India - o tara a contrastelor
Trimis la data: 2010-06-14
Materia: Geografie
Nivel: Gimnaziu
Pagini: 47
Nota: 9.60 / 10
Downloads: 12
Autor:
Ana Maria
Dimensiune: 84kb
Voturi: 11
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Paradis al iubitorilor de natură, cu un bogat trecut istoric şi cultural, cu un popor conservator al tradiţiilor dar în acelaşi timp tolerant în a primi şi a oferi mixul de culturi se poate compara cu o gradină pastelat înflorită având propria unicitate ce uimeşte şi incită iar toate acestea conferă armonie şi frumuseţe minunatei grădini numită - India.India reprezintă poate societatea cea mai complexă a planetei: amalgam de etnii şi culturi, ancorată în traditia castelor, având doua limbi oficiale şi alte 21 vorbite, cu un teritoriu de o mare diversitate geografică de la zăpezile eterne de pe Himalaya şi până la deşerturile din vest - de la zona de podiş din centru şi până la întinderile umede ale deltelor din est a determinat sa fie numită şi subcontinentul lumii.
Limba oficială este hindu. În India se vorbesc peste 900 de limbi şi dialecte, dintre care 14 limbi importante. Limba engleză este considerată cea de-a doua limbă officială, fiind limba în care se pot înţelege între ei indienii proveniţi din diferite regiuni ale ţării.
Moneda naţională este rupia indiană, divizată în 100 paise. Dacă vreţi să schimbaţi bani la bancă aveţi nevoie, obligatoriu, de paşaport.
India este separată de restul Asiei prin masivul muntos Himalaya, cel mai înalt şi cel mai întins lanţ muntos de pe planetă, este marginită de trei mari întinderi de apă: Golful Bengal, Oceanul Indian şi Marea Arabiei. Intersecţie a unor importante drumuri comerciale, leagăn al unor importante culturi religioase ca Brahmanismul, Hinduismul, Budismul sau Jainismul, India, fosta colonie a Imperiului Britanic, şi a obtinut independenţa în 1947.
Populaţia tării, configuraţia geografică şi sistemul climatic, flora şi fauna sunt dintre cele mai diversificate din lume. Cunoscută de generaţii întregi şi din scrierile lui Rudyard Kipling, India este ţara în care istoria, cultura şi religia sunt într-o perpetuă interdependenţă incitând la cunoaştere şi contemplare. Important reper al dezvoltării Indiei în diverse planuri - Gangele este cea mai mare apă curgătoare din India, cu o lungime de 2.510 km.
Fluviul izvorăşte de lângă Ghetarul Gangotri aflat în centrul lanţului muntos Himalaya (statul indian Uttarakhand) şi se varsă în Golful Bengal printr-o deltă imensă cu păduri întinse de mangrove (Parcul National Sundarbans având o suprafaţă de peste 10.000 Km2, areal printre altele şi al renumitului tigru bengalez a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO în 1997).
Numele fluviului este popular în orice colţ al Indiei şi pentru localnici nu reprezintă doar o banală apă curgătoare; pentru indieni, apele râului reprezintă viaţa, puritatea, o zeitate a Indiei şi pe toată întinderea ţării este cunoscut sub numele de Ganga Ma - Mama Gange.
India este atât de mare şi cu o climă atat de diversă încât trebuie făcute precizări distincte pe zone.În general, India are 3 mari sezoane: călduros, umed, şi răcoros. Fiecare sezon diferă de la nord la sud.Cea mai bună perioadă de vizitare este începând din decembrie până în luma mai.Musonul durează din iunie până în noiembrie şi este perioada perfectă pentru programele de întinerire de la kerala.
Religia joacă un rol foarte important în viaţa indienilor şi este principalul organizator social. În religia hindusa sunt recunoscute patru oraşe sfinte: Allahabd, Haridwar, Varanasi si Vrindava, unde pelerinajele, procesiunile şi festivalurile sunt manifestari zilnice.Religia majoritară, 80%, este hindu; islamică 13%; buddistă, Jainism, Sikhism, crestină 2%.
Hinduismul numară peste 828 milioane de adepţi indieni; termenul de hindu derivă din limba sanscrită şi defineşte persoanele originare din pamântul râului Sindhu. Islamismul are 138 milioane de adepţi, din care 80% sunt sunniţi.Cei mai mulţi creştini sunt în Goa, Kerala, nord-est şi Nagaland. Jainismul numară 4,2 milioane de adepţi şi se găsesc în Gujarat, Kamataka, Majarastra şi Rajasthan.
Sikhismul a început în sec al XVI lea în India de Nord şi a avut 9 guru. În 2001 religia numara peste 19,2 milioane de adepţi sikh. Statul cu religie sikh majoritară este Punjab.Azurveda nu este un panaceu universal, dar este o metodă foarte eficace de a preveni îmbolnavirea şi de a opri evoluţia unor boli. Centrul cel mai bine dezvoltat în tratamente Ayurveda este în sudul Indiei, în Kerala.
În India există un departament guvernamental special care se numeşte: Departamentul de Ayurveda, Yoga şi tratament natural, Unani, Siddha şi Homeopatie.În guvernul indian, ministrul sănătăţii, se consultă cu unul din cei mai cunoscuţi guru contemporani, Swami Randev.Yoga în ţările vestice este o disciplină practicată din considerente de sănătate. Este recunoscut faptul că cel puţin două din cele mai răspândite boli, diabetul şi hipertensiunea pot fi tratate cu succes prin exerciţii yoga. Un succes rapid este obţinut şi în pierderea în greutate a persoanelor obeze.
Stiri
Home |
Termeni si conditii |
Politica de confidentialitate |
Cookies |
Help (F.A.Q.) |
Contact |
Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.