Intimidarea - mecanisme de control ale conducerii de nivel mediu

Trimis la data: 2002-06-11
Materia: Psihologie
Nivel: Facultate
Pagini: 8
Nota: 8.04 / 10
Downloads: 271
Autor: Avramescu Ionela
Dimensiune: 57kb
Voturi: 5
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Intimidarea
Ritualurile intimidării satisfac două elemente esenţiale ce îngrijorează autorităţile confruntate cu un subordonat care se dovedeşte nu numai în măsură să formuleze revendicările unui număr semnificativ din membrii organizaţiei, dar şi capabil să propună soluţii pentru rezolvarea lor. Prima preocupare a autorităţii este, bineînţeles, să controleze reformatorul în aşa fel încât să nu reuşească să recruteze susţinători.
Indivizii în cauză trebuiesc controlaţi în aşa fel încât nici să nu continue a fi un purtător de cuvânt în mod real, nici să nu devină un martir. Atunci când superiorii sunt confruntaţi cu un subordonat reformator , ei îşi doresc tăcerea sau dispariţia acestuia, oricare ar fi mai uşor de obţinut. “Autorităţile” trebuie de asemenea să-şi păstreze cu grijă imaginea de conducere rezonabilă, şi ar prefera ca reformatorul să-i părăsească mai degrabă voluntar decât să fie îndepărtat în mod oficial.

Pentru a exemplifica, această prezentare va descrie ritualurile intimidării folosite în diferite organizaţii de către autorităţi cu scopul de a suprima protestele atunci când preferă mai degrabă să intimideze indivizii reformatori decât să canalizeze energiile organizaţiei către schimbările structurale şi personale necesare pentru a transforma o “enclavă noncomformistă” într-o grupare coezivă şi eficientă.

Se sugerează de asemenea că o organizaţie trece la schimbări majore în integrarea şi acomodarea unui grup de dizidenţi numai atunci când ritualurile intimidării nu s-au soldat cu liniştirea indivizilor care constituie “vârful de lance” al mişcării reformiste.

Atunci când reformatorul îl contactează prima oară pe supervizorul său imediat, acesta îl va asigura că acuzaţiile sau sugestiile făcute sunt fără valoare, rezultat al greşitei înţelegeri sau percepţii din partea subordonatului. Superiorii, în această fază, speră că reformatorul va fi atât de impresionat şi chiar înspăimântat de autoritate încât va înţelege din mesajul direct că iniţiativa sa este bazată pe eroare.

Dacă, oricum, reformatorul insistă, superiorii săi vor fi adesea de acord să conducă o “investigaţie”. Rezultatul unei astfel de investigaţii ar trebui să-l convingă pe reformator de faptul că acuzaţiile aduse sunt neîntemeiate posibilităţile sporirii eficienţei sau revederea scopurilor organizaţionale au fost apreciate corespunzător de autorităţile competente.

Justificarea birocratică a acestor răspunsuri se axează în mod obişnuit pe argumentul că metodele folosite în confruntarea cu aceşti “trăzniţi” şi “exaltaţi” ai sistemului îi descurajează de la tulburarea liniştii, a rutinei funcţionale a organizaţiei cu ideile lor trăznite sau gâlcevile lor personale.

De asemenea conducerea de nivel mediu foloseşte aceste ritualuri ale nulificării pentru a stăpâni o situaţie potenţial explozivă (pentru ei sau pentru alţii din organizaţie), rapid şi fără mare zarvă, în scopul de a preveni o publicitate nefavorabilă, menţinerea stării organizaţiei într-o ignoranţă comodă şi prevenirea dezvoltării unei înţelegătoare şi îngrijorătoare audienţe la ideile reformatorului.

Mesajul explicit este: “Dumneavoastră nu ştiţi despre ce vorbiţii, dar mulţumim oricum pentru că v-aţi adresat nouă. Ne vom interesa de problema semnalată”. Membrii ierarhiei de nivel mediu vor proceda apoi la acoperirea oricărui adevăr existent în argumentele reformatorului care îi necăjeşte şi îngrijorează.

Puterea ritualului nulificării de a stopa protestul derivă dintr-un element inerent birocraţiilor: şansa totdeauna atractivă de a scăpa (a se eschiva) de responsabilitatea personală pentru vreuna din acţiuni. Astfel, dacă oamenii încearcă să schimbe cât de cât, în general ei nu continuă dincolo de primul ritual, acesta fiind un proces derulat cu scopul de a anula voinţa reformatorului şi de a permite superiorilor acestuia de a reafirma corectitudinea înţelepciunii colective a organizaţiei, în timp ce şterge consecinţele faptelor sale greşite.

Nulificarea oferă tocmai aşa-zisului reformator posibilitatea de a renunţa, rămânând recunoscător pentru propriul confort sporit care i se acordă. Această eschivă de la asumarea responsabilităţii permite reformatorului şi autorităţilor să facă un compromis în sensul de a admite că organizaţia nu este cea mai perfectă din lume, dar ea este totuşi una care se corectează singură.

Supunerea repetată la ritualul nulificării (fenomenul “a te lovi cu capul de perete”) se aşteaptă să convingă orice membru organizaţional sănătos că o prezenţă sau o voce reformistă este nedorită. Se aşteaptă ca el să înţeleagă aluzia şi să înceteze să-şi necăjească superiorii cu opiniile sale greşit orientate.

Gesturi de generozitate din partea conducerii de nivel mediu nu sunt neobişnuite dacă individul decide să părăsească organizaţia, iar o asemenea preocupare este în mod obişnuit sprijinită prin a ajuta reformistul să găsească în altă parte o slujbă corespunzătoare.

Izolarea
Dacă reformatorul persistă în eforturile sale, conducerea de nivel mediu îl va separa pe acesta de colegi, subordonaţi şi superiori, atenuând astfel impactul ideilor acestuia în organizaţie şi făcând extrem de dificilă mobilizarea oricărui sprijin în favoarea poziţiei sale.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.