Harap Alb - caracterizarea personajului

"Povestea lui Harap-Alb", cel mai reprezentativ basm al lui Ion Creanga a fost publicat in revista "Convorbiri literare" la 1 august 1877, a fost reprodus de Mihai Eminescu in ziarul "Timpul" in acelasi an. A fost tradus in limba germana si publicat in "Rumanische Revue" in 1886, apoi transpus in italiana, franceza si engleza, incat a capatat repede circulatie europeana. Conform celor mai cunoscute definitii, tema basmului este lupta dintre bine si rau, cu triumful binelui.

Cu alte cuvinte, eroul lupta pentru impunerea unor valori morale si etice: corectitudine, onoare, iubire liber consimtita, etc... Cel care nu respecta codul este pedepsit, dar si iertat alteori , oferindu-i-se sansa reintegrarii. In basmul cult, lucrurile se pot complica. Nu in totdeauna raul este pedepsit cum se cuvine, sau in orice caz, pedepsirea lui este interpretabila, ca in Ivan Turbinca.

Tema basmului "Harap-Alb" este aceeasi ca a basmrlor populare, in genere: triumful binelui asupra raului. "Povesttea lui Harap-Alb" e un chip de a dovedi ca omul de soi bun se vadeste de sub orice strai si la orice varsta" (G. Calinescu). Titlul neobijnuit al basmului evdentiaza dubla personalitate a protagonistului, reprezentata printr-o identitate reala (de tanar print) si una aparenta (de sluga a Spanului); totodata, acesta reflecta, prin contrastul cromatic "negru-alb", armonizarea defectelor si a calitatilor umane, dintre care primele sunt necesare pentru a le verifica pe ultimele.

O alta explicatie a acestui nume (care uneste doua contrarii) ar putea proveni din "nasterea" simbolica a eroului : cea care il ajuta mereu este Sfanta Duminica ; de asemenea atingand "soarele cu picioarele" si "luna cu mana" el este "botezat" intru soare si noapte ca Luceafarul, iar "cununa" pe care si-o cauta prin nori ii v-a aduce un destin imparatesc si unic. Personajele (oameni, dar si fiinte himerice cu comportament omenesc) sunt purtatoare ale unor valori simbolice: binele si raul in diversele lor ipostaze. Conflictul dintre bine si rau se incheie prin victoria fortelor binelui.

Harap-Alb asemenea oricarui Fat-Frumos din basmul popular este: personaj principal, fiind prezent in toate momentele subiectului, pozitiv, protagonist, real si nu fabulos (nu are nici o calitate supranaturala ,G. Calinescu asemanandu-l cu un flacau de la tara datorita mentalitatii sale ). Este de asemenea un personaj rotund; nu este doar fiul de imparat si mezinul mai inzestrat decat ceilalti, ci o fiinta complexa, cu defecte si calitati. Desi este atat de mult ajutat de ceilalti si poate fi considerat de lectorul inocent o simpla marioneta, totusi calitatile ii sunt relevate in fraze ezoterice: inteligent, intelept, bun, sociabil, vesel. Invata din greseli, progreseaza si cu fiecare secventa este mai aproape de summumul initierii.

Daca personajul de basm are firea turnata, Harap-Alb se transforma, evolueaza; eroul de basm colinda lumea in cautarea de fapte vitejesti, pe cand Harap-Alb are ca scop desavarsirea sa spirituala. Spre deosebire de eroul de basm care este atotstiutor, intelept, urmeaza intocmai sfaturile, Harap-Alb se caracterizeaza prin instabilitate psihica (nu respecta porunca tatalui) si nu are experienta, luandu-se dupa aparente. De asemenea este un personaj tridimensional, care iese din tipar, te surprinde (ca atunci cand da calului cu fraul in cap). Calatoria pe care o face pentru a ajunge imparat este o initiere a flacaului in vederea formarii lui pentru a deveni conducatorul unei familii, pe care urmeaza sa si-o intemeieze.

El parcurge o perioada de a deprinde si alte lucruri decat cele obisnuite, de a invata si alte aspecte ale unei lumi necunoscute pana atunci, experienta necesara noului adult. Desi inzestrat cu importante calitati, are si slabiciuni omenesti , momente de tristete si disperare, de satisfactii ale invingatorului, toate conducand la desavarsirea lui ca om. Faptele eroului se desfasoara in limita umanului, probele care depasesc sfera realului sunt trecute cu ajutorul celorlalte personaje inzestrate cu puteri supranaturale.

Mezinul, impresionat de dezamagirea tatalui, deoarece ceilalti doi frati nu sunt apti pentru a indeplini misiunea incredintata, se duce in gradina si "incepe sa planga in inima sa". Momentul cheie este cel al intalnirii tanaralui, aspirant la responsabilitatea de imparat, cu Sfanta Duminica deghizata in cersetoare, care-l roaga s-o miluiasca. El isi demonstreaza altruismul, adica ajutorul dezinteresat dat celor mai umile fiinte. Eroina supranaturala ii va rasplati generozitatea sufleteasca si gestul miluirii unuei fapturi sarace, dezvaluindu-i destinul exceptional care il asteapta: "...putin mai este si ai sa ajungi imparat, cum nu a mai stat altul pe fata papantului, asa de iubit, de slavit si de puternic".