Ion Creanga

La îndemnul lui David Creanga din Pipirig, îsi continua învatatura,
dar pentru putin timp, la scoala din Brosteni, de sub conducerea lui
Neculai Nanu, înfiintata de marele logofat Alecu Bals.

Dupa avarierea "cocioabei de pe malul stâng al Bistritei" (casa
Irinucai), revine la Humulesti, face carte cu dascalul Simion Fosa din
Tutuieni, de la biserica "Adormirea" din Tg. Neamt, apoi la Scoala
Domneasca din Tg. Neamt, dupa 1 iunie 1853, cu profesorul Isaia
Teodorescu, zis [1]Popa Duhu, "cuget neobisnuit de îndraznet pentru
vremea lui si pentru functia lui sociala".

Urmeaza în 1854 Scoala de Catiheti din Falticeni, iar de la 1
septembrie 1855, la Seminarul Central de la Socola, fiind recomandat
de catre "catihetul Conta", prin adresa din 9 iulie 1855. Bine
pregatit, în urma examinarii la care a fost supus, este primit direct
în clasa a doua.

A facut limba elina cu profesorul Neofit Scriban
(militant pentru luminarea poporului, arhimandrit, închis la
[2]Manastirea Neamt de catre mitropolitul Veniamin, pentru ca se
gasisera la el operele lui Voltaire). Stiintele filosofice si istoria
universala le-a facut cu dr. Ioan Alinescu, iar limba latina cu
profesorul D. Stoica.

Exponenti ai iluminismului francez, fratii Neofit, Teoctist si Filaret
Scriban, prin opera scrisa si traducerile facute din limba franceza,
au fost propavaduitorii ideilor progresiste, unioniste.

Din cauza dificultatilor familiale e nevoit sa urmeze numai cursul
inferior al Seminarului Central de la Socola. La sfârsitul lunii iulie
1858, tatal, Stefan a Petrei Ciubotarul, moare lasând o casa plina de
greutati. La 23 august 1859, se casatoreste cu Ileana, fiica preotului
I. Grigoriu de la Biserica "Patruzeci de Sfinti". Slujeste ca dascal
si îsi capata hirotonia la 26 decembrie 1859.

În 1861 figureaza printre cei 14 studenti înscrisi la Facultatea de
Teologie din Iasi, abia înfiintata în 1860. În anul scolar 1862-1863
nu mai apare în scriptele facultatii, care de altfel se si
desfiinteaza curând.

Din ianuarie 1864 urmeaza, cu scopul de a intra
în învatamânt, Scoala Preparandala, prima scoala de învatatori din
Moldova. Dupa primul an de studii, la examenul sustinut în 19 iunie
1864, s-a remarcat prin obtinerea unor rezultate deosebite la toate
disciplinele. La 29 iunie 1864, la solemnitatea distribuirii
premiilor, care a avut loc la Palatul Administrativ, Titu Maiorescu îi
înmâneaza premiul I. Un an mai târziu, la examenul general la care a
fost supus în 10 iunie 1865, a primit la toate obiectele nota
"eminenta" (religie, pedagogie, gramatica româna, aritmetica,
cosmografie, fizica, caligrafie, muzica vocala, aptitudine pedagogica
si purtare).

Activitatea didactica, Ion Creanga si-a început-o înca din mai 1864,
când se afla în primul an de studii la Scoala Preparandala "Vasile
Lupu". În anul urmator, Al. I. Cuza semneaza decretul 1501 din 5
noiembrie, de numire provizorie a institutorului Ion Creanga la clasa
întâia, sectiunea II de la Scoala Primara "Trei Ierarhi".

Scoate, în
1868, abecedarul Metoda noua de scriere si cetire, împreuna cu V.
Receanu, Gh. Ienachescu, C. Grigorescu, pe care îl îmbunatateste cu
includerea în editia a V-a (Iasi, 1876) a povestirii [3]Ursul pacalit
de vulpe. Manualul Învatatorul copiilor a crescut în importanta prin
introducerea povestilor [4]Inul si camesa, Poveste si [5]Pacala.
Ignorarea canoanelor religioase, ca si criticarea ierarhiei
bisericesti, i-a atras destituirea din functia de diacon, iar
ulterior, când la conducerea ministerului se afla Cristian Tell, a
fost scos si din învatamânt.

Pentru a-si mentine existenta, a fost nevoit sa-si deschida un debit
de tutun, iar dupa divortul pronuntat de catre Tribunalul Iasi,
cumpara "bojdeuca" din Ticau, unde se muta împreuna cu Tinca Vartic,
buna cunoscatoare de povesti. Este reîncadrat în învatamânt odata cu
venirea lui Titu Maiorescu la conducerea ministerului, în 1874. Un an
mai târziu îl cunoaste pe [6]M. Eminescu, pe atunci revizor scolar,
care, intuindu-i geniul creator, îl îndeamna sa-si transcrie bogatul
repertoriu oral. Înrâurirea lui Eminescu ramâne astfel hotarâtoare
pentru destinul sau scriitoricesc.

Prezent la "Junimea", citeste Soacra cu trei nurori, publicata în
Convorbiri literare (octombrie 1875).
Celelalte scrieri (aparute în Convorbiri literare):

* Capra cu trei iezi - decembrie 1875
* Punguta cu doi bani - ianuarie 1876
* Danila Prepeleac - martie 1876
* Povestea porcului - iunie 1876
* Mos Nechifor Cotcariul - ianuarie 1877
* Povestea lui Stan Patitul - aprilie 1877
* Povestea lui Harap Alb - august 1877
* Fata babei si fata mosneagului - septembrie 1877
* Ivan Turbinca - aprilie 1878
* Povestea unui om lenes - octombrie 1878

Dupa trei ani sunt publicate primele doua parti din Amintiri din
copilarie (ianuarie, aprilie) si Popa Duhu (noiembrie). Partea a treia
a Amintirilor... este publicata în martie 1882, pentru ca un an mai
târziu sa apara Cinci pâni.

Album macedo-român din 1880 publica Mos Ion Roata, iar în Almanahul
Societatii Academice Social-Literare "România Juna" din Viena, în
1883, apare povestirea Ion Roata si Voda Cuza, reprodusa în Convorbiri
literare din iunie acelasi an.

Ultima parte a Amintirilor... apare integral în al doilea volum al
editiei de la Iasi (1892), iar Fat Frumos, fiul iepei în Convorbiri
literare din martie 1898. Evolutia operei este strâns legata de
raporturile literare avute de povestitor, nu numai cu "Junimea", dar
si cu M. Eminescu si Titu Maiorescu.

Plecarea lui Eminescu la Bucuresti, la Timpul, boala care i se
accentueaza, îi umbresc ultima perioada a vietii. Este vazut, însa
rar, la cenaclul lui N. Beldiceanu si colaboreaza sporadic la
Contemporanul. În 1887 renunta la învatamânt si solicita pensionarea.
La câteva luni de la moartea (la 15 iunie 1889) lui Eminescu, în 1889,
în noaptea de Anul Nou, se stinge la Iasi, fiind înmormântat în
cimitirul "Eternitatea".

Recuperarea manuscriselor, studierea lor si a însemnarilor facute pe
diverse carti, se datoreaza, la sfârsitul secolului al XIX-lea, lui
G.T. Kirileanu, "cel mai important editor stiintific al operei marelui
povestitor" (Perpessicius).

Trasatura dominanta a artei, a creatiei sale, o constituie talentul
narativ, povestirea definindu-se preponderent epic, iar tipologia,
etic. Umorul operei izvoraste din viata si o exprima plenar. Prin
opera sa, se înscrie în rândul marilor scriitori ai lumii. Dimensiunea
universala este unanim pusa în valoare de J. Boutiere, Angelo de
Gubernatis, Mitte Kremnitz, G. Weigand, Constancia Mayzlowna, Lucy
Byng, Agnesina Silvestri-Giorgi, Luigi Salvini ca si de alti
cercetatori, iar la noi de catre G. Calinescu, Zoe
Dumitrescu-Busulenga, Valeriu Cristea.