Importanta Planului Marshall in istoria constructiei Uniunii Europene

Anul 1947 reprezinta poate cel mai important an din perioada postbelica. In acest an, problemele cu care se confruntau statele europene au atins cote maxime. In primul rand, exista problema proviziilor alimentare. Granarele din estul Europei nu mai reprezentau nici ele o sursa de hrana, deoarece erau aproape epuizate datorita secetei din ultimii ani si a reformelor agrare aplicate. Odata cu disparitia Germaniei de pe piata europeana, s-a produs un dezechilibru in comert, iar productia industriala a fost impotmolita datorita lipsei resurselor de carbuni din bazinul Ruhr. In aceste conditii, Europa s-a orientat spre Statele Unite ale Americii, avand loc o crestere a cererii de produse americane.

Hamilton Fish, redactor la publicatia Foreign Affairs, a subliniat foarte bine situatia Europei, intr-un articol de-al sau in iulie 1947: "Totul e neindestulator: prea putine trenuri, tramvaie, autobuze si automobile care sa transporte oamenii la lucru in timp util (...); prea putina faina pentru paine fara aditivi, ca si asa nu-i de ajuns pentru cei care muncesc din greu; prea putina hartie pentru ziare, care nu raporteaza decat o particica din ce se intampla in lume; prea putine seminte pentru culturi si prea putine ingrasaminte; prea putine case cu prea putine geamuri de pus in ferestre; prea putina piele pentru incaltari, lana pentru haine, gaz pentru gatit, bumbac pentru scutece, zahar pentru dulceata, untura pentru prajit, lapte pentru prunci, sapun pentru rufe"3.

In acest context era nevoie de un plan care sa puna capat situatiei nefavorabile din zona europeana. In anul 1947, in urma unei intalniri a ministrilor aliati de Externe, secretarul de stat american George C. Marshall, dupa ce a luat la cunostinta situatia Europei, a fost convins ca era nevoie de o resuscitare a sa, iar initiativa trebuia sa vina de la Washington4 .