Harap-Alb

HARAP-ALB

De Ion Creanga

1.Elemente de factura populara:

-tema: triumful binelui asupra raului;

-motivele: calatoria, petitul, muncile, proba focului, încercarea
puterii, izbânda mezinului, casatoria;

-personajele: Craiul, Verde-Împarat, Împaratul Ros, fata acestuia,
Spânul, Harap-Alb;

-ajutoarele: Gerila, Setila, Flamânzila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila,
Sfânta-Duminica, calul, regina furnicilor si cea a albinelor,
turturica;

-elem.miraculoase: apa vie, apa moarta, cele trei smicele;

- fuziunea dintre real si fabulos: se trece de la real la fantezie
fara sa se faca distinctia între cele doua planuri;

-limbajul: caracterizat printr-o aparenta simplitate si prin
oralitate.

2.Elemente de originalitate:

Diferentele dintre un basm popular si unul scris de Ion Creanga pot fi
foarte bine relevate facând o analiza la nivelul artei narative, al
fantasticului, al comicului si al eruditiei paremiologice, precum si
la nivelul limbajului.

Referindu-se la specificul artei literare, remarcam ca scriitorul
individualizeaza cu ajutorul detaliilor si dramatizeaza actiunea prin
dialog. Dialogul are menirea de a dezvolta actiunea si de a
caracteriza personajele.

La nivel fantastic, în basmul popular personajele supranaturale sunt
umanizate, pe când eroii din Povestea lui Harap-Alb amintesc de
personajele din Amintiri din copilarie, prin comportamentul,
gesturile, psihologia, mentalitatea si limbajul lor. Astfel, împaratul
Ros se uita "de-a mirarea la petitori", "cauta prin asternut" sa vada
ce l-a piscat de i-a stricat somnul. Harap-Alb plânge când îl
dojeneste parintele sau, se mânie si loveste cu frâul în cap calul
grebanos care se îndreapta sper tava cu jaratic , este slab de înger
etc. Omeneste se comporta si tovarasii sai nazdravani: când fata
împaratului Ros se preface în pasare, Ochila îi spune lui Pasarila:
"Mai, fetisoara împaratului ne-a tras butucul!" si când aceasta se
acunde în spatele Lunii, Pasarila o "gabuieste" asa cum Nica "gabuise"
pupaza în scorbura.

Un element absolut nou în povestea lui Creanga este localizarea
fantasticului din punct de vedere istoric si geografic. Personajele
sunt niste tarani care vorbesc în grai moldovenesc.

Alta dominanta a srisului sau o reprezinta placerea de a spune, verva
si optimismul. Pentru a obtine o veselie contagioasa autorul apeleaza
la exprimarea poznasa, mucalita ("Sa traiasca trei zile cu cea
de-alaltaieri"), ironia relizata prin folosirea diminutivelor
("buzisoare", "bauturica"), zefelmisirea ("Tare-mi esti drag !...Te-as
baga în sân dar nu-ncapi de urechi"), caracterizarile pitoresti
(înfatisarea lui Gerila sau Ochila), prezentarea unor oameni si scene
care stârnesc hazul (dialogul

-2-

împaratului Ros cu petitorii înfometati, cearta dintre Gerila si
ceilalti); utilizarea unor porecle si apelative caricaturale ("tapul
cel ros", "Buzila", "mangositi", "farfariti"), a unor vorbe de duh
("Da-i cu cinstea sa peara rusinea").

Nota de originalitate a basmului este oferita si de eruditia
paremiologica. Rolul proverbelor, zicatorilor este sa sporeasca
rapiditatea povestirii si sa produca efecte hilare.

Creanga este inconfundabil prin limbaj. Majoritatea cuvintelor sunt de
origine populara; unele au forma fonetica moldovenesca; exista
numeroase regionalisme, în timp ce neologismele apar foarte rar. Si
fiindca scriitorul este regizorul care ramâne în reprezentatie ca erou
principal, limbajul capata o tenta afectiva prin interjectii,
exclamatii sau prin dativul etic: "mi ti-l însfaca cu dintii de cap".
La rândul lor, expresiile locutuionale, proverbelor, zicatorilor,
confera frazei românesti o structura unica, aproape imposibil de redat
în alte limbi: "va veti gasi mantaua cu mine, apoi nu-i trebuie nici
tigan de laie împotriva mea".

Asadar, pe canavaua unor teme si motive universale, Creanga reuseste
cu mult succes sa faureasca imaginea unei lumi tipic taranesti, cu
comportamentul, obiceiurile, traditiile si limbajul ei specific.