I.L. Caragiale

Ion Luca CARAGIALE

1.) I.L.Caragiale are, datorita circumstantelor de familie, prilejul
de a contacta de timpuriu teatrul, mai ales in viata lui
nespectaculara, cea nevazuta de spectator. Nepotul lui Costache
Caragili urmase intre 1868 si 1870 clasa de declamatie si mimica a
unchiului sau la Conservatorul din Bucuresti, iar la 28 martie
transcrie, pentru folosinta aceluiasi unchi melodrama originala a
acestuia, Fiul padurii sau Moartea haiducului Tunsu. Apoi in anii
1871-1872 este numit la propunerea lui Mihail Pascaly ca al doilea
sufleur si copist, dar nu se stie cat timp a functionat in aceasta
calitate. Din 1874 dateaza primele manifestari publice originale ale
scriitorului.

Pentru perioada de formare si afirmare a scriitorului sunt
semnificativi anii 1877 si 1878, prin densitatea evenimentelor
persoanei si scrisului sau.Adevarata nastere a scriitorului,
recunosterea lui, acum se produc: acesti ani ofera imaginea
scriitorului in stare nascanda. Debutul, ca optiune, ca proba de
cunostinta artistica, de analiza lucida a "situatiei literare" este
pregatit cu inteligenta, seriozitate si luciditate. Ita cateva
evenimente care perced apritia primei sale opere dramtice, comedia O
noapte furtunoasa: in Romania Libera din ianuarie1878 semneaza Luc
seria de foiletoane Cercetare critica asupra teatrului romanesc.; dup
succesul reprezentantei pe scena Nationlului bucurestean cu tragedia
in versuri Roma invinsa de Alexandre Parodi, talmacita de el, toamna,
Maioresu il ia pe socoteala sa LA A 15-a aniversare a Junimii, la Iasi
u are prilej dramaturgul citeste, inainte de banchet, O noapte
furtunoasa.

Junimistii recunosc in el un scriitor, un congener in spirit si
gandire. Desigur lor nu le va fi scapat acea unica elocventa care
incepe sa se impuna, provocand adesea prin dezacord si negativitate,
prin conventionale aprobari si ironie, prin

bistrionismul infuz ei, sfidare si tulburare. Dupa um probabil le erau
cunoscute antecedentele sale de publicist si cronicar sl situatiei
literare, ele vedeau ca pentru tanarul CARAGIALE, accesul in republica
literelor insemna a-I deoperi acestuia principiile din temelie, legea
morala care o guverneaza sau ar trebui sa o guverneze.

Problemele profesiunii sunt in cazul sau emergente exercitarii ei,
deci scrisului, creatiei propiu-zise; el vrea sa patrunda in
interiorul lor, el provoaca un proces de coadaptare de transferare a
realului in interioritate. Caragiale se raporta la un model ideal al
artistului, judecandu-si contemporanii dintr-o atare perspectiva,
inducand ideea ca artistul este superior omului si altceva decat
acesta, dar desigur in contextual propiei formari, in situatia in
care-si pregateste propia-I cristalizre ca artist, cand se creeaza pe
sine ca scriitor.

2.) Modul in care tanarul Caragiale evalueaza starea actuala a
teatrului romanesc-in ianuarie 1878 cand scriitorul implinea 26 de
ani- ramane dupa un secol elocvent: Cercetare critica asupra teatrului
romanesc atesta deplina constiinta artistica a unui artist,
profesionist veritabil, edificat prin experienta si inteligenta asupra
problemelor profesiunii sale. Situarea teatrului in societate e
tratata in termeni specifici: misiunea scriitorului fiind aceea de a
impune si a apara demnitatea artei sale.

Ca intotdeauna mai tarziu, purcede pe "calea constatarii faptelor
simple". Deci " cum se face critica teatrala la noi", in al optulea
deceniu al secolului trecut? Iata in stilul inimitabilului
caragialean, esopic si sofistic "faptele simple":

"Orice gazetar, de obicei se bucura vecinic de o intrare libera si mai
totdeauna de un scaun gratis in teatru, ba pe la soroace-dupa cum si
gazeta respectiva este mai mult ori mai putin insemnata prin
popularitatea ei- se bucura si de o loje, tot fara bani.

Apoi gazetarul mai are usa deschisa la toate repetitiile teatului
precum si libera trecere printer culise si pe scena, unde e poate gasi
foarte aproape de ademeniri.

O coruptie sistematica a oamenilor presei de catre oamenii teatrului.

Astfel, prin urmare lesne se poate deslusi cum afara de foarte rare
deosebiri critica teatrala, in gazetele de la noi, scrisa de asa
condeie trebuie sa fie neaparat asa cum este."

3.) Tanarul Caragiale isi afirma puternic originalitatea in negatie
("Afara de Razvan- nimic") ca si in cronicele literale si sociale din
Ghimpele , scriitorul manifesta o veritabila fascinatie pentru
ipostaza negativa a unui model ideal. Monstuozitatile spiritului ii
provoaca o amaraciune neafirmata explicit, ci sugerata printr-un fel
de ricoseu ironic provocator, al gandirii si sensibilitatii.
Argumentarea pune in lumina voluptatea de a rezuma caricatural, rapid,
subliniind, ingrosand dimensiunile aberante, ostile spiritului
creator, artei, prin concentrarea la care le supune, fomele fastuoase
ale falsului devin tot mai elocvente decat sunt in realitate.

Neavand alternativa sanctiunii morle, lumea comediilor nu cunoaste
durerea; in schimb, eroii Napastei (1890) le cunosc pe amandoua. Drama
e, in sfera operelor, o compensatie a universului comic, ipostaza care
prelungeste in tragic teme experimentate in comic. De pilda, tema
pasiunii. Proiectata in timp, pasiunea politica a conului Leonida
ramane tot o fictiune, nealterand destinul personajului. Pasiunea
Ancai, insa proiectata in timp devine fatalitate, stare organica.
Legea morala are aici putere de destin.

Powered by [1]http://www.referat.ro/

cel mai tare site cu referate

References

1. http://www.referat.ro/