Hanul Ancutei-topos central in lumea sadoveni

Trimis la data: 2004-04-01
Materia: Romana
Nivel: Liceu
Pagini: 4
Nota: 8.68 / 10
Downloads: 20
Autor: Manuel Ivan
Dimensiune: 5kb
Voturi: 254
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
“Hanul , ca motiv literar , nu este o descoperire a lui Sadoveanu.Prin recurenta insa, prin semnificatii si prin functii , hanul devine o tema literara doar odata cu Sadoveanu.”
Hanul este topos central in lumeasadoveniana , fiind locul unde se afla si se depoziteaza “toate povestile care se aud din om in om” Fiecare dintre povestitorii de la han , spun povesti din tineretea lor, povesti care au avut loc la han.Acestea ii dau un caracter mitic, evidentiindu-i vechimea si continuitatea.

Timpul se transforma in spatiu , iar spatiul hanului , fiind mitic cum e si timpul se caracterizeaza prin repetare.Are deasemenea o dubla natura, reala si mitica ;ziua portile se deschid spre drumuri si existente umane, iar noaptea se inchid, definind un spatiu intors asupra lui insusi, ca un taram al imaginatiei.

Spre desebire de alte hanuri, hanul sadovenian se constituie treptat intr-un spatiu cu totul aparte care inchide in sine o lume , un univers si o istorie, cu toate credintele traditiile , superstitiile si eresurile lor, cu toate framantarile si valurile care au bantuit o tara intreaga.

Hanul este un teritoriu privilegiat al egalitatii intre oaspeti, un univers al istorisirilor frumoase fiind o ambianta propice comuniunii spirituale intre oameni.Toti oaspetii hanului sunt prieteni, povestindu-si viata si inpartasindu-si secretele intr-un cadru intim. Toate personajele au o deosebita placere a rostirii istorisirilor , constituindu-se un “adevarat cod al rostirii si ascultarii”, povestirea fiind structurata pentru a evidentia sensurile superioare ale raporturilor umane.

Cel care deschide seria povestirilor este comisul Ionita, creeand astfel emulatia , pentru ca mai apoi , si ceilalti sa se straduiasca sa relateze povestiri mai interesante si mai grozave.Actul rememorarii sonore e insotit de “fericirea materiala”(George Calinescu) a ospatului cu vin si carne fripta.Astfel ca sarbatoarea sufeleteasca este si o celebrare a rodului cu nuante dionisiace:vinul ca materie si metafora dezleaga amintirile si pofta confesiunii.Ceremonialul e ritualic, bazat pe repetarea “inclinarii traditionale cu ulcica de vin”.

”Esentiala este starea de fericire materiala infaptuita de oaspeti .Ei traiesc la modul Canaanului, ospatand numai cu carne fripta si band vin , insa dupa o randuiala care cere initiere.(George Calinescu).Astfel hanul devine un spatiu al ceremonialului mesei in comun.

Mai toate istorisirile spuse la han sunt apreciate de catre ascultatori din doua puncte de vedere:al intamplarii povestite , in sine, si a modului cum este istorisita intamplarea.Comisul Ionita promite sa spuna ceva” cu mult mai minunat si mai infricosat”.

De fapt , preocuparea pentru felul “spunerii” precede istorisirea si dispare ca intentie constienta in momentul in care povestea incepe.Frumusetea istorisirilor se datoreaza exclusiv harului innascut al povestitorilor.Trezirea interesului ascultatorilor se face involuntar .O afirmatie intamplatoare in sirul altora starneste curiozitatea ascultatorilor.

Un alt de aspect specific hanului sunt caracterele acestuia :deschis , fiind la rascruce de drumuri, imtamplari , destine; inchis:”nu era han era cetate... porti ferecate, ziduri groase..”

Sadoveanu nu scrie despre o lume , el creeaza o lume ...transfera mancarea bautura , petrecerea intru poveste- cu ceremonialul lor cu tot- asupra unei lumi compuse in fapt din oameni simpli , saraci, lucratori cu bratele.”(Nicolae Manolescu)

O prima figura centrala , in toate povestirile pe tema hanului este cea a stapanului locului, hangita , in cazul lui Sadoveanu.Ea este adevaratul spirit viu al hanului.”Toate ale lumii” s-au daramat, au trecut...a ramas insa neschimbat hanul.Si neschimbata a ramas si hangita, Ancuta.Cealalta Ancuta , cea de demult , a ramas vie in amintirea celor care au cunoscut-o:comisul Ionita , mos Leonte,Neculai Isac,Ienache coropcarul.

In doua din intamplarile istorisite “Balaurul “ si “Cealalta Ancuta”, descoperim un portret dinamic al hangitei de demult.Celelalte linii ale Ancutei batrane sunt “trase” prin comparatie cu Ancuta cea tanara:”Iar Ancuta cea tanara,tot ca ma-sa de sprancenata si de vicleana, umbla ca un spiridus incolo si-ncoace, rumena la obraji , cu catrinta-n brau si cu manicile suflecate:impartea vin si mancaruri , rasete si vorbe bune.

” Firea Ancutei de altadata a fost transmisa celei tinere cu toata zestrea ei de gesturi si reactii , de impulsuri si trairi.Semnificativ este faptul ca in imprejurari oarecum similare, peste timp,cele doua Ancute se gasesc in aceeasi postura si reactioneaza absolut la fel.Ca si mama sa , Ancuta cea tanara are rolul de a intretine” petrecerea”.

Ea este singura care aude unele istorisiri a doua oara(doar intamplarea cu Duca-Voda mai este stiuta de matusa Salomia), asigurand o “legatura” a acestora.
In felul acesta , cele noua povestiri se dovedesc puternic si multiplu corelate, constituind o opera unitara si unica in literatura romana.

(George Calinescu)
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.