Izvoarele Dreptului Civil

Izvoarele Dreptului Civil
„Dreptul, - scria Hegel, - trece în existenţa faptică mai întâi prin formă, prin faptul că este pus ca lege...”
Dreptul în egală măsura tehnica şi artă (a binelui şi a echităţii – “jus est ars boni et aequi”), principiu de direcţie, de coeziune socială ce dă societăţii caracterul de definit şi coerenţă, ansamblul regulilor asigurate şi garantate de către stat şi care au ca scop organizarea şi disciplinarea comportamentului uman în principalele relaţii din societate, într-un climat specific manifestării coexistenţei libertăţilor, apărării drepturilor esenţiale ale omului şi statornicirii spiritului de dreptate are nevoie pentru a i se crea posibilitatea de a fi cunoscut şi receptat, în esenţa şi conţinutul său, de modalităţi speciale de exprimare, aceste forme de exprimare purtând denumirea de izvoare ale dreptului (sau surse ale dreptului).

Izvoarele Dreptului Civil
Forma de exprimare a formelor juridice, modalitatea principală prin care dreptul devine cunoscut de cei al căror comportament îl prescrie poartă denumirea de izvor de drept.
Noţiunea de izvor de drept este utilizată în mai multe sensuri, dintre care cele mai răspândite sunt:
- Izvor material şi izvor formal al dreptului
- Izvor direct şi izvor indirect
- Izvor scris şi izvor nescris al dreptului
- Izvor intern şi izvor extern al dreptului

Izvoarele materiale ale dreptului mai sunt denumite şi izvoare reale. Sunt concepute ca un sistem de factori sociali, politici, ideologici, precum cadrul natural, social-uman, etc., care determină acţiunea legiuitorului sau dă naştere unor reguli izvorâte din necesitatea practică de reglementare prin norme juridice a unor relaţii sociale.

Izvoarele Dreptului Civil
Izvorul formal al dreptului se interpretează ca formă de adoptare sau sancţionare a normelor juridice, modul de exprimarea normelor, adică sursa în care normele juridice sunt reflectate. Izvorul formal caracterizează mijloacele speciale pe care statul le aplică pentru ca voinţa guvernanţilor să capete un veşmânt juridic. De obicei, acest rol revine actelor normative.

Izvorul indirect sunt considerate acele izvoare, care pentru a fi considerate juridice, trebuie să fie validate, sancţionată de autoritatea publică competentă. În calitate de izvor indirect pot servi, de exemplu, obiceiurile sau normele elaborate de organizaţiile ne statale. Aceste norme devin juridice numai din momentul în care au fost confirmate în modul respectiv de autoritatea publică prin care voinţa, devenită statală, obţine o haină juridică adecvată.