Furnica

Generatii au trecut si musuroiul a ramas pe loc. A avut mare noroc sa nu fie calcat in picioare de vreun om, dar adevarul este ca era bine plasat intre o piatra si un pom, ferit de orice pericol. Era putin probabil ca cineva sa se impiedice de el fie om sau animal.

Cum se intâmpla de obicei, bunicii si cei mai in vârsta au pastrat traditiile si erau la fel de harnici ca stramosii lor. Tinerii, insa, nu erau toti asa. Ei s-au obisnuit sa le mearga bine, sa nu fie deranjati si de aceea nu mai puneau vaoare pe lucrurile pe care furnicile batrâne le considereau ca fiind foarte importante. Tinerilor nu le placea sa munceasca vara pentru ca nu se gandeau la altceva decat la cerul senin si la mirosul frumos al pomului care inflorea in luna mai. Degeaba le spuneau batranii haideti si voi la treaba ca vara-i scurta si avem nevoie de mancare pt la iarna.

Tinerii greu credeau vorbele acelea. Multi dintre ei nici nu stiau ce e aceea iarna, dar furnicile lucratoare stiau. Era teribil de frig incat nu-ti venea sa iesi din musuroi. Era de neconceput sa ramai fara mancare pe o vreme ca aceea in care totul era acoperit in alb si mancaea era dificil de gasit.
Regina musuroiului avea o fiica. Fiica ei era o furnica frumoasa, indemânatica, cuminte si cu o minte agera.

Prefera sa asculte invataturile celor batrani si trecuti prin multe decat sa mearga sa se distreze si sa piarda vremea impreuna cu ceilalti tineri, de aceea era respectata de furnicile mai in varsta. Ea isi iubea parintii foarte mult. Ducea o viata linistita, echilibrata si izolata de zbuciumul vietii traite de altii. Cu toate ca era o mica printesa, ea nu era cu nasul pe sus si nu-i placea sa se creada superioara celorlalti. Ea vroia sa obtina totul prin munca. Ii placea munca foarte mult si era harnica foc. Avea o inima buna si vroia sa-i ajute pe ceilalti.

Nu-i placea sa-si piarda vremea cu lucruri marunte si tot ceea ce facea ea iesea foarte bine pentru ca punea suflet in tot ceea ce facea.
In acelasi timp, in alt musuroi din apropiere se afla un “furnic” . Musuroiul furnicului era la poalele dealului pe care se afla musuroiul furnicii. Furnicul nu era ca printesa. El nu muncea la fel de mult ca ea si ii placea sa piarda vremea cu prietenii lui.

Furnicul avea o multime de “prieteni” din toate categoriile si din anturaje diferite. Se intelegea bine cu toata lumea. Nu mai stia cum sa-si imparta timpul intre prieteni. Nu avea timp de stat de vorba cu batranii si invata totul din experienta proprie deseori dandu-si seama ca era mai bine daca asculta de povetele lor.

Dar nu prea il interesa asta. Nu o data pati sa cada si sa se loveasca dar mai apoi sa se ridice si sa continue ca si cum nimik nu s-ar fi intamplat. Toate si le incurca si reusea sa le faca in modul cel mai complicat dar totdeauna le ducea pana la capat. Era un furnic hotarat si tot ceea ce-si propunea realiza. Daca isi punea ceva in cap facea nu mai dadea inapoi chiar daca era o tampenie.

Furnicul avea cunostinte si din musuroiul furnicii si mergea deseori p-acolo. Se vazura ei de mai multe ori, dar nici unul nu fu curios de celalalt. Fiecare avea viata lui care nu se intersecta deloc cu a celuilalt. Si viata fiecaruia era frumoasa pentru ca fiecare si-o traia exact cum stia mai bine. Si era bine asa.