Ilie Moromete - caracterizare

Ilie Moromete este singurul taran-filozof din literatura romana , framantarile sale despre soarta taranilor dependenti de roadele panantului , de vreme si de Dumnezeu sunt relevate pentru firea sa reflexiva . Meditand asupra propriei vieti , cand parasit de fii cei mari , cand familia sa se afla in pragul destramarii , Ilie Moromete se gaseste ca gresise considerand ca lumea "lumea era asa cum si-o inchipuia el" si ca nenorocirile sunt "numai ale altora" .

Simtindu-se singur , isi cauta linistea pe camp , in afara satului , unde poate vorbi cu sine insusi , deoarece "cum sa traiesti , daca nu esti linistit ?" Moromete se aseaza pe o piatra de hotar "cu capul in maine" , punandu-si un sir de intrebari , ca si cand ar fi vorbit cu altcineva , cautand explicatii pentru declinul in care se afla familia sa . Gandurile sumbre se indreapta spre o autoanaliza a atitudinii de parinte , a relatiei sale cu copiii si se consoleaza: "Am facut tot ce trebuia (...) le-am dat (...) fiecaruia ce-a vrut (...) i-am iertat mereu" .

Relevanta pentru aceasta trasatura este si scena ploii , cand Moromete udat pana la piele de o "ploaie repede si calda" , cugeta si exprima o adevarata filozofie de viata precum monolog interior , analizeaza conditia taranului in lume precum si relatia dintre tata si copii . El se intreaba "ce-o sa mananci , ma tampitule?" cu un glas plin de amaraciune si compasiune . Dezamagit in etica sa paterna , ranit de fiii sai mai mari in autoritatea de tata , se consoleaza cu faptul ca si-a facut datoria de parinte : "tot am facut ceva , am crescut sase copii si le-am tinut pamantul pana in momentul de fata , desi ei au fugit ca niste tradatori si "n-au vrut sa-l munceasca" .

Grija lui pentru educatia copiilor razbate cu tristete la suprafata si , desiniciodata nu s-a aratat iubitor cu ei , este limpede ca le-a dorit totdeauna binele : "toata viata le-am spus si i-am invatat (...) dar pe tine sa vedem daca esti in stare cel putin de-atata (...) ca de mancare e lesne , dar ce le spui ? (...) si-or sa te invete ei pe urma minte cand oi imbatrani . O sa-si stearga picioarele pe tine , ca n-ai stiut sa faci din ei oameni" .

Disimularea este o trasatura definitorie a firii lui Moromete , evidenta in majoritatea scenelor din roman . Scena dintre Tudor Balosu si Moromete este semnificativa pentru "firea sucita" a eroului . La intrebarea lui Balosu daca s-a hotarat sa-i vanda salcamul , Moromete se gandeste ca e posibil sa i-l vanda , insa raspunde cu voce tare : "Sa tii minte ca la noapte o sa ploua . Daca da ploaia asta , o sa fac o gramada de grau" , subintelegand ca s-ar putea sa scape si astfel de datorii , decat taind salcamul .