Iubirea si natura in poezia lui Eminescu

Poezia lui Eminescu, de fapt întrega lui operă se încadrează în romantism, Eminescu fiind considerat ultimul mare romantic european, încheind astfel, romantismul universal. Caracteristici ale romantismului prezente şi în opera lui Eminescu: sensibilitate, fantezie, inspiraţia din folclor şi din trecutul istoric, construirea eroilor excepţionali, ironia satirică, originalitatea, supratema timpului, teme precum cosmicul, istoria, natura şi iubirea, toate având ca filon folclorul.

Între marile teme ale liricii eminesciene, elogiul iubirii şi al naturii îşi are rezervat un loc special, prin lirismul şi melancolia poeziilor, prin aspiraţia eului către absolut şi perfecţiune. Aceste două mari teme sunt nelipsite în operele lui Eminescu, împletindu-se şi definind de fapt semnificaţii, sentimente, senzaţii, exprimarea eului liric...
Tema iubirii şi a naturii apare încă de la prima poezie publicată de Mihai Eminescu, „De-aş avea...” în revista „Familia”.

Evoluţia acestor două teme se împarte în două perioade ale operei lui Eminescu, etape definite de Garabet Ibrăileanu într-una din lucrările lui critice îndreptate de această dată asupra operei marelui poet. În prima etapă, Eminescu cântă iubirea împărtăţită, poeziile scrise în această perioadă au o structură asemănătoare şi urmează un adevărat scenariu (momente tandre, motivul visului etc) - “sentimentul iubirii în faza aceasta e mereu amestecat cu sentimentul naturii. [...] natura e întotdeauna în funcţie de sentiment, şi foarte adesea expresia stărilor de suflet. În orice caz este cadrul strict necesar al vieţii."

Eul liric îşi cheamă iubita în mijlocul naturii, care este primitoare şi ocrotitoare a iubirii celor doi – cadrul senin şi fericit. Uneori nici nu poţi hotărâ bine dacă aceste poezii sunt imnuri închinate naturii ori iubirii. Exemple de poezii din această perioadă: „Sara pe deal”, „Dorinţă”, „Lacul”, etc.

Publicată la 1 iunie 1885 în revista „Convorbiri literare”, poezia „Sara pe deal”, este o idilă cu puternice note de pastel, ce reprezintă o redactare din perioada tinereţii, în care tema dragostei se împleteşte cu cea a naturii, într-o viziune optimistă, plină de viaţă. Această concepţie, potrivit căreia natura este un confident sau un spaţiu ocrotitor pentru om este specifică romantismului, întâlnită şi în lirica populară.