Grigore Alexandrescu

Grigore Alexandrescu - Uimeste pe toti prin talentul sau poetic. Va sta şi acasă la Heliade, care-i va publica prima poezie (Miezul nopţii) in Curierul românesc, urmată de elegia Adio. La Târgoviste.

Grigore Alexandrescu - Primele lui poezii, ce apar în 1832 sunt simple reflexe ale maeştrilor săi: Heliade din literatura română, Lamartine şi Florian din literatura franceză din care a şi tradus.

Colecţia de poezii ce publică în 1838 prin ajutorul lui Zaharia Carcalechi cuprinde poezii de amor: (Eliza, Aşteptare, Peştera); poezii religioase şi umanitare (Câinele soldatului, Rugăciune), fabule (Lebăda şi puii corbului, Boul şi viţelul, Şoarecele şi pisica) şi epistola către Văcărescu. Originalitatea lui nu e deplină nici acum, căci găsim că izvoarele inspiraţiei sale sunt Boileau, Delavigne, Lamartine, dar el nu mai este un imitator, ci începe a-şi arăta personalitatea în poeziile sale.

Un eveniment important se întâmplă în viaţa sa, anume călătoria pe care o face cu I.Ghica pe la mănăstirile de peste Olt în 1842; astfel, într-o ediţie din 1847, el publică poeziile inspirate din acestă călătorie: Umbra lui Mircea, Răsăritul lunii la Tismana ş.a. Ediţia din 1842 cuprinde şi câteva din cele mai reuşite poezii, ca Satira Duhului meu; fabule în care întrebuinţează versul liber; aici se tipăreşte şi Anul 1840, care este considerată una din cele mai de frunte poezii ale literaturii noastre.

Unanim apreciat drept cel mai mare fabulist român din secolul al XIX-lea, Grigore Alexandrescu a avut câteva modele ilustre din literatura universală, inspirându-se îndeosebi din fabulele lui La Fontaine, însă nu le-a pastişat, preluând doar motivul iniţial, adaptându-l realităţilor autohtone, cu mijloace pe deplin originale, extrăgând semnificaţii moralizatoare care se raportau atât la defectele contemporanilor săi, cât şi la ale speciei umane, în general. Compoziţia lui e reuşită în cele mai multe şi destul de clară, versificaţia însă nu este perfecţionată.

În aceasta nu e mai sus decât contemporanii săi. Profunditatea cugetărilor şi expunerea lor prin imagini noi şi impresionante fac ca Alexandrescu să fie în adevăratul sens al cuvântului cel mai mare poet din epoca dintre 1830-1848, superior şi lui Heliade şi tuturor celorlalţi poeţi, el va fi întunecat numai de strălucirea succesului lui Alecsandri şi de energia şi noutatea lui Eminescu.

Heliade şi Alexandrescu…

Dacă la început au fost în relaţii foarte bune, împrejurări de natură intimă duc la răcirea raporturilor între ei, ba chiar dau naştere unei duşmănii grozave. Primul atac este al lui Heliade în prefaţa poeziilor lui Momuleanu în 1837, unde, fără a-l numi, îndreptează câteva săgeţi împotriva lui Alexandrescu şi e atât de stăpânit de necazul său încât îl consideră pe Momuleanu superior lui Alexandrescu.

Profită apoi de publicarea unei fabule a lui Alexandrescu (Vulpea, calul şi lupul) şi-l atacă direct în Curier de ambe sexe, făcând glume pe socoteala lui. Alexandrescu răspunde prin fabula Privighetoarea şi măgarul în care spune că de ar asculta sfaturile criticului, atunci "eu în locu-ţi aş fi măgar".