Functia publica si functionarii publici

Statutul functionarilor publici, intrat in vigoare la 8 decembrie 1999, reprezinta legea cadru a functiei publice in Romania. Aceasta lege se inscrie pe linia traditiei din perioada interbelica a Romaniei, justificandu-se si cu argumente de drept comparat.
Daca prin Statut al functionarilor publici se intelege ansamblul de reguli referitoare la situatia functionarilor, prin functie publica se identifica situatia juridica a persoanei fizice investita legal cu atributii in realizarea competentei unei autoritati publice (ansamblul drepturilor si obligatiilor care formeaza continutul juridic dintre persoana fizica investita si organul de stat care a investit-o in functia publica). Toate aceste drepturi si obligatii sunt create si organizate in vederea realizarii puterii publice.

1. Definitia functiei publice
Diversitatea sarcinilor pe care le are de indeplinit administratie publica necesita o extrem de larga gama de prestatiuni realizate prin serviciile publice, ca si un personal cu pregatire profesionala diversa. Satisfacerea nevoilor cotidiene ale colectivitatii, a nevoilor omului care traieste intr-o grupare organizata, ramane finalitatea esentiala si singura justificare a administratiei publice, atat de diversificata, mai ales in prestatiunile sale catre populatie.

Privita din punct de vedere sociologic, administratia publica nu reprezinta altceva decat o suma de colectivitati umane care organizeaza anumite actiuni in favoarea altor oameni. Din acest punct de vedere, problema oamenilor care lucreaza in administratie capata importanta considerabila.Oricat de perfecta ar fi organizarea unui organism social si oricat de bune legi si decizii ar fi, ramane, doar o simpla schema, fara viabilitate, daca nu exista oameni competenti, activi si devotati pentru realizarea scopului stabilit.