Globalitatea responsabila - o stapanire a impactului mondializarii

Referat despre Globalitatea responsabila - o stapanire a impactului mondializarii
Economia mondială modernă cuprinde nu numai economiile naţionale, dar şi o serie de organizaţii, instituţii internaţionale. Apar, pe de o parte, organizaţiile economice internaţionale, care, la un anumit moment, se transformă în subiecţi derivaţi de drept internaţional, cu tendinţe de a deveni subiecţi direcţi de drept internaţional. Transferul de competenţe peste atributele naţionale le dă acestora dreptul, cum este cazul Parlamentului European, de a se substitui statelor, în anumite limite şi competenţe, chiar în relaţiile internaţionale (rol consultativ). Pe de altă parte, se observă insă apariţia şi intensificarea rolului unor instituţii şi organisme internaţionale în procesele mondoeconomice. ONU nu reuşeşte a se impune cu acurateţe (PNUD, ONUDI, UNCTAD etc.), însă FMI, BERD, Banca Mondială se implică şi dau economiei mondiale impulsuri sau semnale clare de interferenţă.

O altă caracteristică o reprezintă intensificarea integrărilor regionale şi interregionale sau a globalizării unor fenomene economice.
Un alt exemplu, de acest fel, îl constituie noile deschideri pentru ţările din centrul şi estul Europei sau exemplul Hong-Kong-ului.
Asimetria profundă dintre nivelurile de dezvoltare ale statelor, situaţie specifică în care se află economia mondială contemporană, influenţează în mare măsură interdependenţele economice internaţionale. Datele statistice arată faptul că peste jumătate din populaţia globului (56,1%) se află în ţările cu economie subdezvoltată, în care PNB variază de la ţară la ţară între 90$ şi 499 $/locuitor şi acestea contribuie doar cu 8,5% la producţia mondială. Ţările dezvoltate, deşi reprezintă doar 18,7% din populaţia lumii, deţin peste 68% din producţia mondială [27].

Decalaje mari se menţin şi în ceea ce priveşte productivitatea muncii sociale. Astfel, între ţările dezvoltate din punct de vedere economic şi cele mai puţin dezvoltate, raportul este de 13:1. În ultimele decenii au avut loc schimbări în ceea ce priveşte centrele de putere economică. Unele dintre acestea au dispărut sau şi-au pierdut din importanţă, în schimb altele au apărut şi au tendinţa să se dezvolte. Având în vedere numai trei centre de putere din Europa Occidentală, America de Nord şi Asia de Sud-Est şi un singur indicator (PIB) este evident că Asia de Sud-Est şi, în primul rând Japonia continuă să avanseze spre primul loc, SUA are tendinţa să decadă, dar vin puternic din urmă ţările din Europa Occidentală.

Creşterea sau scăderea preţurilor la materii prime, materiale şi combustibili (de exemplu petrol), majorarea sau reducerea dobânzilor la creditele acordate diferitelor ţări, precum şi ponderea mare a datoriilor externe ale unor ţări, au făcut să crească sensibilitatea economiilor naţionale faţă de evoluţia şi tendinţele vieţii economice internaţionale, ceea ce au imprimat interdependenţelor dintre ţări o dinamică pe care n-au avut-o până acum.

Globalizarea, o forţă dominantă în ultima decadă a secolului XX, construieşte o nouă eră a interdependenţei între naţiuni, economii şi oameni. Sunt în continuă creştere contactele dintre oameni, graniţele dintre ţări nemaifiind o barieră – în economie, în tehnologie, în cultură şi guvernare. Dar, totodată globalizarea fragmentează procesele de producţie, piaţa muncii şi societatea. Deci, globalizarea are atât aspecte dinamice, inovatoare şi pozitive, cât şi aspecte de marginalizare, distructive şi negative. Globalizarea nu este ceva nou, dar, în prezent, ea capătă trăsături distinctive. Limitarea spaţiului, condensarea timpului şi dispariţia frontierelor unesc viaţa popoarelor mai profund, mai intens, mai repede ca niciodată.

Mai mult de 1,5 trilioane dolari se schimbă acum zilnic pe pieţele lumii şi aproape o cincime din bunurile şi serviciile produse în fiecare an sunt comercializate. Dar, globalizarea înseamnă mai mult decât circuitul banilor şi al mărfurilor – ea înseamnă interdependenţa crescândă dintre oamenii lumii. Globalizarea este un proces ce integrează nu numai economia şi cultura, tehnologia şi guvernul. Oamenii de pretutindeni sunt implicaţi şi afectaţi de evenimente din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Falimentul din Thaibaht nu numai că a scos în şomaj milioane de oameni din sud-estul Asiei, dar a antrenat şi declinul cererii globale, ceea ce a dus la o slăbire a investiţiilor sociale din America Latină şi o creştere bruscă a costului importului de medicamente în Africa.

Globalizarea nu este un fenomen al secolului XX. Ea aminteşte de începutul secolului al XVI-lea şi de sfârşitul secolului al XIX-lea. Dar, în prezent, globalizarea este diferită:
Pieţe noi – schimburi internaţionale şi pieţe importante operează 24 din 24 h afaceri monetare de la distanţă într-un timp record.

Echipament nou – internet, telefoane celulare, reţele media.

Actori noi – Organizaţia Mondială de Comerţ (OMC), cu autoritate asupra guvernelor naţionale, corporaţiile multinaţionale cu o putere economică mai mare decât a multor state, reţele globale de organizaţii nonguvernamentale (ONG) şi alte grupuri, care transcend graniţele naţionale.

Reguli noi – tratate multilaterale, cu privire la comerţ, servicii şi proprietate intelectuală, întărite de tehnici solide, care să stabilească punţi între guvernele naţiunilor şi să reducă orizontul politicii naţionale.

Globalizarea oferă oportunităţi însemnate pentru evoluţia societăţii, dar numai în condiţiile unei guvernări riguroase. Comerţul intens, noile tehnologii, investiţiile străine, extinderea mass-mediei şi reţeaua Internet atrag după sine atât dezvoltarea economică cât şi evoluţia societăţii. Toate aceste oferă un potenţial enorm de a eredica sărăcia în secolul XXI şi de a continua progresul culminant din secolul XX. Avem mai multă bogăţie şi tehnologie şi mai multe proiecte de a realiza o comunitate globală decât am avut vreodată.

Pieţele globale, tehnologia globală, ideile globale şi solidaritatea globală pot îmbogăţi viaţa indivizilor de pretutindeni, lărgindu-le posibilitatea de a face o alegere. Creşterea interdependenţei dintre viaţa oamenilor necesită împărtăşirea aceloraşi valori şi acceptarea unui proiect comun de dezvoltare a tuturor naţiunilor. Perioada care a urmat războiului rece mondial din 1990 a accelerat progresul în definirea acestor valori: în adoptarea drepturilor omului şi în stabilirea unor scopuri precise de dezvoltare în cursul conferinţelor asupra mediului, populaţiei, dezvoltării sociale din Naţiunile Unite.
Azi, globalizarea este determinată de lărgirea pieţei, de deschiderea frontierelor naţionale spre comerţ, capital, informaţie şi de urmărirea îndeaproape a administraţiei acestor pieţe şi a consecinţelor lor asupra populaţiei.

S-a înregistrat un progres mai important în normele, standardele, politicile şi instituţiile legate de pieţele deschise globale, decât faţă de cele legate de populaţie şi drepturile sale. Este necesar un acord în ceea ce priveşte etica universală prevăzută în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Pieţele concurenţiale ar putea fi garantul optim al eficienţei, dar nu şi al echităţii. Liberalizarea şi privatizarea pot fi un pas spre pieţe concurenţiale, dar nu şi un garant al lor. Multe activităţi şi bunuri care împiedică dezvoltarea umană sunt realizate în afara pieţei, dar acestea sunt limitate de presiunile exercitate de competiţia globală. Există o limită fiscală asupra bunurilor publice, o limită de timp asupra activităţilor de îngrijire medicală şi o limită de interes asupra mediului.