. În 1942, Bacon se întoarce la Londra şi îşi reia activitatea artistică în vechiul său atelier din Kensington. Nemulţumit cu creaţia sa anterioară, distruge o mare parte din pânzele realizate până atunci; din perioada 1929-1944 păstrează doar 15 tablouri.

În 1944 este remarcat de critică, expunând la Londra tripticul "Trei studii pentru figurile la piciorul unei răstigniri" (Three Studies for Figures at the Base of a Crucifixion), în prezent la Tate Gallery, Londra, operă care bruschează publicul prin deformările duse la extrem, înscriindu-se pe linia expresionismului pictural. Urmează o serie de expuneri, care polarizează publicul şi pe criticii de artă.

În 1946, Francis Bacon se stabileşte la Monte Carlo, posedat de patima jocurilor de noroc. Până în anul 1950 pendulează între Monte Carlo şi Londra, înainte de a rămâne pentru o perioadă mai lungă în capitala britanică. Timp de câteva luni, predă lecţii de pictură la Royal College of Art din Londra.

Studiu după portretul Papei Innocenţiu X de Velázquez, 1953
În 1950 are loc prima expoziţie personlă a lui Francis Bacon la Monte Carlo, urmată de o serie de expoziţii interanţionale la Londra, Veneţia, New York şi Paris. Începe o serie de studii asupra picturii lui Velázquez, inspirate de Portretul Papei Innocenţiu X. Stilizarea pictorului este rezultatul unui proces complex în care el ia ca model fotografi de oameni şi animale, fotograme din filme celebre sau imagini din documente medicale.

Este influenţat în special de Cimabue (Crucifixion), Edgar Degas (După scăldat), Eadweard Muybridge (mişcări fotografice), Chaïm Soutine şi mai ales de Vincent van Gogh, care îi inspiră o serie de portrete (Studiu pentru un portret al lui Van Gogh, 1957; Studiu asupra unui peisaj după Van Gogh, 1957; Van Gogh în natură, 1957; Van Gogh plecând la lucru, 1957).

Stiri
  • pag. 1
  • pag. 2
  • pag. 3
  • pag. 4
  • pag. 5

Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Noutati
Stiri educatie
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Materiale educative Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.