Hanu Ancutei - Mihail Sadoveanu

Hanul insusi devine personaj in povestirea de cadru.hanu ancutei nu e un han ca toate celelalte.Asezat la rascruce de drumuri , si de veacuri , Hanu Ancutei este o cetate care adaposteste pe povestitori si pe ascultatori , cu totii iubitori de vin din Tara de Jos , baut din oala de lut rosu.Teatral si solemn , pentru ca din modul cum e notata oralitatea vorbirii putem deduce tonul si gesturile personajului comisul Ionita , razasul cel fudul de la Darmanesti , spunea:"Trebuie sa stiti dumneavoastra ca hanul acela al Ancutei nu era han ,-era cetate.Avea niste ziduri groase de ici pana colo.

Si niste porti ferecate cum n-am mai vazut in zilele mele.In cuprinsul lui se puteau oplosi oameni , vite si carute si nici habar nu aveau din partea hotilor..."De aceeasi parere era si Mos Leonte Zodierul:"Asa ziduri ca de cetate , asa zabrele , asa pivnita ,-asa vin ,-in alt loc nu se poate.Nici asa dulceata , asa voie buna s-asemenea ochi negri ;eu parca tot sub ei as sta pana ce mi-a veni vremea sa ma duc la limanul cel fara de vifor..."

Lirismul sadovenian , invaluitor , transpune adunarea de la han , ca si intamplarile povestite acolo , intr-un timp nedeterminat.Hanul reprezinta , in mic , Moldova dintotdeauna , Moldova oamenilor simpli cu obiceiuri arhaice , cu intamplari care se perinda dupa anume date calendaristice , cu practici savarsite ritualic.Diferitele Ancute care se succed , ca stapane la han , sunt parca una si aceeasi , in ochii generatiilor de bautori si povestasi.

Insasi curgerea melodica a propozitiilor , pe care scriitorul rapsod le pune in gura povestitorilor , da impresia de continuitate in valuri fara sfarsit..Iata un pasaj in care punerea verbelor la imperfect sugereaza aceasta imagine poetica:"Taberele d cara nu se mai istoveau.Lautarii cantau fara oprire.cand cadeau unii , doborati de truda si de vin , se ridicau altii de prin cotloanele hanului."

Povestire care ni se pare ca da, in modul cel mai adecvat , sensul intregului ciclu este Negustor lipscan.Moldova celor adunati la Hanu Ancutei este o lume statornica , fericita intrucat se poate infrupta din darurile pe care pamantul acestei tari le ofera cu imbelsugare , refractara , mai ales , orice innoiri ale lumii civilizate care i-ar putea strica linistea.Inventiile tehnice sunt privite cu suspiciun:

"Cine stie ce ticalosenie nemteasca a mai fi",mormaieste cu indaratnicie si cu glas gros ciobanul de pe Rarau , auzind ca stapan Damian Cristisor calatorise cu trenul.Ca cititor in zodii , mos Leonte admite ceasornicele , dar in ruptul capului nu e de acord cu palariile la cucoane:"De ceasornice nu ma mir...dar femeile cu palarii , drept sa-ti spun , mie nu-mi plac."

Cat priveste alimentatia , moldovenii cei vechi nu intelegeau cum nemtii beau bere amara , mananca carne fiarta si cum se pot lipsi de sarmale , de bors , de crap la protap ori de miel fript talhareste.De la concluzia capitanului Isac:"Apoi atuncea , urma capitanul Isac , daca nu au toate acestea , nici nu imi pasa!sa ramaie cu trenul lor , si noi cu tara Moldovei", nu s-ar putea spune insa ca tara Moldovei e numaiindecat o tara a fericirii , pentru ca , dupa cum reiese din povestirea lui Constandin Motoc , ciobanul de pe Rarau , boierii asupresc crancen pe tarani si oamenii , ajutati de haiduci, precum Vasile cel Mare , trebuie sa-si faca singuri judet , un judet al sarmanilor , dupa pravile nescrise dar drepte.

Luate fiecare in parte , cele 9 istorisiri nu spun mare lucru , sau spun prea putin din punctul de vedere al prozatorului.Pentru ca nu atat ce se spune in Hanu Ancutei este esteticeste superior , cat mai ales modul cum se spune , felul de a povesti al fiecarui personaj in parte ramanand profund definitoriu.