Franta napoleoniana

Trimis la data: 2006-11-19
Materia: Istorie
Nivel: Liceu
Pagini: 4
Nota: 7.65 / 10
Downloads: 7381
Autor: Aura Cantemir
Dimensiune: 0kb
Voturi: 585
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Franta napoleoniana - Timp de aproape 20 ani (1795-1815), Franţa a cunoscut „pecetea” personalităţii lui Napoleon Bonaparte. Afirmat în timpul Revoluţiei ca un militar de excepţie, acesta a urcat rapid în ierarhia militară şi politică, devenind general, prim-consul (1799-1804) şi apoi împărat (1804-1815).Franta napoleoniana
Franta napoleoniana - A determinat schimbări profunde în plan politic, militar, economic, legislativ, administrativ, care i-au asigurat un loc aparte în istoria Franţei şi în cea europeană. După înfrângerea Revoluţiei, Franţa a cunoscut 3 etape distincte: Directoratul, Consulatul şi Imperiul.Franta napoleoniana

Franta napoleoniana - 1. (1795-1799)
Convenţia Naţională a fost înlocuită de un regim politic bazat pe Constituţia anului III (1795), numit Directorat. Conform Constituţiei anului III, Franţa a fost condusă de un Directorat format din 5 membri, care exercitau puterea executivă. Puterea legislativă era atribuită Consiliului celor Cinci Sute şi Consiliului Bătrânilor (Senat), instituţii constituite prin vot cenzitar.

Situaţia politică a Franţei era complicată în anii Directoratului. Deşi noua Constituţie prezerva principiul separaţiei puterilor în stat, cele două adunări legiuitoare fiind constituite prin alegeri libere, iar libertatea cuvântului fiind garantată, în practică, însă, funcţionarea regimului democratic prezenta numeroase fisuri; astfel, în 1797 armata a fost folosită pentru a elimina majoritatea regalistă aleasă în Consiliul celor Cinci Sute, iar în 1798 alegerile au fost anulate datorită majorităţii iacobine ce se prefigura.

Economia era într-o situaţie critică, fiind caracterizată de inflaţie, speculă, creşterea preţurilor, imposibilitatea plăţii salariilor, lucruri aparţinând realităţii care intrau într-o puternică contradicţie cu viaţa luxoasă afişată de cei proaspăt îmbogăţiţi.

Criza economică profundă a generat ample mişcări sociale, precum „Conjuraţia egalilor” condusă de Gracchus Babeuf, care încerca astfel să continue revoluţia. Mişcarea sa, ca de altfel şi celelalte mişcări regaliste izbucnite în Franţa, au fost înfrânte, iar adepţii săi condamnaţi la moarte.

Înfrângerea acestor mişcări a fost un bun prilej pentru tinerii ofiţeri de a se afirma, printre aceştia evidenţiindu-se şi Napoleon Bonaparte, care a ajuns general la numai 25 de ani.

În timpul Revoluţiei, Napoleon recucereşte Toulonul (1793), care era ocupat de englezi, iar sub Directorat a fost numit în fruntea armatei franceze care urma să opereze în Italia împotriva austriecilor. Era numai una din cele trei armate mobilizate de Directorat, şi anume cea mai slab dotată. Această campanie a marcat începutul unei excepţionale evoluţii în plan militar şi politic.

Campania din Italia (1796-1797) devenea principalul succes al războiului, Napoleon reuşind să obţină 12 victorii împotriva austriecilor în mai puţin de un an. Prin pacea de la Campo Formio, Austria ceda Franţei malul stâng al Rinului, Belgia şi se angaja să recunoască dominaţia franceză asupra unei părţi a statelor italiene.
Convins că numai noi victorii militare îi pot consolida reputaţia şi încercând să lovească indirect Anglia, Napoleon plănuieşte o mare campanie în Orient (1798-1799).

Planul său este repede acceptat de un Directorat care cu greu mai reuşea să menţină în ţară echilibrul între dreapta regalistă şi stânga iacobină, şi care începuse să vadă în tânărul general un potenţial competitor. Astfel, în iunie 1798 Bonaparte îmbarcă 38 000 soldaţi şi 187 savanţi pe 335 de vase. Debarcând la Alexandria, i-a învins pe mameluci în bătălia de la piramide, ocupând astfel Egiptul. Între timp amiralul Nelson a distrus flota franceză, astfel încât Napoleon nu a mai avut mijloace de a se mai întoarce în Franţa.

Campania din Egipt şi politica expansionistă a Directoratului au grăbit formarea celei de-a doua coaliţii antifranceze, în care intrau Anglia, Austria, Rusia şi Turcia. Generalul rus Suvorov a obţinut victoria de la Novi (august 1799) şi francezii au pierdut Italia. Un corp expediţionar englez a debarcat în Olanda. Invazia străină ameninţa din nou hotarele Franţei.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.