Istoria gandirii politice

Trimis la data: 2002-03-26
Materia: Stiinte Politice
Nivel: Facultate
Pagini: 5
Nota: 7.60 / 10
Downloads: 1205
Autor: Mirela Coman
Dimensiune: 13kb
Voturi: 64
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Relaţia gânditorului politic faţă de istorie este in funcţie de realitatea social-politică a timpului său, în sensul că nici un fapt istoric nu apare ca aparţinând numai trecutului. Istoria, ca spaţiu ce uneşte evenimentul şi conştiinţa, reprezintă unitatea dintre eveniment şi sens, în măsura în care conştiinţa istoricităţii poate trăi cu adevărat realitatea acestei duble limite; ea este locul evenimentelor sau câmpul de desfăşurare a istoricităţii, spaţiul temporal care circumscrie prezenţa a ceva trăit, devenit sau imemorial.
Legat astfel de conştiinţă şi de prezenţa evenimentului, centrul de greutate a istoriei politice se va deplasa întotdeauna dinspre prezent spre trecut. Ea nu va fi ştiinţa despre un trecut în sine, eleatic, obiect de pură memorie. Căci acest trecut în sine nu ar putea fi decât locul evenimentelor absolute; or legătura dintre conştiinţa istoricităţii şi a libertăţii ia naştere tocmai din despărţire acestui trecut în sine.

Aşadar, nu va exista eveniment trecut, decât raportat la prezentul conştiinţei, şi nu la momentul punctiform şi fără relief care marchează prezentul unui timp liniar. Prezentul devine mai dens prin conştiinţa istoriticităţii, formă subtilă a prezenţei şi prin evenimentul ce ni se impune prin prezenţa sa, fie cotidiană, fie a unui trecut reluat mereu de către conştiinţă; în acest ultim caz, evenimentul trecut păstrează în prezent o putere de iradiere şi de modelare permanentă, care determină conştiinţa să-l recunoască în continuare şi să-l perceapă ca un eveniment.

Tot ceea ce omul poate retrăi din trecutul său ca un adevărat eveniment, tot ceea ce va fi în măsură să reia, să-şi reprezinte, să “repete”, constituie istoria sa şi realitatea istoriei. Această istorie, fără a fi o realitate substanţială, transcedentală omului, va avea totuşi exact atâta “realitatea” obiectivă ca şi evenimentul al cărui caracter esenţial este de a irupe în conştiinţă.

Evenimentul cel mai real este acela care se impune cel mai mult conştiinţei ca un centru organizator al devenirii istorice. Forţa sa de irupţie înseamnă însăşi propagarea sa, care ordonează istoria pentru noi şi îi conferă semnificaţia sa. Într-adevăr, evenimentele reprezintă realitatea istoriei, îi suportă raţionalitatea şi îi dau sensul. Semnificaţia istoriei nu este în afara evenimentelor, şi dacă istoria are un sens, aceasta are loc când unul sau mai multe evenimente centrale configurează o tendinţă în succesiunea lor, dau un sens istoriei.

Astfel, evocarea istorică împinge sensul unui eveniment dincolo de simpla successiune a generaţilor în timp. Antinomia prezent – trecut, cu accentul pus cu precădere pe calitatea unui trecut exemplar în imaginea lui mitică, împrumută cadrul existenţial al epocii memoriale, pe care îl umple cu sensul evenimenţial urmărit pe plan subiectiv.

Dacă în general istoria capătă pentru noi o semnificaţie unică, este pentru că o realitate centrală recunoscută ca eveniment o domină şi o polarizează, fie că este vorba de domnia lui Ludovic al XIV-lea, de victoria lui Napoleon la Tilsit sau de prăbuşirea unui regim politic. Dacă, în schimb, sensul îşi păstrează valoarea de şoc pentru conştiinţă, el va fi mereu reluat, pentru că neincetat el va manifesta asupra noilor evenimente şi asupra prezentului o forţă organizatoare nouă, un sens reînnoitor. Astfel, se întâmplă ca evenimentul organizator să rămână acelaşi de-a lungul secolelor; el se relevă purtătorul şi dătătorul de sens inepuizabil: noile evenimente ale prezentului îi vor trimite apeluri, căror le va răspunde totodeauna prin noi semnificaţii.

Acestea vor fi neâncetat reintrepretate sau reconfirmate, mereu reluat, ca şi evenimentul ce le conţine. Timpul istoric se va transforma în timp psihologic cu nucleuri dense, cu un centru sau cu mai multe centre: acestea vor fi tocmai evenimentele cruciale din care iradiază sensul în toate direcţiile, atât către trecut cât şi spre viitor, prin care se explică continua retroacţiune a prezentului faţă de trecut şi anticiparea profetică. Istoria socială este locul acestor sensuri întretăiate (interferenţa lor determinată relativa lor contingenţă), care nu se unifică automat într-un sens global dat sau definitiv.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.