Iliada caracterizarea personajelor

Intinderea si complexitatea acestei capodopere dovedesc ca autorul ei, pe care traditia il recunoaste fara sovaire in persoana rapsodului ionian Homer, era nu numai un inzestrat creator de povestiri eroice in versuri, ci si un autentic demiurg, adica un mester neintrecut in manuirea vastului material al cantecelor despre razboiul troian.
Opera a circulat pe cale orala in cultura greaca fiind apoi adunata in canturi si structurata in aceasta opera ampla.

Actiunea epopeii isi desfasoara firul cand precipitat, cu infruntari dramatice, cand molcom cu amanari intentionat provocate de povestitor. Personajele sale sunt numeroase si sunt surprinse intr-un anume moment al evolutiei lor fara a intervene mari transformari in comportamentul lor.

AHILE este unul din personajele cele mai reprezentative ale operei, cel mai razboinic dintre toti, cel mai viteaz dintre viteji. Impetuos si viteaz, dispretuitor al mortii, Ahile ramane mereu acelasi.
Forta distrugatoare, forta manjita de sange, astfel apare el in canturile cele mai inspaimantatoare ale poemului. Ahile este infiorator. Rareori un poet a impins groaza mai departe decat in scene ca aceea a mortii adolescentului Lycaon.

El este sensibil la pasiuni, si in modul cel mai ascutit, mistuit de prietenie, de amor propriu, de glorie si de ura. Forta sa, el fiind cel mai vulnerabil dintre oameni, nu se manifesta cu o violenta nemaiauzita decat in revarsarea pasiunii.

Nimic supraomenesc, nimc divin la acest om, daca divinul inseamna impasibilitatea. Ahile nu domina nimic, dimpotriva, el suporta totul. Sufletul sau este ca un cer intins, niciodata senin, pe care pasiunea ingramadeste si face sa izbucneasca neincetate furtuni.
Intr-adevar Ahile iubeste viata. O iubeste peste masura. Intotdeauna gata sa puna stapanire pe ceea ce ea ii aduce emotie si actiune, strict legat de prezent, el apuca cu lacomie tot ceea ce ii ofera fiecare eveniment.

Gata sa ucida, gata sa manie, gata sa planga, gata sa se induioseze si chiar sa aiba mila, el primeste totul, nu in felul inteleptului antic, cu o egala indiferenta, ci in felul unei naturi robuste, infometate, care se hraneste cu orice, cu o egala ardoare. Sorbind chiar bucurie din suferinta.